Eu locuiesc într-o casă de peste o sută de ani. Jumătate din apartamentele de la parter, toate dând pe o stradă aglomerată din centrul Chișinăului, sunt luate în chirie de afaceri mici. Odată cu aceasta, se schimbă și destinația imobilului din locativ în nelocativ, ceea ce presupune și o intrare din stradă. Respectiv, proprietarii, rând pe rând, taie uși în pereții exteriori ai casei. Ultima astfel de lucrare a avut loc acum câteva săptămâni. E ceva ce se întâmplă rapid, fără ca alți locatari să fie anunțați. 

Acum, după ce în Turcia și Siria s-au produs câteva cutremure devastatoare și am văzut cum clădirile se transformă în praf preț de câteva secunde, nu încetez să mă întreb cât de conștienți suntem noi de pericolele unui eventual seism de o magnitudine ridicată, atunci când ciopârțim casele în care locuiesc oameni… vii? Sau așteptăm acel cutremur, după care ni se vor prăbuși locuințele, ca niște construcții din cărți de joc, perete cu perete, ca autoritățile, care eliberează autorizații pentru mutilări, care întind cu verificările tehnice și pașaportizarea clădirilor, să-și pună cenușă în cap, iar noi, designeri de interior autodidacți, să realizăm amploarea iresponsabilității noastre?

Pariez că în cazul unui cutremur cu victime, „autoritățile vor fi luate prin surprindere”. E o justificare încă valabilă, chiar și după toți anii în care a devenit o anecdotă.

Să fii luat prin surprindere, când există atâtea precedente, e, totuși, un talent aparte și un semn de consecvență autodistructivă.