„Nu ascultați niciodată ceea ce spune Ministerul rus al Apărării. Ei folosesc permanent și primitiv aceleași istorii despre pretinse provocări (...). Dependența de Rusia, inclusiv din punct de vedere economic, întotdeauna va genera sărăcie și instabilitate politică. Decizia de a rezolva problema transnistreană aparține doar părții moldovenești. De jure, partea moldovenească, dacă are nevoie de susținerea Ucrainei, trebui să se adreseze președintelui Zelenski și acesta, la rândul său, să ia deciziile respective. Repet, Ucraina nu va veni cu inițiative fără consultări cu Moldova, România și țările Uniunii Europene. Ceea ce ține de acțiuni provocatoare, unica țară care poate face acest lucru în Moldova și care cu siguranță va întreprinde ceva în regiunea transnistreană este Federația Rusă”, a menționat Mihailo Podoliak, pentru Radio Moldova.
Precizăm că, în dimineața zilei de joi, 23 februarie, Ministerul Rus al Apărării a emis un comunicat, în care anunța că regimul de la Kiev ar pregăti o acțiune de provocare armată împotriva Transnistriei. De cealaltă parte, autoritățile de la Chișinău au anunțat că NU confirmă informația difuzată de Ministerul rus al Apărării. Astfel de provocări nu sunt unice.
Tot la 23 februarie, aflam că, o rețea de agentură cu implicarea cetățenilor Moldovei și a altui stat în acțiuni de trădare de patrie și spionaj. Serviciul Informații și Securitate, de comun cu PCCOCS, investighează 5 persoane – cetățeni ai Moldovei, dintre care două au fost reținute și plasate în arest în decembrie 2022, iar celelalte trei persoane au statut de bănuit.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.