Planul pentru 2023 și sesizarea CC cu privire la constituționalitatea a două articole din legea Consiliului. Prima ședință CSM, după deblocarea activității

Planul pentru 2023 și sesizarea CC cu privire la constituționalitatea a două articole din legea Consiliului. Prima ședință CSM, după deblocarea activității

Cei patru membri ai CSM - președinta interimară a Consiliului, Nina Cernat, și membrii noi non-judecători, aleși de Parlament, Tatiana Ceaglic, Alexandru Postică și Ion Guzun s-au întrunit marți, 4 aprilie, în ședință. Toate cele nouă subiecte de pe ordinea de zi au fost aprobate. Între acestea - Planul de acțiuni al CSM pentru anul 2023 și decizia de a sesiza CC cu referire la controlul constituționalității a două articole din legea Consiliului. 

Stela Vdovii

În debutul ședinței, Nina Cernat a explicat poziția membrilor CSM vizavi de discuțiile din societate și îndoielile în privința legitimității CSM. „Raționamentul activității Consiliului în componență limitată este unul favorabil nu pentru membrii Consiliului, dar pentru sistemul judecătoresc, în activitatea căruia în permanență apar tot felul de chestiuni organizatorice, soluționarea cărora nu suferă amânare și care ține de competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii”, a spus președinta interimară a CSM, Nina Cernat.

Unul dintre subiectele de pe ordinea de zi a fost Sesizarea Curții Constituționale referitoare la controlul constituționalității prevederilor art. 15 și art. 9 din Legea nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Altfel spus, membrii CSM au decis să sesizeze Curtea Constituțională referitor la controlul constituționalității prevederilor din articolul 9 - cu privire la durata de 4 ani a mandatului membrilor CMS și faptul că aceștia nu pot fi aleși pentru două mandate consecutive, și părevedrile din Articolul 15 care stipulează că ședința CSM este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din membrii Consiliului. Decizia Consiliului de a sesiza CC a fost votată doar de trei dintre cei patru membri prezenți. Ion Guzun a votat împotrivă.

Ce ține de Planul de Acțiuni al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2023, acesta a fost votat unanim.

În cadrul ședinței s-a mai aprobat efectuarea unui sondaj de opinie în rândul judecătorilor, procurorilor și avocaților, privind reforma în justiție și combaterea corupției.

Precizăm că aceasta a fost prima ședință a plenului Consiliului Superior al Magistraturii, după deblocarea activității instituției, odată numirea celor trei membri CSM din partea Parlamentului.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal