Curtea de Apel califică drept „atac împotriva judecătorilor” declarațiile lui Șor după pronunțarea sentinței. Cer exprimarea nemulțumirilor pe cale legală

Curtea de Apel califică drept „atac împotriva judecătorilor” declarațiile lui Șor după pronunțarea sentinței. Cer exprimarea nemulțumirilor pe cale legală

Curtea de Apel constată că declarațiile formulate de Ilan Șor după pronunțarea sentinței din 13 aprilie reprezintă un atac exercitat împotriva judecătorilor și un atentat la independența justiției. Judecătorii consideră că scopul acestor declarații îl constituie încercarea de intimidare a magistraților și îi solicită lui Șor și avocaților să-și manifeste nemulțumirile pe cale legală și anume prin contestarea deciziilor.

Irina Soltan

La 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia în cauza penală de învinuire a lui Ilan Șor, iar la scurt timp, condamnatul a venit cu o reacție video pe pagina sa de Facebook.


Publicitate
Astăzi, trei judecători dependenți nu m-au condamnat pe mine, dar pe ei înșiși, în primul rând, pentru că pentru decizia de astăzi, acești judecători vor ajunge la închisoare foarte degrabă. Vreau ca ei să știe că eu și susținătorii mei nu vom uita asta.

Autor: A declarat Ilan Șor

Totodată, avocații lui Ilan Șor au declarat că „decizia Curții de Apel Chișinău nu corespunde faptelor dosarului penal, legilor Republicii Moldova și Codului Penal. Judecătorii au luat această decizie sub o presiune extrem de mare din partea guvernării. Avocații au prezentat toate probele disponibile care, din păcate, nu au fost luate în considerare”.

La rândul lor, magistrații de la Curtea de Aple vin cu o reacție publică la amenințările lui Șor.

Conform art. 26 alin. (1), (2) Codul de procedură penală, la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă.

Autor: Notează magistrații de la Curtea de Apel

La fel, instanța subliniază că pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile, magistrații au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere poate fi afectată de declarații publice care pun la îndoială independența, imparțialitatea, competența profesională a judecătorilor, precum și credibilitatea justiției ca sistem.

Prin urmare, Curtea constată modalitatea nepotrivită, aleasă de Ilan Șor și avocații acestuia de a supune opiniei publice așa-zisele influențe admise din partea politicului în activitatea judecătorilor instanței de apel, invocatele probleme de funcționare a sistemului judiciar. Ințanța califică acuzațiile ca fiind nefondate și inacceptabile.


Duritatea și gravitatea expresiilor folosite cu ocazia calificării unei hotărâri a Curții de Apel Chișinău, aceasta fiind catalogată o veritabilă faptă de natură penală – făcându-se practic implicit trimitere la infracțiunea prevăzută de art. 303 Codul Penal „amestecul în înfăptuirea justiției”, fără a aștepta motivarea deciziei, depășesc limitele de exprimare admise. Curtea reiterează că toate soluțiile adoptate în cauzele examinate sunt bazate exclusiv pe Lege și probe, magistrații instanței neadmițând influență din partea reprezentanților guvernării, sau din partea altor terți, iar dezacordul inculpatului cu soluția adoptată de magistrați, este un lucru firesc.

Autor: Magistrații de la Curtea de Apel

Mai mult, judecătorii Curții de Apel Chișinău susțin că „îşi asumă misiunea constituţională şi sunt conştienţi că justiţia nu este şi nu trebuie să fie populară, hotărârile judecătoreşti putând induce nemulţumiri, fie în rândul părţilor implicate în mod direct, fie în rândul societăţii, însă, această nemulțumire cu actul de justiție nu poate fi formulată prin lansarea unor amenințări la adresa corpului de magistrați”.


Având în vedere conținutul grav al amenințărilor lansate de inculpat, după pronunțarea deciziei din 13 aprilie 2023, Curtea va solicita și intervenția autorităților de resort ale statului în vederea asigurării garantării independenței judecătorilor și a dreptului acestora la siguranță. Or, declarațiile formulate de dl Ilan ȘOR reprezintă un atac exercitat împotriva judecătorilor și un atentat la independența justiției, având în vedere că scopul acestor declarații îl constituie încercarea de intimidare a magistraților.

Autor: Curtea de Apel

Pe final, Curtea solicită lui Ilan Șorr și avocaților acestuia să-și expună dezacordul cu decizia din 13 aprilie 2023, în actul procedural de exercitare a căilor ordinare de atac și să se abțină de la formularea acuzațiilor la adresa judecătorilor, cu atât mai mult, să se abțină de la lansarea unor amenințări, ce poartă tenta unor fapte ilicite de ordin penal.

AGORA amintește că la 13 aprilie Ilan Șor a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare. Totodată, bunurile pe care a fost aplicat sechestru vor fi confiscate în favoarea statului, fiind vorba despre 5 miliarde de lei. Informația a fost confirmată de deputata Olesea Stamate.

„Șor va sta 15 ani la pușcărie pentru furtul miliardului și averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetățeni - ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate”, a declarat șefa statului, Maia Sandu.

Menționăm că avocații lui Ilan Șor au anunțat că decizia Curții de Apel Chișinău, prin care Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de detenție, va fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Apărătorii acestuia mai afirmă că vor ajunge și la CEDO.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal