Primăria din Bordeaux a fost incendiată pe fondul protestelor în Franța. 3,5 milioane de oameni au ieșit pe străzi

Primăria din Bordeaux a fost incendiată pe fondul protestelor în Franța. 3,5 milioane de oameni au ieșit pe străzi

Protestele din Franța din ce în ce mai des sunt marcate de izbucniri de violență ca urmare la adoptarea legii pensiilor. Manifestanții au dat foc primăriei din Bordeaux. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată ușa și intrarea în primărie cuprinse de flăcări. Între timp, sindicatele susțin că au participat 3,5 milioane de persoane, în timp ce autoritățile estimează că numărul acestora a depășit cu puțin 1 milion.

Felicia Nedzelschi

La Paris, liderii sindicali afirmă că un număr record de 800.000 de persoane au participat la un marș în mare parte pașnic prin oraș (poliția a dat cifra de 119.000) pentru a cere guvernului să renunțe la această schimbare puternic contestată, scrie The Guardian.

Cu toate acestea, ziua națională de acțiune a fost marcată de izbucniri de violență și vandalism. La Paris, cele mai grave ciocniri au avut loc în Place de l'Opéra și, ulterior, în Place de la Bastille, unde poliția a încercat să disperseze manifestanții cu gaze lacrimogene.

În orașul Bordeaux din sud-vestul țării, ușa principală a primăriei a fost incendiată, în timp ce la Paris poliția și grupuri de protestatari s-au ciocnit până noaptea târziu. „Deplâng orice act de violență. Dreptul de a demonstra este un drept constituțional, dar nu și dreptul de a jefui. Cum să nu condamn în cei mai fermi termeni asemenea acte de vandalism? Mă simt foarte șocat, la fel ca tot personalul municipal și aleșii orașului Bordeaux care nu înțeleg acest act de vandalism”, a spus primarul orașului Bordeaux, Pierre Hurmic.

Până în acest moment, nu se cunosc persoanele care au dat foc primăriei, însă focul a fost stins în cele din umră de pompier, conform France 24.

Publicitate

În oraşele Nantes şi Rennes (vest) au avut loc, de asemenea, ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. La Nantes, demonstranţii au pătruns în tribunalul administrativ, jefuind zona de recepţie şi spărgând ferestre şi uşi. Mai multe magazine au fost avariate. În oraşul Lorient, secţia de poliţie şi forţele de ordine au fost vizate de manifestanţi, majoritatea tineri cu feţele acoperite. Ferestrele clădirii au fost sparte de proiectile.

Ministrul de Interne a anunțat un nou bilanț al zilei de proteste. Au avut loc 172 de arestări în rândul manifestanților, dintre care 70 la Paris. Darmanin a denunţat totuşi prezenţa a circa„1.500 de bandiţi” despre care spune că au fost la proteste ca să atace „poliţişti şi clădiri publice”. „Violența nu va rămâne nepedepsită”, a spus ministrul, adăugând că au fost deja deschise anchete. Potrivit ministrului de Interne, la Paris au fost numărate 140 de incendii, iar în jur de cincizeci sunt încă în curs. Darmanin a mai spus că 149 de polițiști și jandarmi au fost răniți astăzi și că unii dintre ei au răni grave.

Luni, administrația lui Macron a supraviețuit la limită un vot de neîncredere.

Joi, poliția fusese notificată cu privire la peste 200 de proteste în toată Franța și se pregătea pentru o participare masivă. De-a lungul traseului din Paris, băncile și afacerile au fost închise cu scânduri dis-de-dimineață, iar dube pline de polițiști și jandarmi au fost plasate de-a lungul drumurilor.

Mulți dintre protestatari, în special tineri, au declarat că au fost enervați de apariția lui Macron la televiziune miercuri, în care acesta a spus că protestele sunt „legitime”, dar că nu vor duce la o anulare a legii, care nu numai că mărește vârsta oficială de pensionare, dar îi obligă pe lucrători să contribuie la sistemul de pensii pentru mai mult timp.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal