Deputatul Alexandr Nesterovschi își manifestă susținerea pentru protestele declanșate de Partidul Șor împotriva guvernării PAS și a președintei Maia Sandu. Mai mult, parlamentarul critică inacțiunile PSRM în acest sens:
„Ideologia socialiștilor vizează protejarea intereselor poporului și construirea unei societăți juste, iar PSRM ar fi trebuit să devină liderul acestei lupte. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”, scrie Nesterovschi pe pagina sa de Facebook.
Deputatul anunță că se retrage din PSRM și din fracțiunea parlamentară și devine deputat independent.
Am luat decizia de a mă retrage din rândurile PSRM și din fracțiunea parlamentară. Voi fi deputat independent în Parlament, dar, în același timp, de astăzi mă alătur „Mișcării pentru Popor”, fac parte din aceasta și mă alătur cererii acesteia ca Guvernul să plătească facturile pentru energie electrică, căldură și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor Republicii Moldova și voi participa activ și la mitingurile acestei mișcări”
Autor: Alexandr Nesterovschi
Acesta spune că se alătură protestelor organizate de Partidul Șor.
AGORA amintește că Alexandr Nesterovschi a ajuns deputat în Parlament pe listele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor după ce la 15 februarie 2022 magistrații Curții Constituționale i-au validat mandatul de parlamentar. Atunci Nesterovschi a completat rândurile socialiștilor după decesul deputatei Svetlanei Căpățînă.
La fel, precizăm că aceasta nu este prima plecare din PSRM. Recent, deputatul Gaik Vartanean a părăsit Partidul Socialiștilor și s-a alăturat echipei actualului primar de Chișinău, Ion Ceban. Atunci socialiștii au spus că decizia nu-i surprinde și i-au cer lui Vartanean să-și depună mandatul de parlamentar. Acesta însă, a trecut în rândul parlamentarilor independenți.
Mai multe detalii, aici: PSRM confirmă: Deputatul Gaik Vartanean ar urma să plece din rândurile socialiștilor și să se alăture echipei lui Ion Ceban
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.