Prin decizia de a ataca o țară vecină, președintele rus, Vladimir Putin a reușit să facă ceea ce nici un alt lider european nu a putut, fiind vorba de schimbarea acelor „tabuuri” ale politicii europene, care includeau păstrarea neutralității, refuzul de a trimite arme în zone de conflict sau chiar sancționarea unor întregi entități, decât a unor indivizi, cum se proceda anterior.

De altfel, prima mare schimbare a avut loc la nivelul Uniunii Europene, care pentru prima dată în istoria sa a înființat un fond dedicat înarmării Ucrainei pentru a face față agresiunii ruse. Mai mult, anunțul autorităților elvețiene de a dispune înghețarea activelor oligarhilor ruși, a schimbat și percepția față de ceea ce a fost considerată cândva cea mai neutră țară din lume.

Cu alte cuvinte, vă invităm să vedeți cum a relatat presa internațională faptul căpeste noapte am asistat la „evaporarea” tradițiilor, neutralităților, principiilor care păreau inamovibile în politică, economie, apărare și diplomație.

Una dintre cele mai umitoare și neașteptate schimbări s-au produs în Germania, țară care până la începutul războiului a a promovat o politică pacifistă, înarmarea și înzestrarea armatei fiind mai degrabă pe locul doi, după deceniile de la finele Războiului Rece.

Chiar din prima zi a invaziei, cancelarul Olaf Scholz a cedat cu mare greutate și a închis Nord Stream 2, votat pentru scoaterea băncilor rusești din SWIFT. La 27 februarie a anunțat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru dotarea armatei germane, după cum transmitea DW, care a vorbit despre „o sesiune parlamentară istorică”.

Mai mult, în premieră, Berlinul a trecut la acțiuni mai decisive, lăsând celebra „prudență franco-germană” pe locul doi, trimițând la finele lui februarie și începutul lui martie, 1.000 de arme antitanc și 500 de rachete sol-aer Stinger pentru distrugerea elicopterelor rusești.

„Cu toate acestea, războiul a determinat Germania să își reevalueze rolul în UE. După ce a fost mult timp liderul economic al acesteia, ea aspiră acum să fie și liderul blocului în materie de securitate și apărare. Deoarece nu este posibilă nicio cooperare cu Rusia în ceea ce privește arhitectura de securitate din Eurasia, Berlinul se concentrează pe strategii active de reținere. Deoarece orice limitare a Rusiei este imposibilă fără participarea activă a Ucrainei, asta înseamnă că Kievul va fi integrat în structurile occidentale într-o formă sau alta”, notează analistul Ilya Kusa din cadrul Carnegie Endowment for International Peace.

Chiar și așa, pe tot parcursul anului 2022, celebra „prudență” a revenit pe primul plan, or Germania tot ezitat când a venit vorba să trimită arme tot mai letale și mai grele. Cel mai recent exemplu îl reprezintă trimiterea de tancuri Leopard 1 și 2 în Ucraina, amânată de cancelarul Olaf Scholz, care a insistat pe o decizie comună la nivelul aliaților, care în frunte cu SUA au acceptat în final să trimită diferite tancuri Ucrainei, notează Politico.

„Germania a schimbat complet cursul, susținând eforturile europene de a reduce importurile de energie din Rusia și angajându-se într-o consolidare militară majoră”, constată o analiză a revistei Foreign Affairs.

Mai mult, dintre liderii europeni, alături de premierul maghiar Viktor Orban, doar Olaf Scholz și Emmanuel Macron au tot insistat că vor continua convorbirile cu președintele rus, Vladimir Putin, în speranța de a-l convinge să pună capăt războiului.

„Atitudinea lui Macron față de efortul de război al Ucrainei s-a dovedit adesea insesizabilă pentru aliații care se întreabă de ce Franța părea că își acoperă pariurile prin continuarea dialogului cu președintele rus Vladimir Putin și prin promovarea necesității unor "garanții de securitate" pentru Moscova”, notează aceeași publicație.

Mai mult, celebra prudență franco-germană a fost rezumată de datele publicate de Institutul pentru Economia Mondială Kiel, care într-o analiză notează că în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a suferit imense critici pentru mersul lent al deciziilor de a trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, contribuția Parisului la efortul de război este printre cele mai mici, raportat la PIB și termeni absoluți.

O altă schimbare de proporții istorice a fost Elveția, care în primele zile de după invadarea Ucrainei a anunțat că va aplica toate sancțiunile impuse de Uniunea Europeană: înghețarea activelor cetățenilor ruși implicați în invadarea Ucrainei și sancțiuni cu efect imediat împotriva primelor persoane în stat, adică președintele rus Vladimir Putin, premierul Mihail Mișustin și ministrul de externe Serghei Lavrov.

„Eleveția își reafirmă solidaritatea cu Ucraina și poporul său, va livra ajutoare pentru persoanele care s-au refugiat în Polonia”, afirma guvernul de la Berna.

La distanță de un an, Elveția continuă însă să invoce neutralitatea în fața cererilor tot mai insistente ale Ucrainei și aliaților săi de a permite exportul și dotarea armatei ucrainene cu unele arme de fabricație elvețiană. Ba chiar recent a și anunțat că a respins o cerere a Spaniei de a permite transferul arme anti-aeriene în Ucraina, deși opinia publică elvețiană susține o relaxare a restricțiilor.

„În conformitate cu neutralitatea elvețiană, care datează din 1815 și este consacrată printr-un tratat din 1907, Elveția nu va trimite arme direct sau indirect combatanților într-un război. Ea aplică un embargo separat asupra vânzărilor de arme către Ucraina și Rusia. (...) Existența unei industrii puternice a armamentului a mers mână în mână cu tradiția neutralității, dar echilibrul acestei dualități ar putea fi acum amenințat, a declarat asociația industrială SwissMem”, se menționează într-o analiză a Reuters.

Schimbări s-au produs și în nordul Europei, acolo unde Suedia și Finlanda, alte două țări cu o neutralitate de decenii sau chiar secole (în cazul Suediei), au anunțat inițial că vor trimite arme necesare în Ucraina, printre care celebrele Stinger și Javelin.

Mai mult, cele două țări scandinave au trecut mai departe și au anunțat că renunță la neutralitate și încep procedurile de aderare la NATO. Cererile, depuse la 18 mai 2022, sunt încă în așteptare, nefiind ratificate de parlamentele Ungariei și Turciei. Situația a ajuns până în punctul în care, o aderare separată a ajuns să fie discutată și în unele cazuri, văzută ca singura soluție, transmite Bloomberg.

„Nu numai că fiecare stat a renunțat la o politică de neutralitate care funcționase bine timp de decenii, iar în cazul Suediei de secole, dar a făcut acest lucru după ce invazia Rusiei a fost blocată și după ce insuficiențele sale militare au fost expuse”, menționează Foreign Affairs.

Având în vedere recentul scandal între Ankara și Stockholm, cel mai probabil acestea ar putea primi un răspuns abia după alegerile din 14 mai 2023 din Turcia.

O schimbare majoră de paradigmă istorică a fost decizia Ucrainei, urmată de cea a Republicii Moldova și a Georgiei de a depune cererile de aderare la Uniunea Europeană, mai ales în condițiile în care majoritatea experților se așteptau ca acest lucru să se producă peste ani. De altfel, ddeea accelerării procesului în favoarea țărilor din Balcanii de Vest (BM), alături de țara noastră și Ucraina, a făcut parte din discuțiile politice legate de necesitatea ca UE să își reafirme rolul de politică externă în noua situație, potrivit portalului Visegrad Insight.

„Prin oferirea candidaturii Ucrainei și Republicii Moldova, UE a fost forțată să înceapă să se gândească la motivele pentru care politica sa de extindere a fost blocată în primul rând. Această dezbatere revigorată poate stimula o nouă gândire cu privire la modul în care visul unei Europe întregi, libere și în pace poate fi în cele din urmă realizat, în ciuda numeroaselor obstacole care se află încă în calea sa”, menționează Ilva Tare, expertă în cadrul Consiliului Atlantic.

Presa internațională a dezbătut intens contextul în care aceste cereri au fost depuse, dar mai ales și rapiditatea cu care au fost aprobate, fiindu-le conferit statutul de țară candidat, cu o serie de condiții însă pentru a se putea trece la deschiderea negocierilor de aderare.

De altfel, Ucraina a continuat și continuă să insiste pe o aderare rapidă, premierul Denis Șmîgal vorbind despre „doi ani”, lucru respins în mod repetat de oficialii europeni. 

În plus, unitatea blocului comunitar în fața acestui subiect nu este una fără fisuri, or la sugestia președintelui francez Emmanuel Macron a fost și creată Comunitatea Politică Europeană, cu scopul de a mulțumi ambițiile mai multor țări care așteaptă aderarea de ani de zile, prin a crea mai multe spațiu de cooperare, în special cu țările din Balcanii de Vest, unele așteptând aderarea încă din 2003.

„După ce a luat decizia istorică, în iunie 2022, de a accepta Ucraina - împreună cu Moldova - ca țară candidată la UE, Bruxelles-ul a fost presat de liderii politici de la Kiev să accelereze procesul de aderare. Ca răspuns, UE și-a reiterat angajamentul de a oferi "sprijin politic și militar atâta timp cât va fi nevoie'", dar a evitat să menționeze calendarul de aderare”, notează o analiză a Carnegie Europe.

Vorbind despre subiectul aderării, nu de puține ori, Ungaria a nimerit în atenția presei internaționale grație veto-urile ridicate de Budapesta în ce privește ajutoarele acordate Ucrainei. De altfel, de la începutul războiului, Ungaria s-a pomenit a fi izolată, după ce Polonia a denunțat acțiunile regimului Orban, declarat de Parlamentul European drept o „autocrație electorală”.