Asteroidul, cu o lăţime de aproximativ 55 de metri, se deplasează în prezent cu o viteză de 36,84 de kilometri pe secundă, potrivit instrumentului de urmărire în timp real al NASA. Corpul ceresc completează o orbită în jurul Soarelui în puțin peste trei ani. Sâmbătă va trece la cea mai mică distanță de Pământ, de 175.000 de kilometri, de două ori mai aproape decât se află Luna (384.000 km). În timp ce astfel de evenimente sunt obişnuite, apropierea unui asteroid de această dimensiune are loc doar aproximativ o dată la un deceniu, conform NASA, ceea ce oferă o oportunitate unică pentru ştiinţă, scrie Digi24.ro. Astronomii de la Reţeaua internaţională de avertizare asupra asteroizilor vor observa trecerea asteroidului pentru a afla mai multe despre apărarea planetară, potrivit agenţiei spaţiale americane.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.