Presa americană dezvăluie noi date despre balonul chinezesc care a provocat tensiuni între Washington și Beijing, în timp ce armata americană deja analizează resturile celor doborâte. Aliații Ucrainei încă discută ce arme să trimită, iar la Washington administrația Biden pregătește un nou pachet de ajutor, excluzând rachetele cu rază lungă de acțiune.
Iată rezumatul ediției:
Continuă întrunirea în formatul Ramstein, unde se discută despre armele necesare pentru Ucraina. Doar că distanța e mare, între dorința Ucrainei de a primi avioane și capacitatea redusă a membrilor NATO de a ține pasul cu ritmul cererilor în ce privește munițiile.
Facebook și Instagram ar putea ajunge la un pas mai aproape de a pleca din Europa. Se întâmplă după ce UE și SUA așa și nu au ajuns la un acord privind transferul datelor personale peste Ocean.
Administrația Biden încearcă să convingă un Congres parțial controlat de republicani să adopte un nou pachet de 10 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina.
Ce a fost?
Potrivit unei investigații realizate de The Washington Post, balonul chinezesc doborât la 4 februarie era de fapt urmărit încă de la lansarea acestuia de pe insula Hainan, situată pe coasta de sud a Chinei. Mai mult, unii oficiali americani au declarat că balonul a fost dus de curenți puternici pe continentul nord-american. Această noi relatări sugerează că criza internațională care a urmat și care a amplificat tensiunile dintre Washington și Beijing ar fi putut fi, cel puțin parțial, rezultatul unei greșeli.
„Dar survolul de câteva zile al Statelor Unite continentale a fost o noutate și a provocat confuzie în interiorul guvernului chinez, deoarece diplomații s-au străduit să răspândească o poveste de acoperire conform căreia balonul a fost scos din cursă în timp ce colecta date meteorologice inofensive, au declarat oficialii americani”, transmite publicația americană.
Între timp, peste Ocean investigațiile continuă, iar BBC transmite că SUA au reușit să recupereze senzorii de pe balonul chinez de spionaj care s-a prăbușit în Oceanul atlantic. Totodată, oficialii americani au declarat că obiectele doborâte nu reprezentau un pericol imediat, or acestea nu trimiteau semnale de comunicare și nu aveau capacități de manevrare sau propulare, notează CNN.
De altfel, unul din motivele apariției acestui număr mare de obiecte ar ține și de schimbarea filtrelor de la radarele militare, care au devenit mai sensibile de la incidentul cu balonul chinezesc.
Ne așteaptă un Metaexit?
Facebook și Instagram ar putea fi nevoite să înceteze să mai trimită datele utilizatorilor europeni în Statele Unite în următoarele două luni, din cauza preocupărilor legate de confidențialitate.
Grupul european al autorităților de reglementare în materie de confidențialitate, Consiliul European pentru Protecția Datelor (EDPB), va emite o decizie obligatorie cu privire la un caz care analizează transferurile de date ale Meta către Statele Unite până la 14 aprilie, a declarat marți un purtător de cuvânt pentru POLITICO.
Vestea nu este atât de nouă, or avertismente similare au fost și în trecut. Autoritățile europene de reglementare reiau în prezent reglementările privind modul în care datele europene sunt transferate în SUA, după ce acordul anterior privind Scutul de confidențialitate cu Washingtonul a fost declarat invalid de Curtea Europeană de Justiție în iulie 2020.
În raportul său anual publicat joi, Meta a declarat că, dacă nu se va putea baza pe acorduri noi sau existente - cum ar fi așa-numitele clauze contractuale standard - pentru a transfera date, atunci „probabil că nu va putea să ofere o serie de produse și servicii importante, inclusiv Facebook și Instagram, în Europa", scrie The Guardian.
Deși este puțin probabil ca Meta să își retragă produsele emblematice de pe una dintre cele mai profitabile piețe, răspunsul său evidențiază tensiunea tot mai mare dintre compania de social media și legislatori cu privire la proprietatea asupra datelor utilizatorilor.
Nou pachet pentru Ucraina
După ce timp de mai multe luni a tot spus că motivul pentru care nu oferă rachete cu raze lungă de acțiune armatei ucrainene este teama ca acestea să nu fie folosite pentru a ataca teritoriul Rusiei, recent Pentagonul a oferit o nouă explicație. Mai exact, stocurile scăzute care în cazul unor eventuale exporturi către Kiev ar putea afecta și capacitățile armatei SUA, transmite Politico.
Totodată, SUA și aliații săi au reiterat că principala preocupare la moment este să asigure continuitatea livrărilor de muniție pentru armata ucraineană. Secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, a declarat că națiunile occidentale se concentrează pe „nevoile cele mai presante” ale Kievului, inclusiv pe antrenamentul tactic care ar putea reduce dependența Ucrainei de focul de artilerie, transmite The New York Times.
Mai mult, în ciuda apelurilor lui Zelenski, aliații sunt ezitanți și nu văd în avioane cea mai imediată nevoie pe câmpul de luptă.
„Oricare ar fi opinia despre avioane... prioritatea mea este să mă asigur că se fac promisiuni pentru blindate, tancuri de luptă. ... Fiecare zi contează", a declarat Stoltenberg, citat de The Washington Post.
Aceeași publicație scrie că administrația Biden face presiuni asupra Ucrainei, în ce privește pregătirile pentru o nouă ofensivă în primăvară. O temere care însoțește aceste demersuri ar putea fi refuzul grupării extremiste din cadrul Partidului Republican de a susține noul ajutor de 10 miliarde de dolari pe care SUA îl pregătesc pentru Kiev.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.