Salvatorii s-au întors în țară: „Ne-am pregătit mai mult de 10 ani pentru acest fel de misiuni”

Salvatorii s-au întors în țară: „Ne-am pregătit mai mult de 10 ani pentru acest fel de misiuni”

Echipa de salvatori ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a revenit din misiunea internațională de acordare a sprijinului în salvarea victimelor cutremurelor produse în Turcia. În cadrul ceremoniei de întâmpinare, participă și prim-ministrul Dorin Recean.

Olga Scripnic

Cele 12 autospeciale ale echipei IGSU care au participat în misiune internațională de acordare a sprijinului în salvarea victimelor cutremurului devastator produs în Turcia au trecut, în această dimineață, prin punctul de trecere Giurgiulești - Galați, anunță Poliția de Frontieră. Trecerea graniței a fost cu prioritate și în regim facilitat pentru convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova.

Aceștia au fost întâmpinați prin organizarea unei ceremonii oficiale.

Ați salvat un copilaș. Ați lucrat în peste 220 de blocuri. Am făcut parte dintr-un efort consolidat, gestionat de Agenția Turcă pentru Coordonarea Dezastrelor și ONU. Vreau să mulțumesc membrilor din misiunea diplomatică de la Ankara și misiunea consulară de la Istanbul, care vor continua să acorde asistența necesară cetățenilor Moldovei din Turcia.

Autor: Dorin Recean, prim-ministrul R. Moldova

Publicitate
Ne-am pregătit mai mult de 10 ani pentru acest fel de misiuni. Este prima misiune în practică a Republicii Moldova. Și este a doua oară când echipa R. Moldova participă la misiuni internaționale cu respectarea tuturor procedurilor aplicabile operațiunilor internaționale de ajutorare. Echipa R. Moldova nu s-a deosebit cu nimic de celelalte echipe din toată lumea

Autor: Alexandru Oprea, colonel al serviciului intern, șeful IGSU

Ministra al Afacerilor Interne din R. Moldova, Ana Revenco, și-a exprimat mulțumirea față de eforturile echipei de salvare într-un mesaj pe pagina personală.

„Astăzi, eroii au revenit acasă. Stimați colegi, aveți tot respectul nostru! Zilele și nopțile în care ați muncit, căutând sub ruine supraviețuitori ai cutremurului devastator, așteptând să fie scoși din ghearele morții, au contribuit enorm la reconfirmarea bunului nume al Republicii Moldova ca țară mică, dar cu o inimă atât de mare. Sunteți mândria noastră.”, scrie Revenco.

Amintim că, la 9 februarie echipa IGSU a ajuns în Turcia. Efectivul a fost format din 55 de salvatori, 12 autospeciale și 2 câini de căutare. În misiunea de salvare-căutare, echipajului le-au fost atribuite sectoare de intervenție în cea mai afectată zonă de seism, provincia Hatay, Turcia.

La scurt timp, echipa salvatorilor moldoveni au salvat un băiat în vârstă de trei ani de sub ruinele. Copilul a fost recuperat în siguranță, după ce echipajul de specialiști a reușit să-l găsească sub dărâmături.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal