De ce s-a răsculat Tbilisi: Explicăm ce prezintă legea „agenților străini”, retrasă peste două zile de la adoptare în prima lectură (LONGREAD)
Timp de două zile, mii de oameni au protestat la Tbilisi după ce parlamentul georgian a adoptat în primă lectură proiectul de lege privind „agenții străini”. Forțele speciale au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatari. În discuție urmau să fie puse două proiecte legate între ele, însă doar unul dintre ele a reușit să fie votat, stârnind nemulțumirea publică. Sub presiunea protestelor, în dimineața zilei de 9 martie, acesta a fost retras. Explicăm în ce constau aceste proiecte legislative, de ce legea votată e numită „rusească” și de ce a scos lumea în stradă.
9 martie 2023, 12:58 ・ Felicia Nedzelschi
Două proiecte de legi
La sfârșitul lunii februarie, membrii mișcării „Puterea Poporului” (un grup de parlamentari care au părăsit partidul de guvernământ „Visul georgian” în 2022) au propus parlamentului două proiecte de lege privind agenții străini - „Cu privire la transparența influenței străine” și „Cu privire la înregistrarea agenților străini”, scrie Kommersant.
Proiectul de lege „Cu privire la transparența influenței străine” recunoaște drept agenți de influență străină organizațiile non-profit și mijloacele de informare în masă ale căror venituri anuale provin în proporție de peste 20% din fonduri străine. Acest lucru nu ar afecta organizațiile fondate de organele administrative și federațiile sportive. Organizațiile vor fi obligate să se înregistreze ca agenți și să depună o declarație financiară anuală. În caz de încălcare, acestea vor fi sancționate cu o amendă de 25.000 lari georgieni (aproximativ 9.500 de dolari). Tocmai acest document a fost aprobat de parlamentul georgian la 7 martie. Președintele georgian, Salome Zurabishvili, s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva proiectului de lege, promițând să se opună prin veto. Anume acest document, care a reușit să fie votat în prima lectură, a fost cauza protestelor masive.
Proiectul de lege „privind înregistrarea agenților străini” prevede nu numai răspundere administrativă, ci și penală. Orice persoană fizică sau juridică care dispune de fonduri străine ar trebui să se înregistreze ca „agent străin”. Excepție: diplomații, consulii și angajații serviciului diplomatic și ai oficiilor consulare, precum și funcționarii unui stat străin. Nerespectarea legii atrage după sine o amendă sau o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani. Mișcarea „Puterea Poporului” a declarat că proiectul de lege privind înregistrarea agenților străini a fost copiat în întregime din legea FARA din SUA (adoptată în 1938; care impune agenților străini din state care reprezintă interesele unor puteri străine în "calitate politică sau cvasi-politică" să își dezvăluie relația cu guvernul străin și informații despre activitățile și finanțele aferente). Cu toate acestea, Departamentul de Stat al SUA nu a fost de acord cu această declarație. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că proiectul de lege georgian a fost mai degrabă inspirat de legislația similară rusă sau maghiară și că are prea puțin de-a face cu FARA. Votul asupra acestui proiect urma să aibă loc pe 9 martie.
Partidele de opoziție, în special „Strategia Agmashenebeli” și „Mișcarea Națională Unită”, s-au opus acestor proiecte, însă majoritatea parlamentară și-a dat votul pentru primul proiect. Opozanții legii - jurnaliști, activiști și reprezentanți ai opoziției parlamentare - au ieșit în piața din fața parlamentului pentru a protesta. Ei au blocat intrările în clădire și au scandat: „Nu legii rusești!”.
Reacții cu privire la legea „agenților străini”
Legea ar putea împiedica Georgia să adere la UE și la NATO, scrie Holod Media. La 28 februarie, președinta georgiană Salome Zurabișvili a promis că se va opune prin veto acestei legi, despre care a spus că „este menită să îndepărteze Georgia de Europa”. Ea și-a reiterat intenția la 7 martie.
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat că proiectul de lege georgian privind „agenții străini” contravine standardelor UE. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că SUA „sunt îngrijorate de posibilele consecințe pe care legea le poate avea asupra libertății de exprimare și a democrației în Georgia”, iar ambasada SUA la Tbilisi a calificat ziua de 7 martie drept o zi neagră pentru democrația georgiană. ONU și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la această lege.
De cealaltă parte, partidul de guvernământ din Georgia, care a apărat proiectul de lege privind „agenții străini”, asigură că acesta nu contravine principiilor democratice, că Georgia va continua să se îndrepte cu succes spre aderarea la Uniunea Europeană. Adversarii guvernului din interiorul Georgiei numesc această retorică schizofrenică, în timp ce experții occidentali spun că legea va submina perspectivele europene ale Georgiei și, în consecință, ar putea să o atragă pe orbita rusă, scrie BBC.
Președintele partidului de guvernământ din Georgia, „Visul Georgian”, Irakli Kobahidze, a declarat că toate îngrijorările sunt speculații. Kobahidze a afirmat că protestul din fața Parlamentului din noaptea de 7 spre 8 martie a fost o tentativă de lovitură de stat și că, prin astfel de încercări, opoziția ar putea „aduce tancurile rusești în Georgia, la fel ca în august 2008”.
În același timp, Valeri Cecelașvili, fost ministru adjunct de Externe al Georgiei, în prezent membru al opoziției, a declarat prin frazele despre neschimbarea cursului european, autoritățile încearcă să înșele majoritatea alegătorilor georgieni.
Citește și: GÂNDUL ZILEI | Primăvara se anunță georgiană
„Cei care au inițiat această lege înțeleg foarte bine că atitudinea antieuropeană este foarte nepopulară în Georgia - ei încearcă să ascundă negrul cu albul. Dar legea nu va trece”
Autor: Valeri Cecelașvili, fost ministru adjunct de Externe al Georgiei
De ce acest proiect de lege e numit „rusesc”?
Proiectele a fost propus pe fundalul invaziei ruse în Ucraina de către un partid vădit antioccidental. BBC notează că cei mai mulți comentatori nu au încă un răspuns concret la întrebarea de ce legea a apărut acum, dar în ceea ce privește scopul, aproape toți cei care i se opun consideră că acesta ar putea deveni un instrument de presiune asupra criticilor autorităților, iar în viitor ar putea fi transformat într-un instrument de represiune, urmând exemplul Rusiei.
„Legea va fi folosită pentru a discredita organizațiile societății civile și activiștii și pentru a crea o bază legală de control al ONG-urilor”, a declarat David Afrasidze, profesor la Universitatea de Stat Ilia din Georgia, unul dintre cei 29 de experți georgieni și străini intervievați de Georgian Policy Institute.
Valeri Cecelașvili, citat anterior, consideră că partidul de guvernământ este adesea lipsit de argumente în discuțiile deschise cu adversarii săi despre problemele țării - și, prin urmare, vrea să închidă gura opoziției și organizațiilor non-profit independente.
Politologul Gela Vasadze a oferit cea mai simplă explicație:
„Cred că nu au vrut să ia măsuri drastice împotriva a aproximativ 15 ONG-uri sau să taie finanțarea instituțiilor media ale opoziției, - a spus Vasadze, - ci mai întâi de toate au vrut să arate societății, opoziției: putem face acest lucru și nu vom păți nimic pentru asta”.
Păpușarul georgian sau omul lui Putin la Tbilisi
Bidzina Ivanișvili
FOTO: Emerging Europe
În toată această ecuație, presa străină atrage atenția publică la figura politică a fondatorului partidului „Visul Georgian”, miliardarul ruso-georgian Bidzina Ivanișvili. Acesta s-a retras oficial din politică, dar unii observatori politici îl consideră în continuare conducătorul de facto al Georgiei, un așa-zis păpușar. La rândul său, Ivanișvili a menținut, după unele relatări, legături informale cu elita rusă.
Bunăoară, portalul ucrainean „Unian” a publicat un comentariu în care autorul sugerează că „Vladimir Putin încearcă de mai bine de un deceniu să agite lucrurile în Georgia”. „Astăzi, o face cu ajutorul marionetei sale, fostul prim-ministru georgian și miliardar Bidzina Ivanișvili. (...) Sarcina este de a finaliza ocuparea Georgiei. Pentru a face acest lucru, nici măcar nu este necesar să invadeze, să atace militar țara (deși trupele rusești se află deja în Tskhinvali). Este suficient să blocheze perspectivele Georgiei de a adera la Uniunea Europeană. Acesta este obiectivul principal al acțiunilor forțelor politice pro-ruse, și nu adoptarea unei legi. Adevărul este că Georgia, spre deosebire de Ucraina și Moldova, nu a primit încă statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Apariția unei astfel de legi nedemocratice în Parlament ar putea lăsa definitiv perspectiva europeană a poporului georgian în istorie. Ar însemna rusificarea finală a Georgiei și o victorie pentru Putin”, susține autorul Mamuka Zhgenti pentru Unian.
Pe 2 martie, la filiala Radio Free Europe în Caucaz, „Eho Kavkaza”, politologul Kaha Gogolașvili declara că „pașii făcuți de „Visul georgian” coincid cu interesele doar ale Rusiei”. „Putem vedea asta din întreaga reacție: RIA Novosti a publicat chiar ieri un articol uriaș despre cum Georgia abandonează Europa, se îndreaptă în altă direcție și așa mai departe... Acest lucru îmi amintește foarte mult de 2013, când Viktor Ianukovici a acționat în același mod: negocia cu Uniunea Europeană despre semnarea Acordului de Asociere, dar la un moment dat, când acordul era deja gata, a fost chemat la Moscova și i s-a ordonat să arunce totul la gunoi și să înceapă imediat să se îndrepte către EurAsEC. Întreaga situație este foarte asemănătoare cu aceasta, pentru că până acum „Visul georgian” a făcut multe lucruri, de exemplu, pentru a apropia legislația georgiană de cea europeană, pentru a îndeplini multe cerințe diferite ale Uniunii Europene în ceea ce privește reformele, dar au existat mai multe direcții ale acestor reforme în care au început să manifeste o rezistență neașteptată. Și în cele din urmă s-a putut deduce că ar putea fi vorba doar de o chestiune de putere, de dorința de a nu pierde puterea”, a spus Gogolașvili.
Proiectul buclucaș, retras
În dimineața de 9 martie, majoritatea parlamentară din Legislativul de la Tbilisi a decis să retragă inițiativa legislativă. „În calitate de putere de conducere responsabilă față de fiecare membru al societății, am decis să retragem necondiționat proiectul de lege pe care l-am susținut, fără rezerve”, notează cei din „Visul georgian”.
„Vedem că proiectul de lege adoptat a provocat diferențe de opinie în societate. Mașina minciunilor a fost capabilă să prezinte proiectul de lege într-o lumină negativă și să inducă în eroare o anumită parte a publicului. Eticheta falsă de „lege rusă” a fost atașată proiectului de lege, iar adoptarea sa în primă lectură a fost prezentată ca o abatere de la cursul european în ochii unei părți a publicului”. Mai mult, autorii proiectului au acuzat protestatarii că mai mulți tineri ar fi fost implicați în acțiuni ilegale și mulțumește polițiștilor „care au răspuns la violențe cu răbdare și cele mai înalte standarde”.
Deputații au promis că odată ce spiritele se vor calma, ei vor reveni cu explicații despre proiectul de lege și „de ce a fost important să se asigure transparența influenței străine în Georgia”.