PROFESIONIȘTII: „Sherlock Holmes”-ul de la clinică (VIDEO)

La parterul unui bloc ferit de agitație, un bărbat trecut de prima tinerețe strânge la piept o o geantă neagră în care, cuminte și ușor speriată, stă pitită o pisică. Alături, o tânără, cu căciulă împletită, mișcă cu vârful bocancilor o piatră pe care a găsit-o pe asfalt. În mâna dreaptă, strânge o lesă la capătul căreia-un dulău cu blană aurie miroase văzduhul și cu mișcări nerăbdătoare face cercuri-cercuri în jurul fetei până îi strânge întreaga lesă în jurul genunchilor acoperiți de niște blugi mulați.

10 februarie 2023, 18:50Mardari Irina

PROFESIONIȘTII:  „Sherlock Holmes”-ul de la clinică (VIDEO)

Pe Elena Țventarnaia am găsit-o la locul de muncă. Tocmai consultase o pisică și îi explica stăpânului care sunt următorii pași în tratament. Veselă și plină de viață, femeia oferea senzația aceea de liniște și calm pe care o poate emana doar omul potrivit care se află în locul potrivit. De fapt, așa și este. O recunoaște chiar ea, medic veterinar cu experiență de zece ani. Spune cu zâmbetul până la urechi că această profesie i-a oferit șansa unică de a îmbina două mari iubiri: dragostea față de animale și pasiunea pentru medicină.

Publicitate
Există o categorie de oameni care toată viața au visat să se facă medici veterinari și altă categorie - care nu au fost admiși la Universitatea de Medicină, dar se fac veterinari pentru că oricum vor să își lege viața de medicină.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

Medicina veterinară ca profesie, indiferent de țară are scopul de a apăra și de a asigura sănătatea animalelor și a oamenilor. De fapt, medicina veterinară este o ştiinţă care asigură confortul şi protecţia animalelor şi contribuie la menţinerea sănătăţii publice şi la protecţia mediului. Pe lângă asta, Elena Țventarnaia susține că un medic veterinar trebuie să reușească să fie și un bun psiholog. Asta pentru că înainte de a ajunge să interacționeze cu animalul, doctorul trebuie să creeze legături bazate pe încredere și comunicare eficientă cu stăpânii pacienților.

Suntem detectivi, în fiecare zi, pentru că pentru a afla de ce se simte rău pisica, este nevoie să derulezi istoria întregii familii.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

...

Elena Țventarnaia

AGORA

Potrivit Legislației Republicii Moldova, în țara noastră, în calitate de medic veterinar poate activa orice persoană care posedă o diplomă de studii superioare sau o diplomă de studii superioare integrate în medicină veterinară, eliberată de o instituție de învățământ superior din Republica Moldova ori din străinătate recunoscută și echivalată oficial în Republica Moldova. Totuși, pe lângă baza teoretică, medicii veterinari trebuie să întrunească și o serie de calități practice și umane, care, de fapt, îl definesc ca profesionist.

Pentru a fi un medic veterinar bun este obligatoriu să iubești animalele, să iubești medicina, știința, să iubești ceea ce faci și să te înconjori cu oameni care gândesc la fel.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

Medicina veterinară a apărut o dată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății omenești. La început era aplicată instinctiv, nu exista vreo diferențiere între măiestria tămăduirii bolilor la om și animale.Mult mai târziu, meseria a căpătat și o etică profesională, iar prima școală veterinară din lume a fost creată în Franța, în anul 1762.

Este nevoie de atenție, concentrare, perseverență. Este o profesie biologică, care are și aspecte umaniste, dar și aspecte tehnice, de aceea un veterinar trebuie să fie o personalitate multilateral dezvoltată.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

În țara noastră, Facultatea de Medicină Veterinară și Știința Animalelor, unica unitate de învățământ de acest gen, a fost formată prin comasarea, în 2016, a Facultății de Medicină Veterinară (cu o istorie de peste 40 de ani ) cu cea de Zootehnie și Biotehnologii (fondată în 1940). În prezent, facultatea, formată din 7 catedre, dispune de un potenţial ştiinţific şi instructiv didactic.

Chiar dacă în Moldova există percepția că la capitolul grijă față de animale nu stăm prea bine, Eleva Țventarnaia susține că modul în care văd moldovenii animalele de companie s-a schimbat considerabil în ultimul deceniu.

Pe lângă capacități tehnice, medicul veterinar trebuie să aibă dexteritatea de a asculta cu scepticism declarațiile pe care le fac proprietarii animalelor. Explicația este foarte simplă:

...

Elena Țventarnaia

AGORA

Toți proprietarii de animale mint. De câteva ori adresezi aceeași întrebare și de fiecare dată răspunsurile vor fi diferite. De aceea, tot ce ne spun ei noi împărțim la 20, mai adresăm câteva întrebări și ajungem la un consens.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

Țvetarnaia recunoaște că realitatea pe care a descoperit-o atunci când a început să profeseze medicina veterinară la cabinet s-a dovedit a fi foarte diferită de percepțiile teoretice cu care pornise de pe băncile facultății. Dar și în acest aspect dragostea față de animale a învins, iar acum, femeia spune că nu-și imaginează o altă meserie căreia ar putea să se dedice cu atâta plăcere.

Cred că cel mai important lucru în viață este să fii fericit. Fiecare om are fericirea lui: pentru unii e financiară, pentru alții spirituală, pentru unii oamenii dragi, pentru alții afacerea. Dacă acel om îi aduce omului satisfacție, acela e drumul lui.

Autor: Elena Țventarnaia, medic veterinar

Elena Țventarnaia vine la clinică în zori și pleacă acasă noaptea târziu. Nu numără orele de lucru și nu se supără atunci când împarte problemele pacienților cu timpul pe care ar putea să-l petreacă alături de familie. Acesta este drumul ei. A ales să meargă pe el cu zâmbet și să fie recunoscătoare pentru fiecare experiență trăită.

Pentru că atunci când sufletul vibrează, argumentele vor fi de partea pasiunii...

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal