Detalii de la negocierile cu Centrala Cuciurgan: Ministerul Energiei propune încheierea înțelegerii pentru 6 luni (VIDEO/DESCIFRAT)

Detalii de la negocierile cu Centrala Cuciurgan: Ministerul Energiei propune încheierea înțelegerii pentru 6 luni (VIDEO/DESCIFRAT)

La negocierile cu partea transnistreană pentru încheierea noului contract de achiziționare a energiei electrice, Ministerul Energiei propune ca termenul înțelegerii să fie de jumătate de an. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov la emisiunea DESCIFRAT la AGORA.

Irina Soltan

„La moment ne dorim să încheiem un contract pe o perioadă cel puțin medie de 6 luni. Asta este pe masa de lucru. Este perioada în care prețul gazelor este mult mai legat de piața spot. Este în vigoare formula pentru perioadă a anului. Acesta este orizontul de planificare. Aceasta e propunere. La fel, dacă e să vorbim de preț noi încerc să negociem un preț semnificativ mai bun pentru ca să putem da un preț semnificativ mai bun consumatorilor”, a declarat Victor Palicov.


Ministrul a refuzat să dea alte detalii argumentând că potențiale detalii de la negocieri ar putea fi folosite în scopuri speculative. Parlicov susține că, în contextul în care contractul încheiat cu Centrala Cuciurgan se încheie la 31 martie, până la această dată ar urma să fie anunțate rezultatele.

Menționăm că negocierile cu MGRES se poartă în prezent la Chișinău.

Ediția completă a emisiunii DESCIFRAT cu participarea ministrului Energiei Victor Parlicov va putea fi urmărită vineri, 24 martie, ora 15:00.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.