- Ați văzut filmul „Navalnîi”?

- Da. Este destul de veridic, nu-mi amintesc nicio inconsecvență evidentă. L-am vizionat cu mult timp în urmă, când a apărut prima dată (la începutul anului 2022) - partea la care am fost eu însumi martor este prezentată cu acuratețe.

- Există o secvență în film, Iulia Navalnaia cere fără succes permisiunea de a-l duce pe Alexei în Germania pentru tratament, comisia medicală o refuză, ea părăsește spitalul din Omsk, dar apoi primește în mod neașteptat un mesaj de la unul dintre medici cu cuvintele „Întoarce-te” și o față zâmbitoare. Dvs i-ați trimis acest mesaj?

- Da. Iulia părăsise deja spitalul și i s-a refuzat transportul. Dar, în cele din urmă, seara (21 august, la douăzeci și patru de ore de la spitalizare), a fost acordată permisiunea de transport. Mi s-a cerut să o informez pe Iulia, pentru că eram în contact cu ea.

Ar fi trebuit să spun că trebuia să se întoarcă la spital - dar despre faptul că Navalnîi a primit permisiunea de a fi transportat nu se putea scrie decât după ce a fost anunțat oficial presei. Așa că am pus o față zâmbitoare după postare - pentru a o anunța că totul este bine.

- Înainte ca Navalnîi să zboare de la Moscova la Omsk, cât demult știați despre el?

- Am urmărit câteva dintre investigațiile sale și am fost la câteva dintre mitingurile sale, dar nu îl cunoșteam personal.

- Cum ați ajuns în echipa de medici moscoviți care au fost trimiși la consiliu?

- Lucrez ca resuscitator, inclusiv mă ocup transporturi medicale. Un prieten m-a sunat și m-a întrebat dacă pot să-i dau numărul meu de telefon lui Leonid Volkov: asociații lui Navalnîi aveau nevoie de ajutor pentru a organiza transportul medical al acestuia de la spitalul din Omsk.

M-a sunat Volkov. I-am dat datele de contact ale unui coleg din Germania care ar putea ajuta la găsirea unei clinici și la trimiterea unui zbor medical cu o echipă de medici cu viză rusă - aceștia ar putea duce pacientul din ușă în ușă. Dar condiția acestei echipe era ca ei să primească informații despre starea pacientului și despre transportabilitatea acestuia.

Eu eram șeful interimar al departamentului la acea vreme, nu era foarte convenabil pentru mine să zbor de la Moscova și am vrut să trimit medicul meu la Omsk pentru a examina pacientul și a le furniza germanilor un raport. Pentru acest medic era un avion plătit de omul de afaceri și opoziționistul Evgheni Cicivarkin; avionul era la Vnukovo și îl aștepta pe doctor. Am spus conducerii că un medic de la noi va merge într-o călătorie de afaceri la Omsk.

Inițial, nu au existat obiecții, dar apoi a apărut o interdicție din partea Ministerului Sănătății privind o astfel de călătorie - deoarece exista deja un consultant oficial (resuscitatorul Boris Teplik), care zbura seara. Iar noi nu trebuia să intervenim în acest sens.

Dar pentru că am fost abordat direct de rudele lui Alexei Navalnîi, am reușit să aranjez să fiu inclus și eu în concilium. Înainte de zbor l-am sunat pe toxicologul-șef, care a explicat pe scurt starea pacientului.

La acel moment, diagnosticul de lucru era otrăvirea cu oxibutirat. În teleconferința (cu medicii din Omsk) ni s-a spus că tabloul clinic era dominat de convulsii și acidoză lactată pronunțată. Când i-am întrebat dacă vorbeau despre convulsii și nu despre mioclonii, nu au fost siguri. Prin urmare, am cerut să includem un electrofiziolog în echipa noastră. Ei au refuzat categoric să includă un toxicolog: îl aveau deja pe toxicologul șef al regiunii Omsk.

Când eram deja la aeroport, un coleg din Germania m-a sunat și mi-a spus că Volkov însuși făcuse aranjamente cu un alt zbor medical și cu clinica din Berlin Charite. I-am scris lui Volkov și mi-a confirmat această informație. Întrebat dacă ar trebui să zbor într-un astfel de caz, m-a rugat să o fac oricum - pentru a împărtăși opinia sa cu privire la posibilitatea ca Navalnîi să fie transportat. Și am zburat.

- La aeroport am fost întâmpinați de niște persoane care nu s-au prezentat. Ne-au dus la un hotel. I-am spus că voi merge la spital, voi verifica ce face Alexei și apoi îi voi scrie.

Am ajuns la spital în jurul orei cinci dimineața. Ni s-a explicat pe scurt dinamica afecțiunii. Am cerut să fim conduși la pacient. Și apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Am vrut să ne schimbăm în uniformele medicale pe care le adusesem cu noi, dar am fost sfătuiți cu tărie să folosim halate de unică folosință - se presupune că aceasta era o măsură anti-COVID. De asemenea, lângă patul pacientului se afla o femeie care s-a asigurat că toată lumea și-a pus mănuși și le-a scos imediat după ce a părăsit salonul lui Navalnîi. Nu am acordat prea multă atenție acestui lucru la momentul respectiv.

L-am examinat rapid pe pacient. Nu m-am gândit prea mult la diagnostic, sarcina mea principală era să evaluez transportabilitatea pacientului și să îl pregătesc pentru transport. Dar, în general, tabloul clinic era similar cu otrăvirea cu PHOS (compuși organofosforici; aceștia includ grupul de agenți de război Noviciok).

- Cum arăta Navalnîi atunci?

- Pacientul era în comă și avea contracții musculare continue, care până atunci fuseseră interpretate ca fiind crize. Pentru a face un diagnostic diferențial între starea convulsivă și cea mioclonică, eu și electrofiziologul am efectuat o înregistrare EEG (electroencefalografie). Nu a existat nicio dovadă de activitate convulsivă și am administrat relaxante pentru a opri miocloniile.

După examinare, i-am scris Iuliei că pacientul ar putea și ar trebui să fie transportat. În acel moment, nu exista nicio obiecție de principiu față de transferul pacientului (la spitalul din Omsk), dar toată lumea a insistat să repetăm RMN-ul creierului - așa hotărâsem la teleconferință. Am făcut RMN-ul și am mers la consiliu unde s-a discutat diagnosticul.

Toxicologul-șef a sugerat că pacientul pierdea în greutate și că lua niște medicamente antidiabetice în acest scop. I-am scris Iuliei și am primit un răspuns că Alexei nu le lua - lucru pe care l-am spus celorlalți participanți la consult. Unii au sugerat că pacientul fusese mușcat de o căpușă, alții au sugerat alte teorii, nu-mi amintesc exact.

Eu am sugerat un diagnostic de „comă cu geneză neclară” și să începem să pregătim pacientul pentru transport. În același timp, am sugerat, într-un mod foarte amuzant, că s-a născut teoria tulburării metabolice. Am spus că, în general, comele pot fi structurale sau metabolice. Coma structurală o exclusesem complet - așa că trebuia să excludem cauzele metabolice, care includeau intoxicații exogene și endogene, hiper- și hipoglicemie și așa mai departe.

În timpul concilierii, o asistentă a venit în fugă și a spus că starea pacientului se înrăutățea. Am alergat la el, era o scădere a tensiunii arteriale, tahicardie. A fost stabilizat rapid. Cam în același timp, am primit un telefon de la superiorii mei, care mi-a spus că la nivel înalt s-a luat decizia ca pacientul să nu fie transportat - și că nu ar trebui să îndrăznesc să îl duc nicăieri. La obiecția mea că nu aveam de gând să îl duc nicăieri și că germanii îmi cereau doar să evaluez transportabilitatea sa, mi s-a spus: trebuia să informez rudele că el nu era transportabil - și că absolut toată lumea de la consiliu va spune același lucru. Și că, dacă aș fi spus altceva, consecințele ar fi fost foarte grave. Ce anume s-a vrut să spună nu a fost specificat.

Iulia mi-a scris întrebându-mă: „S-a schimbat ceva?”. I-am propus să ieșim să fumăm o țigară și să discutăm în afara spitalului. Am spus pe scurt că pacientul era transportabil, dar că Moscova a decis să nu permită transportul.

- De ce credeți că Navalnîi ar fi trebuit să fie scos de urgență din spital?

- Acesta nu are cea mai bună infrastructură spitalicească. Facilitățile de tratament și diagnosticare sunt foarte limitate. Calitatea îngrijirii medicale care poate fi oferită la clinica Charité este mult mai bună - acest lucru este destul de evident, asta în primul rând. În al doilea rând, sarcina de a transporta pacientul mi-a fost încredințată de rudele pacientului, ale căror interese le reprezentam.

- Ceilalți medici s-au opus ca Navalnîi să fie trimis în Germania pentru tratament?

- Nu este corect să spunem că au fost împotrivă - decizia de a-l declara pe Navalnîi netransportabil a fost transmisă prin Ministerul Sănătății.

- Deci ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a sunat chiar el la Omsk?

- Nu știu exact cine pe cine a sunat. La fața locului se afla un reprezentant al Ministerului Sănătății local, care transmitea ordinele de la Moscova.

- Ce s-a întâmplat mai departe?

- A avut loc o scurtă întâlnire, inclusiv cu un reprezentant al Ministerului Sănătății din Omsk. Ideea era că (Navalnîi) nu putea fi transportat decât dacă se excludea otrăvirea. Apoi a avut loc o întâlnire cu rudele și prietenii, la care au participat toți medicii și câteva persoane obscure în haine civile.

Fiecare, pe rând, și-a exprimat poziția conform căreia, în acest moment, riscul de transport pentru pacient era extrem de mare și nu puteam să-i riscăm viața în acest fel. Am încercat să fiu cât se poate de prudent și am spus ceva de genul: „Într-adevăr, există riscul ca starea pacientului să se agraveze în timpul transportului, pentru că am văzut deja un episod de agravare a stării, dar acest lucru se putea întâmpla și fără niciun transport. Dar există, de asemenea, posibilitatea ca el să ajungă fără probleme”.

I-am trimis din nou un mesaj Iuliei că este în totalitate transportabil și că ar trebui să insistăm pentru transport, și am mers la secție pentru a încerca să ne dăm seama de diagnostic. Versiunea despre otrăvirea cu compuși organofosforici a continuat să se profileze în mintea mea și în discuțiile cu colegii - și în general s-a presupus că agentul otrăvitor fusese adăugat în ceaiul de la aeroport. Dacă ar fi fost așa, Navalnîi nu ar fi ajuns la timp la avion. Presupunerea că ar fi fost otrăvit în avion era, de asemenea, discutabilă: dacă înțelegerea mea despre compușii organofosforici era corectă, atunci jumătate din avion ar fi murit.

- Cum l-ați tratat pe Navalnîi?

- Simptomatic. Trebuia să ne ocupăm de probleme acute care puneau viața în pericol. Acidoza lactată severă și hipovolemia nerezolvată au ieșit în evidență. A fost cateterizată o venă centrală și a fost începută o terapie de perfuzie masivă. Trebuie remarcat faptul că medicii din Omsk au fost de ajutor în toate și au fost foarte bucuroși să ofere acest ajutor. În general, în conversațiile private, aceștia au fost de acord și cu versiunea că Navalnîi a fost otrăvit de către FOS.

În ceea ce privește atropina (care, printre altele, este folosită ca antidot pentru Noviciok), aceasta a fost administrată atât în prima zi, cât și în a doua zi - de asemenea, în mod simptomatic, în doze mici. De exemplu, după cateterizarea venei centrale, i-am administrat atropină pentru a opri hiperhidroza, astfel încât autocolantul aseptic să poată fi aplicat în mod corespunzător.

Am discutat dacă să începem sau nu să începem perfuzia de atropină, adică dacă ar trebui să fie administrată în doze mari. Am decis să nu o începem din mai multe motive.

Principala condiție pentru evacuare a fost să excludem otrăvirea. Niciunul dintre cei care doreau să-l evacueze pe Alexei - și era vorba de aproape toată lumea - nu a vrut să insiste asupra acestei versiuni, înțelegând că aceasta ar reduce șansele de transport.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost, la prima vedere, un lucru foarte ciudat. Ni s-a spus că se luase decizia de a invita resuscitatorii germani să îl ducă pe Navalnîi la Charite pentru o examinare. Ideea era că aceștia îl vor recunoaște pe Alexei ca fiind netransportabil, iar povestea va avea un final frumos: nemții înșiși ar fi refuzat să-l ia. Acest lucru a provocat o ușoară nedumerire pentru toată lumea, pentru că era evident că era transportabil - și părea absolut imposibil ca specialiștii germani să spună altceva.

În cele din urmă, germanii au venit și l-au examinat pe pacient. Habar nu aveau care era diagnosticul, dar erau gata să îl ia. Apoi a avut loc o consultație cu resuscitatorii germani, unde ni s-a dat sarcina de a le explica poziția noastră, potrivit căreia Navalnîi nu era transportabil. Am plecat de la ședință pentru că nu aveam nici puterea, nici dorința de a lua parte la această rușine. Așa că nu știu ce anume și cum li s-a spus.

După aceea, nemții au fost duși la un hotel, fără a le permite să vorbească cu familia, iar eu m-am întors în secție cu pacientul. Când l-am examinat, am văzut că pupilele îi erau maxim dilatate și am tras un semnal de alarmă că este urgent să mergem la o tomografie computerizată, deoarece aceasta indica de obicei leziuni cerebrale. Am fost calmat și mi s-a spus că oftalmologii care au venit să se uite la fundul de ochi i-au pus atropină în ochi. Acest lucru mi s-a părut ciudat, deoarece nu exista nicio indicație pentru o examinare a fundului de ochi - dar, având în vedere că nu era cel mai ciudat lucru, nu m-am gândit prea mult la asta la momentul respectiv.

După un timp, a apărut un articol despre otrăvirea lui Navalnîi în The Lancet, care, printre altele, descria tabloul clinic pe care germanii îl văzuseră atunci când l-au examinat la Omsk. Se spunea că pupilele sale erau dilatate. Cu alte cuvinte, i-au pus atropină în ochi chiar înainte de sosirea germanilor. Singura explicație pe care o pot găsi este că au încercat să imite o tumoare pe creier pentru a-l face să pară netransportabil.

- Ce s-a întâmplat apoi?

- Ceea ce a urmat a fost o muncă de rutină. Deseori primeam telefoane de la Moscova pentru a afla ce se întâmplă. În toate conversațiile despre posibilitatea de transport, am primit răspunsul, prin diverse canale, că până când otrăvirea nu va fi exclusă, nu va exista niciun transport. Treptat, am primit răspunsuri de la laboratorul de toxicologie chimică că nu s-a găsit această substanță și așa mai departe.

În cele din urmă, a venit informația că Navalnîi poate fi dus. Toată lumea - aproape toată lumea - s-a bucurat și a început să pregătească pacientul pentru transport. Dar s-a dovedit că piloții nu mai aveau timp, iar programul de zbor le cerea să se odihnească - așa că transportul a fost amânat până dimineață. Dimineața devreme, Alexei a fost dus în Germania.

- Și dvs ați zburat la Moscova?

- Da. Am zburat și am început să citesc articole despre organofosfați, inclusiv despre diferite tipuri de Noviciok. Pe măsură ce citeam, deveneam din ce în ce mai convins că era vorba de FOS - ei bine, germanii au confirmat acest lucru câteva zile mai târziu.

Atunci mi-am dat seama că avusesem deja un caz similar în practica mea. Am fost medicul curant al scriitorului Dmitri Bikov, care a fost adus la noi din Ufa cu un tablou clinic asemănător cu cel al lui Alexei. Nu am înțeles la momentul respectiv ce i se întâmplase și l-am tratat pur simptomatic, corectând simptomele pe care le avea. Și-a revenit destul de repede. Abia comparând tabloul clinic pe care l-am văzut în cele două cazuri mi-am dat seama că era probabil vorba de același lucru. De asemenea, atunci când l-am evacuat pe Bykov din Ufa, au existat exact aceleași probleme cu Ministerul Sănătății, care a încercat să ne interzică să îl transportăm.

- După ce v-ați întors la Moscova, nu v-ați temut pentru viața dumneavoastră? Dacă îmi amintesc bine, la câteva luni după ce Navalnîi a fost internat la BSMP nr. 1 din Omsk, doi medici au murit în acel spital.

- Uitați, asta este un fel de teorie ciudată a conspirației. Medicii care au murit nici măcar nu se aflau în spital în acele zile. Da, se întâmplă, oamenii mor, la fel și medicii.

Nu a fost înfricoșător, dar am simțit o anumită prezență a FSB în viața mea. După ce am ajuns din Omsk, mesageriile mele și rețelele de socializare au început să fie sparte, și totul s-a făcut într-un mod evident și strâmb. Cel mai amuzant lucru a fost că mi-au spart accesul la Yandex. De pe un dispozitiv al lor, s-au înregistrat în contul meu Yandex.Taxi - dar au uitat să se deconecteze. Am ajuns să le văd cursele când deja chemaseră un taxi pentru ei înșiși - de la casa lor la clădirea FSB sau la clădirea Ministerului de Interne.

- Recent ați semnat o scrisoare deschisă a medicilor care cereau ca Navalny să primească asistență medicală în închisoare.

- Comunitatea medicală a făcut acest lucru de două ori: prima dată când Navalnîi era în greva foamei și a doua oară acum. A doua scrisoare a fost inițiată de mine și de prietenul meu, o scrisoare semnată de mulți medici, după care am trimis-o garantului constituției pentru a ne asigura că lui Navalnîi i se acordă dreptul constituțional de a primi ajutor medical. Aceasta nu este o cerere politică, ci o cerere umană normală.

- Care este starea lui Alexei acum?

- Nu știm asta, avem informații foarte limitate despre starea sa de sănătate. Evident, nu și-a revenit complet după otrăvirea gravă și este deținut în condiții foarte dificile, care ar fi fost dificile chiar și fără otrăvire. Este puțin probabil că faptul că este ținut într-o celulă de pedeapsă tot timpul îi face bine.

- Din câte am înțeles, scrisoarea dumneavoastră nu a dus la niciun rezultat.

- La început, așa cum au spus avocații, colonia a făcut scandal, au trimis un medic și au început să dea medicamente. Am primit o notă de la administrația prezidențială care spunea că scrisoarea noastră a fost trimisă la Serviciul Federal de Penitenciare, care ulterior a trimis o scrisoare stupidă în care spunea că informațiile despre starea de sănătate a lui Navalnîi sunt un secret medical. Un fel de scrisoare formală, batjocoritoare - noi nu am cerut secretul medical. Am cerut ca el să fie tratat și nu să fie trimis într-o celulă de pedeapsă.

- Ce se poate face în această privință?

- Nimic. Ei bine, dacă unul dintre noi, medicii care au semnat scrisoarea, va fi arestat și pus în aceeași colonie cu Alexei, îl vom ajuta. Ce altceva putem face, nu știu.

- Dumneavoastră sau alți medici ați avut probleme cu scrisorile de susținere a lui Navalnîi?

- Din câte știu eu, nu. Cineva a vorbit cu conducerea, unii cetățeni vigilenți au scris niște plângeri despre ele. Dar nimeni nu a avut consecințe grave, din câte știu eu.