În ediția de astăzi a rubricii „PORȚIA de istorie” vom examina trei modalități diferite de încheiere a războaielor, oferind în acest sens exemplele a trei conflicte cunoscute, contextul și modul în care acestea au început și s-au încheiat.

Un război deseori uitat este cel ruso-japonez din anii 1904 - 1905, soldat cu înfrângerea Imperiului Rus. Generat de ambițiile imperialiste ale celor două puteri, dornice de a obține un control asupra Manciuriei și în special asupra Porth Artur și peninsulei Liaodong.

Luptele au început atunci când japonezii au tras asupra rușilor la Port Arthur, în Manciuria. Japonezii au menținut avantajul militar pe tot parcursul conflictului, dar Rusia, deși era zguduită de conflicte civile, nu a încetat să lupte. Lipsită de mijloace financiare pentru a continua războiul, Japonia i-a cerut președintelui Theodore Roosevelt să medieze o pace. Propunerea a fost acceptată de ambele părți.

În acest sens, la începutul anului 1905, japonezii i-au cerut președintelui american Roosevelt să negocieze un acord de pace, iar reprezentanții celor două națiuni s-au întâlnit la Portsmouth, New Hampshire, în 1905. De dragul menținerii echilibrului de putere și a egalității de șanse economice în regiune, Roosevelt a preferat ca războiul să se încheie în termeni care să lase atât Rusiei, cât și Japoniei un rol de jucat în nord-estul Chinei. Deși entuziasmat de victoriile militare japoneze, Roosevelt era îngrijorat de consecințele asupra intereselor americane în cazul în care Japonia ar fi reușit să alunge Rusia în totalitate.

Grație negocierilor supervizate de președintele american, Rusia a fost de acord să renunțe la drepturile pe care le avea asupra portului Arthur și jumătății sudice a insulei Sakhalin, fără a fi obligată să plătească despăgubiri Japoniei, care mai primea și control asupra Coreei.

În 1906, Comitetul pentru Premiul Nobel i-a acordat lui Theodore Roosevelt Premiul Nobel pentru Pace pentru succesul său diplomatic în încheierea Războiului ruso-japonez. El a fost primul președinte american care a obținut acest premiu prestigios. Doar alți trei președinți americani au mai obținut această onoare - președinții Woodrow Wilson, Jimmy Carter și Barack Obama.

Început în 1914, odată cu atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria la 28 iulie, conflictul a ajuns în scurt timp să cuprindă întreg continentul european. Văzut inițial ca un conflict scurt, care urma să dureze doar câteva săptămâni sau cel mult luni, a ajuns în cele din urmă să fie numit „Marele Război”, fiind de o amploare nemaicunoscută până în prezent.

Debarcarea trupelor SUA în 1917, de partea Antantei a înclinat decisiv balanța în favoarea acestui bloc politico-militar. Astfel, deja în toamna lui 1918, pe rând, Bulgaria, Imperiul Otoman și Austro-Ungaria semnau armisițiu și anunțau în unele cazuri capitularea.

Războiul propriu-zis a încetat prin semnarea armisițiului de la Compiègne din 11 noiembrie 1918, care a pus capăt luptelor pe frontul de Vest, sistând complet operațiunile militare ale trupelor franceze, germane, engleze și americane. Documentul marchează sfârșitul simbolic al Primului Război Mondial, soldat cu peste 20 de milioane de morți (atât civili, cât și militari), 20 de milioane de răniți și peste 10 milioane de persoane dispărute.

Ulterior, războiul a fost oficial încheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Versailles din 28 iunie 1919. rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).

Tratatul stipula ca Germania să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească mari compensații (reparații de război) trupelor aliate. Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea țărilor vecine, suferea o severă limitare a forțelor militare și a fost deposedată de coloniile sale africane și cele de dincolo de ocean.

Început la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania Nazistă, urmată la 17 septembrie și de Uniunea Sovietică. Războiul a căpătat o dimensiune mondială la 22 iunie 1941, când Germania Nazistă a atacat URSS și la 7 decembrie 1941, când forțele Japoniei au atacat baza militară americană Pearl Harbor.

Spre deosebire de Primul Război Mondial, în cazul celui de-al doilea, sfârșitul conflictului nu s-a realizat printr-un armisițiu ci prin obținerea unei capitulări necondiționate. Cu alte cuvinte, Germania, care a semnat la 8 - 9 mai 1945 acest act, a fost forțată să accepte toate condițiile aliaților.

Prevederile documentului care stipula „capitularea necondiționată”, stipulau practic obligația germanilor de a ceda către reprezentanții aliați aproape toate puterile și autoritățile deținute, mai ales în domeniul militar. În plus, era prevăzută eliberarea și repatrierea prizonierilor, încetarea transmisiunilor radio și de alte tipuri de informații, întreținerea infrastructurii, predarea liderilor naziști pentru a fi judecați. Mai mult, aliații primeau dreptul de a emite proclamații, ordine, ordonanțe și instrucțiuni care să acopere „cerințele politice, administrative, economice, financiare, militare și de altă natură care decurg din înfrângerea completă a Germaniei”.

În Orientul Îndepărtat, La 15 august 1945, împăratul Hirohito a anunțat, în primul său discurs difuzat la radio, acceptarea de către Japonia a condițiilor de capitulare avansate de Puterile Aliate, punându-se astfel capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. În același timp, spre deosebire de  Germania, Japonia a avut ocazia să-și negocieze capitularea, transmițând prin ambasadele din Elveția și Suedia că acceptă prevederile „Declarației de la Potsdam”, cerând însă ca actul de capitulare „să nu afecteze în vreun fel prerogativele majestății sale”.

Ulterior, ministrul de externe al Japoniei a semnat la 2 septembrie 1945, la bordul USS Missouri, actul de capitulare necondiționată. Prevederile erau similare, or forțele armate ale Japoniei trebuiau dezarmate, pe teritoriul țării erau instalate forțe de ocupație, iar liderii pasibili de răspundere pentru crimele de război - deferiți justiției.