*Articolul a fost publicat inițial la 2 martie 2021 cu titlul: „Vă vom organiza două Republici” sau Războiul de pe Nistru - Primul test al Independenței noastre

Din păcate, însă, și până în ziua de astăzi, consecințele Războiului de pe Nistru sunt în continuare prezente, iar istoria acestuia rămâne una controversată, întrucât nu este vorba atât de un conflict militar, cât de unul ideologic și politic. În cele ce urmează, vă invităm să aflăm ce a însemnat acest Război prin intermediul a cinci întrebări.

Deși la nivel oficial se consideră că ziua de 2 martie o reprezintă începutul propriu-zis al Războiului de pe Nistru, în realitate primele confruntări armate apar încă din toamna anului 1990, ca urmare a rezistenței etnicilor ruși și ucraineni, precum și de alte naționalități, în fața deciziilor luate de Sovietul Suprem de la Chișinău. Cu alte cuvinte, adoptarea unor legi care atentau direct la interesele acestora, cum ar fi oficializarea limbii române, numită moldovenească în grafie latină prin Hotărârea din 31 august 1989, cu toate că în regiune locuiau 40% moldoveni români, 27% ucraineni și 25% ruși și alte minorități, conform recensământului efectuat la sfârșitul anilor 1980.

Astfel, la 2 septembrie 1990, la Tiraspol este autoproclamată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană, iar gardiștii au trecut imediat la atacurile asupra autorităților constituționale. La Dubăsari, în zilele de 1-2 noiembrie 1990, a fost blocat podul de peste Nistru și au fost expulzați membrii autorităților publice din oraș. Intervenția trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne s-a soldat cu victime în rândurile populației.

În urma eșecului puciului de la Moscova, din 19 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova va adopta Declarația de Independență la 27 august, fapt ce a grăbit acțiunile de destabilizare a situației din această regiune, în ciuda faptului că Tiraspolul susținuse acțiunile puciștilor, iar liderii separatiști fuseseră arestați și aduși la Chișinău. Însă, la presiunea Moscovei și a greviștilor, autoritățile de la Chișinău îi vor elibera. Astfel, la 6 septembrie, așa-zisul Soviet Suprem de la Tiraspol adoptă o hotărâre prin care trece toate organele puterii constituționale sub jurisdicția pretinsei RSSMN.

Conflictul a degenerat într-un război propriu-zis prin atacarea secției de poliție din orașul Dubăsari, din noaptea de 1 spre 2 martie, în urma căruia au fost arestați 32 de polițiști. În dimineața zilei de 2 martie, toate căile de acces spre regiunea transnistreană au fost blocate de către forțele autoproclamatei RMN, în timp ce la New York Republica Moldova devenea în mod oficial membră a Organizației Națiunilor Unite.

Originile acestuia ar putea fi trasate inclusiv de la 1812 sau chiar mai devreme, când Rusia a anexat Basarabia și a inițiat colonizarea acesteia cu o serie de minorități. Totuși, majoritatea istoricilor sunt de acord cu faptul că decizia lui Stalin de creare a Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, prin lipsirea ei de nordul și sudul fostei Basarabii, și adăugarea a cinci raioane din cadrul fostei Republici Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești, de rând cu transferul unui număr mare de etnici ruși, ucraineni și de alte naționalități, care vor ocupa funcții înalte în administrație și economie, a jucat un rol mult mai important.

În fapt, tactica de divizare a unor teritorii și populații în mod intenționat a reprezentat și aplicarea principiului „Divide et Impera” caracteristic imperiilor, URSS nefiind o excepție în acest sens. Autoritățile de la Moscova nu au ezitat să amenințe deschis Chișinăul, cea mai elocventă fiind declarația Președintelui Sovietului Suprem al URSS, Anatoli Lukianov care declara că „Dacă veți mai insista asupra problemei independenței, vă vom organiza două republici!” în fața delegaților moldoveni.

Conflictul ar fi început ca urmare a deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de a adopta legea prin care limba de stat devine moldoveneasca în grafie latină, fapt ce a nemulțumit reprezentanții etnicilor ruși, care se temeau de noile reglementări care prevedeau obligativitatea ca toți cetățenii să cunoască limba de stat, ceea ce le amenința funcțiile acestora, dar și interesele economice.

Adevărata cauză rezidă însă în interesul Moscovei de a menține sub control regiunea dintre Prut și Nistru, care este o adevărată zonă strategică pentru forțele armate ale defunctului imperiu. Pentru a menține controlul în zonă, Kremlinul a stimulat focare de conflict și i-a atras în cadrul acestora pe etnicii de alte naționalități care se simțeau amenințați de populația majoritară și noile reglementări.

Începând cu 2 martie, forțele separatiste au trecut la atacarea principalelor localități care se supuneau autorităților constituționale de la Chișinău, aflate pe malul stâng al Nistrului, în ziua de 4 martie aceștia ajungând pe platoul Coșnița. Situația devine tot mai gravă astfel încât la 28 martie 1992, prin Decretul președintelui Republicii Moldova de atunci, Mircea Snegur, este instituită Starea Excepțională în întreaga țară.

Luna aprilie este marcată de confruntările date, în special la Varnița, unde se afla un emițător al televiziunii de stat, pe care separatiștii au încercat să îl distrugă pentru a se asigura că locuitorii din stânga Nistrului nu vor avea acces la programele și informațiile difuzate de Chișinău.

Începând cu 19 mai 1992, din garnizoana de la Tiraspol vor fi scoase mai multe unități militare, care vor cuprinde blindate și artilerie, unități care în seara zilei de 10 iunie vor ajunge la Tighina, unde vor fi începute operațiunile de cucerire a orașului.

În ziua de 19 iunie, gardiștii vor prelua Comisariatul de Poliție Tighina, ceea ce va presa și mai mult autoritățile de la Chișinău care, la 22 iunie, vor semna primul act de încetare a conflictului. La 21 iulie 1992, va avea loc semnarea, la Moscova, a Convenției privind încetarea focului, care a fost încheiată între Republica Moldova și Rusia, deși oficial aceasta mai mult nega implicarea sa în acest Război și că trupele sale luptaseră sub egida separatiștilor.

Încheierea Convenției de încetare a focului a fost considerată umilitoare la Chișinău, întrucât documentul semnat de președintele Snegur avea mai multe formulări „cețoase”, cum ar fi cazul art. 4, în care se îndepărtează răspunsul privind evacuarea Armatei a 14-a.

Înghețarea conflictului transnistrean a dus la apariția unui instrument de șantaj al autorităților de la Chișinău și la blocarea eventualelor procese de integrare în structurile internaționale euro-atlantice, precum și la blocarea unei eventuale reunificări cu România, din moment ce, încă de la începutul lui 1991, Parlamentul de la Chișinău adoptase o declarație prin care se anulau efectele Pactului Molotov - Ribbentrop.

Această situație de fapt a dus la dezvoltarea rețelelor de crimă organizată și contrabandă în stânga Nistrului, dar și la numeroase abuzuri și încălcări ale drepturilor omului, sesizate în mod repetat de Chișinău, dar rămase fără soluționări din cauza lipsei de interes din partea decidenților politici.

Încercările autorităților Republicii Moldova de a găsi o rezolvare amiabilă a conflictului au fost de multe ori criticate, fiind în majoritatea cazurilor impuse, și nu propuse de Rusia. Primul act de soluționare a fost Memorandumul Primakov din 1997, prin care se prevedea crearea unui stat comun în interiorul granițelor fostei RSS Moldovenești, dar care oferea dreptul regiunii transnistrene de a realiza activități economice externe în mod independent, fapt respins de Chișinău și aliații săi.

Cel mai cunoscut plan de soluționare - planul Kozak - a prevăzut o federalizare a țării prin includerea în discuții și a Găgăuziei, urmând să fie creat un stat federal cu un parlament bicameral, în care Tiraspolul și Comratul urmau să aibă drept de veto asupra oricărui proiect de lege.  

Pe 2 martie se împlinesc 31 de ani de la începerea războiului din Transnistria. Un eveniment care ne-a marcat istoria din primii ani de independență și ne-a configurat realitatea de-a lungul anilor. Un război al nostru, despre care, din păcate, cunoaștem prea puține. În contextul situației din regiune și din țară, devenise limpede că nu putem începe în altă zi și nici lua altă temă.

Așadar, vă invităm la prima ediție a ciclului de evenimente AGORA Lectures, care se va numi, „Războiul nostru: Tot ce trebuie să știi despre conflictul din Transnistria”. Lector va fi Oazu Nantoi, deputat, membru al Comisiei Parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, analist politic.

Evenimentul este public. Prima bere e din partea Rockscor Brewery. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului pe Facebook.