Despre fericire s-a scris din Antichitate și de-a lungul întregii istorii a omenirii. Fiecare perioadă a tălmăcit fericirea diferit. De la Aristotel la filosofii creștini din Evul Mediu, la intelectualii Secolului Luminilor, apoi la gânditorii epocii Revoluției Industriale - dezghiocarea conceptului de fericire nu a cruțat nicio minte în căutare de răspunsuri. Cu toate acestea, angajamentul față de fericire în cultura occidentală este relativ nou.

Până în secolul al XVIII-lea, standardele occidentale au încurajat o abordare a vieții mai austeră, iar teoretizările despre fericire își aveau locul doar în cercurile culte, puține și exclusiviste în acele timpuri. Morala socială comună avea un singur adevăr - că păcatul e întotdeauna prea aproape de omul simplu, iar prețul pe care trebuia să-l plătești pentru o clipă de îngăduință, plăcere sau satisfacție - prea mare, ca cineva să-și mai permită să domesticească stări euforice sau intense.

Ceea ce pe timpuri era un privilegiu al gânditorilor, în epoca noastră s-a transformat  într-o valoare de schimb și în relațiile interumane, și în felul în care ne construim propria viață. Fericirea a devenit ceva ce trebuie să ai. Și dacă n-ai, să depui eforturi ca s-o obții.

Fericirea vinde. În același timp, fericirea poate fi cumpărată.

În societatea noastră, până a ne putea permite bucuriile vieții capitaliste, fericirea nu era decât un concept pentru zilele cu melancolie. Fericirea, mai aproape de cum o cunoaștem astăzi, a intrat în joc abia cu primele vânturi ale schimbării, urmate de Independență. Dintr-o idee poetică, fericirea a ajuns un bun la îndemâna oricui cine avea suficienți bani și/sau relații pentru a și-l procura.

Potrivit cercetărilor despre nivelul de fericire raportat la bunăstare, oamenii mai bogați se declară mai fericiți decât vecinii lor mai săraci.

La nivel mondial, sondajele de opinie arată, an de an, că banii pot cumpăra fericirea și cu cât ești mai bine financiar, cu atât sunt mai mari șansele să-ți exprimi satisfacția față de viață. De exemplu, odată cu îmbunătățirea calității vieții se atestă o creștere a nivelului fericirii și în țările în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, nu există încă dovezi concludente că fericirea ar depinde în mod direct de bunăstarea materială, măsurarea bunăstării fiind și ea plină de probleme, bazându-se adesea pe sondaje care le cer participanților să-și evalueze propriul nivel de fericire în mod subiectiv.

Cugetările despre fericire s-au mutat în alt mediu, dar rezultatele au rămas aceleași - fericirea rămâne un concept vaporos, greu de definit și foarte subiectiv.

În 1926, pe fundalul Marii Depresii, în SUA este compusă melodia, care, peste aproape un secol, e cântată în fiecare casă, „Happy Birthday”. Tradusă în mai toate limbile lumii, aceasta a devenit un imn al unei noi clase de oameni, poate prima atât de omogenă la nivel global, pentru care sensul vieții e acolo unde înainte nimeni nu s-ar fi gândit să-l caute pe bune - în acea stare greu de definit, greu de atins, greu de păstrat și imposibil de transmis, care se numește fericire.