Cetățenia română: Autoritățile din țara vecină spun că nu există acte de identitate reținute spre anulare

Cetățenia română: Autoritățile din țara vecină spun că nu există acte de identitate reținute spre anulare

La începutul lunii ianuarie în presa din Republica Moldova a fost lansată o campanie mediatică legată de refuzurile mai frecvente ale autorităților române la eliberarea cărții de identitate (buletinul) pentru cetățenii moldoveni cu dublă cetățenie. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României dezminte afirmația că cetățenilor moldoveni le sunt limitate drepturile, confirmând că autoritățile române au făcut anumite verificări pentru a contracara abuzurile de genul situațiilor când la o adresă sunt înregistrate sute de persoane. DGEP precizează că până în prezent nu au fost anulate acte de identitate, așa cum s-a speculat, ci doar au fost refuzate unele solicitări de obținere a actelor de identitate, scrie Stop Fals.

Baciu Ana

Directorul general din cadrul DGEP al MAI din România, Cătălin Giulescu, menționează că poliția română poate efectua verificări la adresele cu mai multe persoane la evidență și poate solicita anularea înregistrării domiciliului, dar după notificarea persoanei.

„În cazul în care se constată că persoana fizică în cauză nu locuiește la adresa declarată de domiciliu, după finalizarea verificărilor și notificarea persoanei vizate, funcționarul efectuează mențiuni cu privire la încetarea valabilității mențiunii privind domiciliul, astfel încât aceste date să reprezinte date de istoric”, a spus Giulescu.

DGEP a precizat că asemenea verificări se fac după ce în urma administrării sistemelor de evidență informatizată s-a constatat că la anumite adrese și-au stabilit domiciliul un număr nerezonabil de persoane. Totodată, sursa precizează că în prezent nu există acte de identitate reținute spre anulare. Potrivit DGEP, se estimează că, în urma verificărilor, au fost anulate câteva sute de cereri de obținere a actelor românești.

„Ne manifestăm disponibilitatea pentru proiecția unei soluții corecte și legale care să permită valorificarea drepturilor personale și vă asigurăm că verificările efectuate în condițiile legii vizează anumite adrese identificate în urma exercitării funcțiilor cu care DGEP a fost abilitată și care a reflectat existența unui număr nerezonabil de persoane care și-au stabilit domiciliul la o anumită adresă”, punctează DGEP din cadrul MAI al României.

Anterior, presa din România a scris despre cazuri când la același domiciliu sunt înregistrate și peste o mie de persoane care nu locuiesc acolo. De obicei, cetățenii Republicii Moldova cu dublă cetățenie recurg la domicilii fictive pentru a obține acte românești cu care să se angajeze la muncă în statele UE și/sau pentru a obține indemnizații, în special pentru copii, de la statul român.


Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal