Mai exact, membrii grupului criminal organizat trimiși pe banca acuzaților au identificat și instigat mai multe persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, organizați de către membrii grupului în așa numite „grupe speciale.”
Erau remunerați atât învinuiții (unii a câte 1000 lei pe zi), cât și cei recrutați de ei. Aceștia din urmă, deci, erau predispuși să comită infracțiuni și ilegalități. Mai mult, membrii grupului i-au instruit în prealabil despre modalitatea de acționare violentă în timpul manifestației. Ulterior, învinuiții au organizat deplasarea acestora în municipiul Chișinău precum și cazarea lor în apartamente, în două sectoare ale capitalei. Dezordinile în masă cu privire la care oamenii legii dețin probe că învinuiții le pregăteau pe parcursul lui 2023 urmau să fie implementate inclusiv pe fundalul acțiunii de protest din ziua de duminică, 12 martie curent. Acum, urmare a terminării urmăririi penale, procurorii PCCOCS vor trimite dosarul în judecată, pentru examinare în fond și pronunțarea sentințelor.
Învinuiții până în prezent sunt în custodia statului, urmare a demersurilor procurorilor PCCOCS, satisfăcute de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit legii penale, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani. Investigațiile în dosarul de bază continuă, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
AGORA amintește că, în data de 11 martie, în ajunul manifestațiilor organizate de Mișcarea pentru Popor, poliția anunța că deține informația că, în timpul protestului se intenționează organizarea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă. În acest context, oamenii legii cereau organizatorilor și participanților să se subordoneze cerințelor legale și să nu admită acțiuni care ar pune în pericol viața și sănătatea oamenilor, precum și securitatea statului.
Ulterior, în data de 12 martie, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțean, a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că oamenii legii au destructurat o schemă de destabilizare a situației în R. Moldova și că aceasta ar fi pusă la care de serviciile speciale ale Federației Ruse. Informația a fost obținută datorită faptului că un agent al poliției de la noi a fost infiltrat sub acoperire în gruparea de diversioniști.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.