În hotărârea comisiei de organizare a concursului se menționează că Lilian Chișca a acumulat 131.5 puncte, iar Alexandru Stavinschi - 131.
Hotărârea comisiei de organizare a concursului
ANI
Candidații vor avea dreptul să conteste hotărârea, pe parcursul a două zile de la data publicării acesteia pe pagina web oficială a ANI, iar după expirarea termenului de contestare a probei de interviu, Comisia va adopta o Hotărâre privind punctajul final obținut de către fiecare candidat, se arată în comunicatul instituției.
De menționat că, potrivit pct.64 din Regulamentul de desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate: „Susținerea interviului se înregistrează audio și video de către secretariatul Autorității urmând a fi publicate pe pagina web a Autorității după validarea rezultatelor concursului”.
Amintim că, în ultima perioadă, Lilian Chișca a asigurat concomitent, atât mandatul de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate, cât și cel al funcției de președinte al autorității.
Precizăm că funcția de șef al Autorității Naționale de Integritate a rămas vacantă, după ce fosta președintă, Rodica Antoci a fost suspendată din funcție, în martie 2022, după ce a fost audiată și recunoscută bănuită într-un dosar penal.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.