Procuratura Anticorupție critică modificările Codului de procedură penală privind competențele CNA și PA
Proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova privind delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție (PA) și Centrului Național Anticorupție (CNA) a fost votat în prima lectură și urmează să fie aprobat în curând. Cu toate acestea, Procuratura Anticorupție susține că versiunea adoptată în prima lectură ar avea un efect invers decât scopul urmărit, prin majorarea substanțială a numărului de cauze penale din gestiunea CNA și a PA.
・ Baciu Ana
Procuratura Anticorupție consideră că trebuie să se revină la versiunea anterioară trimisă spre avizare, care ar genera o reducere de circa 23% din volumul total de cauze penale în gestiunea PA sau de circa 40% din numărul cauzelor aflate la urmărirea penală.
Potrivit PA, instituția are în gestiune peste 1.100 cauze, inclusiv aproximativ 600 care se află în faza de urmărire penală și 500 care se află în faza de judecată. Procurorii PA au în responsabilitate cauzele aflate în exercitarea organului de urmărire penală al CNA (aproximativ 350 de cauze). În același timp procurorii trebuie să exercite urmărire penală în cauzele date în competența PA (aproximativ 250) și să susțină acuzarea în instanța de judecată în toate dosarele de corupție și conexe (aproximativ 500 de cauze pe întregul teritoriul RM).
În PA activează 52 de procurori, dintre care 20% sunt procurori delegați din alte procuraturi.
„Suntem conștienți de critica din partea cetățenilor, experților din țară și din străinătate, partenerilor de dezvoltare, inclusiv a reprezentanților structurilor Uniunii Europene, precum și a altor persoane că, de prea mult timp, autoritățile din Republica Moldova, responsabile de combaterea corupției și aplicarea legii, investighează, trimit în judecată și condamnă doar infractori de nivel mic”, se arată în comunicatul emis de PA.
Pentru anul 2022, din 147 de persoane condamnate în cazurile în care acuzarea de stat a fost susținută de PA, doar 12% au fost condamnați la pedeapsă cu închisoare cu executare.
„Aceasta reflectă faptul că dosarele care ajung pe masa judecătorilor sunt, în mare parte, pentru infracțiuni mai puțin grave, unde legea permite suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare. Dacă ne dorim rezultate bune în dosare de rezonanță, atunci resursele limitate ale procurorilor PA și ofițerilor CNA trebuie să fie aplicate pentru combaterea corupției la nivel înalt și corupției sistemice”.
Amintim că, la 30 martie curent, Parlamentul a votat pentru delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție (PA) și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. Autorii inițiativei legislative propun ca funcția de investigare penală pentru corupția la nivel înalt să fie exercitată de Procuratura Anticorupție. Totodată, Centrul Național Anticorupție va investiga cazurile de corupție sistemică, iar corupția mică va fi investigată de organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne.