Un soldat Wagner s-a întors acasă după ce a luptat în Ucraina. Câteva zile mai târziu a fost arestat pentru omor

Un soldat Wagner s-a întors acasă după ce a luptat în Ucraina. Câteva zile mai târziu a fost arestat pentru omor

Un condamnat căruia i s-a permis să părăsească o închisoare din Rusia pentru a se alătura companiei militare private Wagner și a lupta în Ucraina a fost arestat la câteva zile după ce s-a întors acasă. Acesta este suspectat de autoritățile rusești de uciderea unei bătrâne, transmite CNN.

Zagnat Elena

Ivan Rosomakin era deja recidivist când a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor, în 2020. El a fost eliberat anul trecut după ce s-a înrolat în Wagner.

Șeful Wagner, Evghenii Prigojin, a recrutat masiv din închisorile rusești deținuți promițându-le o grațiere și alte beneficii în schimbul unui contract.

Rosomakin a semnat un contract de șase luni, iar recent s-a întors de la război în orașul său natal din regiunea Kirov. Aproape imediat, potrivit relatărilor locale, au apărut probleme. Acesta a fost plasat în arest timp de cinci zile după ce a făcut o serie de amenințări.

Prezența sa a dus la organizarea unei reuniuni în cadrul primăriei, care a fost filmată de un canal de televiziune local. O locuitoare a orașului, Galina Sapojnikova, a declarat că Rosomakin a fost văzut ținând în mână o furcă, un topor și un cuțit, amenințând că îi va ucide pe toți.

Șeful poliției districtuale, Vadim Varankin, a declarat în cadrul reuniunii că Rosomakin este un „scandalagiu cunoscut” și că „se ocupă de el”. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, o băstrână din oraș a fost ucisă. Rosomakin a fost arestat fiind suspectat că a comis crima, dar nu a fost acuzat oficial, deocamdată.

Prigojin a comentat cazul, spunând că Wagner este dispus să ajute forțele de ordine în legătură cu oricare dintre foștii săi luptători.

„Dacă o persoană are un comportament agresiv sau provocator sau dacă există vreun risc, mai ales dacă face parte din categoria foștilor prizonieri, trebuie să ne anunțați. Vom trimite grupul nostru de recrutare, îl vom prelua cu atenție și îl vom trimite înapoi pe front, în locul în care ar trebui să își exercite agresivitatea”, a declarat Prigojin.

Acesta a spus că nu va mai recruta condamnați în februarie. Totuși, se pare că, în închisori, campania de recrutare a continuat. Wagner este cunoscut pentru tacticile sale necruțătoare și pentru faptul că arată puțină considerație pentru viețile propriilor soldați. Armata privată a fost înființată în 2014 și a fost acuzată de crime de război în Africa, Siria și Ucraina.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal