De la „Este dreptul democratic al cetățenilor”, până la „Toți cei care participă în aceste acțiuni trebuie să fie trași la răspundere”. Reacții oficiale, după acțiunea desfășurată duminică, în centrul capitalei
După o dimineață cu declarații șocante făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțean, despre destructurarea unor scheme de destabilizare a situației în Moldova și o amiază în care centrul capitalei a „fiert” ca pe un crater de vulcan în gălăgia lozincilor antiguvernamentale, au urmat reacțiile oficialilor de la Chișinău.
・ Stela Vdovii
Guvernul: Este dreptul democratic al cetățenilor
Guvernul Republicii Moldova a venit cu o reacție, după acțiunea de protest organizată astăzi în centrul capitalei de Mișcarea Pentru Popor. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă a menționat, într-o notă emisă, că protestul este unul dintre drepturile democratice ale cetățenilor.
„Guvernul nu comentează protestul organizat astăzi. Este dreptul democratic al cetățenilor cu respectarea legii cu privire la întruniri. Pentru detalii despre mersul protestului au comunicat desfășurat în mod transparent pe parcursul zilei colegii noștri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”
Autor: Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului
Președintele Parlamentului: Toți cei care participă în aceste acțiuni trebuie să fie trași la răspundere
Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție pe pagina sa oficială de facebook. „Astăzi am avut parte de încă o tentativă de destabilizare a țării din partea unor partide politice și grupări criminale asociate care, folosindu-se de necazurile oamenilor, au organizat o manifestație cu multiple încălcări în centrul capitalei. Poliţia a raportat numeroase încălcări grave. Am fost cu toții martori cum organizatorii acestor proteste nu au asigurat desfășurarea protestului în cadrul legal, inclusiv au fost descoperite obiecte interzise desfăşurării unui protest paşnic și au încercat să provoace polițiștii”, a notat Grosu.
Speakerul Legislativului a mulțumit forţelor de ordine că au intervenit într-o formă calmă, promptă şi au asigurat ordinea publică respectând întocmai legislația în vigoare. În ultima perioadă, MAI, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și SIS practic zilnic deconspiră scheme care au drept scop să deturneze liniștea la noi în țară.
Așa cum am mai spus și anterior, scopul acestor acțiuni este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău, care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei. Toți cei care participă în aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere.
Autor: Igor Grosu, președintele Parlamentului
Radu Marian: E un lucru operativ extrem de complicat, dar deocamdată îndeplinit cu brio
De asemenea, și deputatul PAS Radu Marian, într-o postare pe Telegram, a salutat acțiunile prompte ale organelor de drept, care au reușit să destructureze gruparea coordonată de la Moscova ce avea scopul de a destabiliza situația în Republica Moldova în timpul protestului de astăzi.
„Este admirabil efortul poliției și a întregului sistemul al organelor de drept din ultimele zile și ultima perioadă. Aceștia au dejucat planurile membrilor grupărilor criminale, grupării Șor provocatorilor și agenților străini ruși să creeze haos și violență. Au filat provocatorii, i-au reținut la timp, pe alții i-au prins la frontieră cu acte false, au confiscat sume mari de bani. E un lucru operativ extrem de complicat, dar deocamdată îndeplinit cu brio”.
Autor: Radu Marian, deputat PAS
Andrei Spînu: A fost încă o încercare eșuată a Rusiei de a destabiliza Moldova
În mesajul său publicat pe pagina de Telegram, secretarul general al aparatului președintelui Republicii Moldova, Andrei Spînu, a îndemnat cetățenii să fie alături de poliție, și structurile de forță pentru a ne apăra împreună țara.
„Să fie clar. Ce s-a întâmplat azi în centru capitalei nu este protest. Trebuie să spunem tranșant: a fost încă o încercare eșuată a Rusiei de a destabiliza Moldova. În continuare, toată lumea trebuie să se detașeze de aceste mișcări: transportatori, șoferi, aleși locali, oameni de afaceri etc. Toți cei care contribuie la aceste acțiuni lucrează împotriva Moldovei!”
Autor: Andrei Spînu, secretarul general al aparatului președintelui Republicii Moldova
Ministra de Interne: MAI nu va admite ca infractorii și trădătorii să ascundă violențele sub umbrela dreptului la protest
La rândul său, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a precizat că sistemul afacerilor interne apără cu fermitate cetățenii, ordinea de drept și democrația pe care am construit-o timp de peste 30 de ani. „Față de turbulențele manifestate astăzi, precizez că MAI nu va admite ca infractorii și trădătorii să ascundă violențele sub umbrela dreptului la protest, a permisivității legale de a fi reprezentant în Parlament sau în fruntea unor APL-uri.
Cei care încalcă legea sub orice pretext, să se aștepte să răspundă în fața organelor de anchetă. Toți cei care au adus violențe asupra civililor aflați pe străzi astăzi, cât și asupra organelor de aplicare a legii figurează acum în dovezile adunate de Poliția Națională. Trădătorilor de țară le transmit avertismentul că în curând vor sta în fața judecății, oricât de mulți bani și ajutor ar primi pentru a ne distruge tara. Trădarea de țară este cea mai odioasă manifestare a unui om care s-a născut în țara noastră, este cetățean al Republicii Moldova, trăiește aici.
Autor: Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne