Politico: Oligarhii implicați în „încercările de destabilizare” din R. Moldova și Georgia ar putea fi sancționați de UE
Oligarhii implicați în „încercările de destabilizare” din Republica Moldova și Georgia ar putea fi sancționați de Uniunea Europeană. Măsura e solicitată de mai mulți miniștri de externe din UE, printre care și al României, pe fondul unor temeri tot mai legate de amestecul Rusiei, notează Politico.
20 martie 2023, 21:51 ・ Cristian Bolotnicov
Aceste două ţări se confruntă cu încercări de destabilizare care necesită cea mai mare vigilenţă din partea noastră şi iată de ce ar trebui să începem să luăm în considerare să îi vizăm pe cei responsabili pentru aceste încercări.
Autor: Catherine Colonna, ministra de externe a Franței
De asemenea, notează Politico, atât omologii săi din România, cât şi din Estonia au cerut blocului să sancţioneze oligarhii pro-ruşi din Republica Moldova.
Estonianul Urmas Reinsalu a declarat că UE „are responsabilitatea de a-i nominaliza şi de a crea un nou mecanism de sancţiuni împotriva agenţilor intermediari ruşi, împotriva acelor oligarhi din Moldova care pregătesc o lovitură de stat”.
Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a generat temeri tot mai mari de interferenţă din partea Moscovei în fostele republici sovietice – mai ales în Moldova, a cărei preşedintă pro-UE a expus public planurile Kremlinului de a răsturna guvernul, notează Politico.
Moldova a primit statutul de stat candidat la UE în iunie anul trecut, împreună cu Ucraina, în timp ce Georgia va trebui să implementeze mai întâi mai multe reforme, inclusiv să reducă influenţa politică şi economică a oligarhilor.
La începutul acestei luni, ministrul moldovean de interne, Ana Revenco, a declarat că „Moscova, grupurile de interese şi oligarhii fugari” îşi unesc forţele pentru a „schimba cursul democratic la Chişinău”, într-o referire la oligarhul pro-rus Ilan Şor, acuzat de finanţarea protestelor împotriva guvernului proeuropean al Republicii Moldova.
Între timp, mii de oameni au manifestat la Tbilisi în urmă cu două săptămâni pentru a protesta faţă de un controversat proiect de lege referitor la „agenţii străini”, despre care preşedinta Georgiei a spus că a fost dictat de Moscova.
Trei zile mai târziu, partidul de guvernământ Visul Georgian a renunţat la proiectul de lege, însă un număr tot mai mare de georgieni se tem că guvernul lor se apropie de Moscova sub conducerea acestui partid care se află la putere din 2012. Fondatorul partidului, fostul prim-ministru Bidzina Ivanişvili, are legături strânse cu Rusia, unde şi-a construit averea în anii 1990, arată Politico.