GÂNDUL ZILEI | Câți copii sunt maltratați, înjosiți, bătuți în grădinițe?

GÂNDUL ZILEI | Câți copii sunt maltratați, înjosiți, bătuți în grădinițe?

Grădinițele noastre rămân printre instituțiile cele mai fidele metodelor de coerciție sistemică: intimidare, hărțuire, neglijare și abuz față de persoane vulnerabile. Și cine poate fi mai vulnerabil decât un copil, care abia învață să vorbească?

Diana Guja

Cât poți să ragi s..ca? Chișoarcă împuțită! Lasă labele celea jos. Ai z..it pe toți cât bocești.

Autor: Autor: Fragment din înregistrările audio

Acesta este un fragment din înregistrările audio făcute de un grup de părinți de la Grădinița nr.38 din Bălți, unde două angajate sunt bănuite că ar fi agresat fizic și verbal copiii care frecventau grădinița. Cazul a ajuns pe masa procurorilor.

Publicitate

Nu trebuie să fii clarvăzător, ca să știi că abuzurile din grădinița de la Bălți nu sunt ceva ieșit din comun. E doar un caz printre multe altele, despre care am aflat datorită părinților care s-au autosesizat și s-au mobilizat. Câți copii, însă, din toate grădinițele din țară, sunt atât de speriați, încât nu îndrăznesc să vorbească acasă? Câți sunt prea mici, ca să înțeleagă ce li le întâmplă? Câți dintre ei au părinți care nu pot desluși semnele alarmante de abuz?

Din păcate, acești copii nu sunt primii de care s-a abuzat moral și fizic în istituțiile preșcolare. Suntem câteva generații ieșite din grădinițe, târând după noi experiențe traumatizante. Fie în 1987, fie în 2010. Fie în 2023. De câte generații sacrificate mai e nevoie, câți oameni ajunși la maturitate, „un pic mutilați”, nu ne ajung, ca viețile copiilor din Moldova să înceapă să prezente o valoare adevărată și asumată? Pentru că, deocamdată, valoarea lor e doar de copertă: de Ziua Copiilor, pe 1 iunie, și când e nevoie de ei pentru a da bine la camere în scopuri de imagine politică.

Și apoi, cât costă să fii un om? Un salariu decent? Condiții de muncă confortabile? Sprijin psihologic? Supervizare? Mi-e teamă, însă, că într-o societate, care nu-și iubește copiii, care e lipsită de respect pentru cei vulnerabili, în care trebuie să poți da pumni pentru a te apăra și a-ți face dreptate, banii și condițiile îmbunătățite de muncă nu vor rezolva nimic. Pentru că acolo unde trebuie să crească un copac roditor, e putred.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal