Trei arme care au schimbat cursul războiului în Ucraina (FOTO/VIDEO)
Odată cu atacul forțelor ruse în Ucraina, din februarie 2022, observatorii și experții internaționali se așteptau la o victorie rapidă a invadatorilor. Aceste predicții timpurii, însă, nu s-au materializat. La mijloc ar fi inclusiv moralul ridicat și tactici militare bine gândite din partea ucraineană, dar și, în mare parte, furnizarea de armament occidental. Deși s-a menționat în numeroase rânduri despre tancurile Leopard și sistemele de apărare aeriană Patriot, acestea încă nu au fost folosite în luptă. De altă parte, există alte arme care deja au schimbat cursul războiului. Iată trei dintre armele cheie pe care ucrainenii le-au folosit, potrivit CNN.
・ Irina Soltan
Javelin (suliță)
La începutul războiului, luptătorii din ambele armate se așteptau că în câteva zile convoiurile de blindate rusești vor începe să intre în capitala ucraineană, Kiev.
Ucrainenii aveau nevoie de ceva care să poată împiedica acel atac și acel ceva a fost Javelin - o rachetă antitanc lansată de pe umăr, care poate fi țintită de un singur militar.
O parte din plusurile sale constă în ușurința sa de utilizare, așa cum explică producătorul Lockheed Martin, care a dezvoltat racheta împreună cu Raytheon: „Pentru a trage, soldatul plasează un cursor peste ținta selectată. Lansatorul de comandă Javelin trimite apoi un semnal de blocare înainte de lansarea rachetei.”
Lansatorul de rachetă anti-tanc Javelin
realitatea.md
Javelin este o armă de tip „ai împușcat și ai uitat”. De îndată ce militarul efectuează împușcătura, acesta poate alerga să se adăpostească în timp ce racheta parcurge drumul către țintă.
Acest lucru a fost deosebit de important în primele zile ale războiului, deoarece rușii aveau tendința de a rămâne în coloane atunci când încercau să intre în zonele urbane. Un militar înarmat cu Javelin putea să tragă dintr-o clădire sau în spatele unui copac și să dispară înainte ca rușii să poată trage înapoi.
Javelin este, de asemenea, efectiv la țintirea punctului slab al tancurilor rusești – suprafețele orizontale. Aceasta deoarece traiectoria rachetei după lansare se curbează ușor în sus.
Într-adevăr, impactul acestei arme a fost atât de mare încât, la două luni și jumătate de la începutul războiului, președintele american Joe Biden a vizitat uzina din Alabama, unde a lăudat forța de muncă pentru ajutorul acordat în apărarea Ucrainei.
Mai exista un alt avantaj pentru Javelin, deosebit de important la începutul războiului: „Costul redus a lansatoarelor de rachete și utilizarea lor defensivă le fac mai ușor de furnizat din punct de vedere politic de către alte țări”, a scris Michael Armstrong, profesor asociat la Universitatea Brock din Ontario, în cadrul Conversației. „În schimb, guvernele nu sunt de acord cu privire la trimiterea de arme ofensive mai scumpe, cum ar fi avioanele de război.”
Sistemul de rachete HIMARS
Denumirea completă a armei este „Sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate M142”. Acesta este un sistem de țintire de precizie, pe roți, adaptat pentru luptă în orice condiții meteorologice , 24/7. Cu alte cuvinte, HIMARS este un camion de 5 tone care poartă o platformă ce poate lansa aproape simultan șase rachete, trimițându-și focoasele explozive cu mult dincolo de liniile frontului și își schimbă rapid pozițiile pentru a evita un contraatac.
„Dacă Javelin a fost arma emblematică a fazelor timpurii ale războiului, HIMARS este arma emblematică a fazelor ulterioare”, a scris în ianuarie Mark Cancian, consilier principal pentru Programul de Securitate Internațională la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
HIMARS trage muniții numite Sistemul de rachete cu lansare multiplă ghidată (GMLRS) care au o rază de acțiune de la 70 la 80 de kilometri. Iar sistemele lor de ghidare GPS le fac extrem de precise, la aproximativ 10 metri de ținta vizată.
HIMARS a avut două efecte cheie: Loviturile i-au forțat pe „ruși să-și mute depozitele de muniții mai în spate, reducând astfel puterea de foc disponibilă a artileriei ruse în apropierea liniilor de front și făcând sprijinul logistic mai dificil. Iar folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte precum poduri a perturbat eforturile rusești de aprovizionare, spun unii experți.
Sistemul HIMARS este fabricat și brevetat în Statele Unite de către Lockheed Martin.
Sistemul de rachete HIMARS
defensenews.com
Drona Bayraktar TB2
Drona proiectată în Turcia a devenit unul dintre cele mai cunoscute aparate de zbor fără pilot din lume datorită utilizării sale în războiul din Ucraina. Drona este relativ ieftină, realizată cu piese în vânzare, are efect letal, iar acțiunile se înregistrează video.
„Videoclipurile virale ale TB2 sunt un exemplu perfect de război modern în epoca TikTok”, a scris Aaron Stein, membru senior la Institutul de Cercetare în Politică Externă, pe site-ul web al Consiliului Atlantic. Bayraktar TB2 nu este o „armă magică”, dar este „destul de bună”, a scris el.
Punctele slabe însă sunt lipsa de viteză și vulnerabilitatea la apărarea antiaeriană. Statisticile câmpului de luptă par să confirme acest lucru. 17 dintre cele 40 - 50 de TB2 pe care le-a primit Ucraina au fost distruse în luptă, potrivit site-ului de informații cu sursă deschisă Oryx. Totuși se consideră că pierderile sunt depășite de costul scăzut al dronei, ceea ce înseamnă că pot fi înlocuite relativ ușor.
Drona fără pilot Bayraktar TB2
CNN
Este de menționat că un plan de a înființa o linie de asamblare pentru dronele în Ucraina era în lucru chiar înainte de război. Iar utilizarea dronelor a salvat viața piloților ucraineni care altfel ar fi trebuit să îndeplinească aceste misiuni de apărare.
Rapoarte recente din Ucraina indică că TB2 ar putea juca un rol mai mic pe măsură ce forțele ruse își dau seama cum să-l combată, totuși unele voci spun că aceste drone au dat rezultate atunci când poziția Ucrainei era cea mai vulnerabilă.
Ghidajul video cu lichidări rusești au ridicat moralul militarilor ucraineni, a declarat pentru CNN Samuel Bendett, coleg senior adjunct la Centrul de Analize Navale de Studii asupra Rusiei (CNAS), pentru CNN la începutul războiului.
TB2 a avut chiar și un videoclip muzical despre asta . Acesta este statutul pe care l-a atins printre ucraineni.