Vom dormi mai puțin. În această noapte R. Moldova trece la ora de vară
În noapte de sâmbătă spre duminică vom trece la ora de vară. Acele ceasornicului vor fi date cu o oră inaintr, astfel, ora 3:00 va deveni ora 4:00. Ziua de duminică, 26 martie va avea astfel 23 de ore și va fi cea mai scurtă zi din an.
・ Baciu Ana
Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obișnuit,
Precizăm că azi, 25 martie, este marcată și Ora Planetei. În acest sens, instituțiile publice din R. Moldova vor deconecta energia electrică între orele 20.30 - 21.30, în oficii, dar și iluminatul stradal din preajma clădirilor.
Amintim că, în luna februarie a anului 2018, Guvernul Republicii Moldova menționa că va decide dacă trece sau nu la ora de vară, după ce Consiliul Europei va adopta modificări la Directiva în cauză. Anunțul Executivului de la Chișinău a venit după ce, astăzi, Parlamentul European a adoptat o Rezoluție prin care cere Comisiei Europene să efectueze o evaluare a Directivei 2000/84/CE și, în caz de necesitate, să prezinte propuneri de revizuire a acesteia. Ulterior, Republica Moldova a decis că va trece la ora de vară și a semnat o dispoziție în acest sens.
Tot în 2018 Comisia Europeană o organizat o consultare publică pe acest subiect, la care 84% dintre europeni au răspuns în favoarea renunțării la schimbarea sezonieră a orei. Astfel, în 2019 Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.
În 2019, R. Moldova a decis că dacă Uniunea Europeană va renunța la schimbarea orei, țara noastră se va conforma. De atunci însă această întrebare încă nu a fost decisă și deocamdată nu este clar când vom renunța la ora de vară.
Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Republica Moldova a preluat această practică în anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală şi a reduce iluminatul artificial.