Un agent economic din Tvardița, amendat și cu activitatea suspendată pentru prejudicii aduse mediului. Inspectorii au fost sesizați de premierul Recean

Un agent economic din localitatea Tvardița, raionul Taraclia s-a ales cu activitatea suspendată și obligativitatea de a achita prejudiciile cauzate mediului înconjurător după ce inspectorii de mediu au constatat mai multe încălcări. Aceștia au fost sesizați de premierul Dorin Recean, aflat în cadrul unei vizite inopinate în regiune.

18 aprilie 2023, 19:35Cristian Bolotnicov

Un agent economic din Tvardița, amendat și cu activitatea suspendată pentru prejudicii aduse mediului. Inspectorii au fost sesizați de premierul Recean

Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, o investigație derulată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a stabilit că un agent economic din localitate, specializat în fabricarea producției alcoolice, este responsabil de încălcarea mai multor norme de mediu, prin deversări necontrolate și ilegale, care au contaminat grav apele și solul din preajmă.

Potrivit probelor prelevate acum o săptămână, nivelul de substanțe nocive a fost depășit la aproape toate capitolele, iar deversările necontrolate au afectat apele subterane și de suprafață în toată regiunea.

Acum, agentul economic trebuie să achite prejudiciul cauzat mediului, iar activitatea lui a fost sistată până la remedierea tuturor încălcărilor constatate. Legea e una pentru toți și trebuie respectată, iar funcționarii publici trebuie să-și exercite corect atribuțiile. Îndemn cetățenii să fie proactivi: să protejeze mediul înconjurător și să descurajeze orice tentativă de poluare a mediului ambiant.

Autor: Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova

Publicitate

Anterior, la 11 aprilie curent, premierul Dorin Recean a anunțat că a efectuat o vizită inopinată în localitatea Tvardița din raionul Taraclia, care de ani de zile este grav afectată de deversări neauutorizate de ape uzate direct pe sol sau în cursurile râului Chirghiș-Chitai.

Prim-ministrul a sesizat la fața locului specialiștii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului din Chișinău, care au preluat probele necesare și au dispus suspendarea activității agentului economic până la remedierea situației.

„Funcționarii publici care au tolerat această situație trebuie să plece din funcții”, a afirmat Recean.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal