GÂNDUL ZILEI | Minuata lume nouă. Cum inteligența artificială își face tot mai mult loc în lumea noastră

GÂNDUL ZILEI | Minuata lume nouă. Cum inteligența artificială își face tot mai mult loc în lumea noastră

Apele artistice internaționale au fost tulburate de un eveniment care indică o nouă frontieră în interacțiunile noastre cu AI. Fotograful Boris Eldagsen, câștigătorul unui premiu important de fotografie, a recunoscut că lucrarea sa a fost generată de inteligența artificială și a refuzat să ia premiul.

Diana Guja

Lucrarea fotografică, întitulată, „Pseudomnesia: The Electrician”, care reprezintă două femei, într-o strânsoare dramatică, pe un fundal sumbru de fotografie de epocă, a câștigat la una din categoriile concursului de fotografie Sony World Photography Award de săptămâna trecută.

...

Pseudomnesia: The Electrician

Boris Eldagsen

Publicitate

Într-o declarație distribuită pe site-ul său, Eldagsen a recunoscut că a fost o „maimuță obraznică”, mulțumind juriului că i-au selectat imaginea și „au făcut din asta un moment istoric”, întrebând dacă vreunul dintre ei „știa sau bănuia că este vorba despre o imagine generată de AI”. „Imaginile AI și fotografia nu ar trebui să concureze între ele într-un astfel de premiu”, a continuat el. „Sunt entități diferite. AI nu este fotografie. Prin urmare, nu voi accepta premiul.".

Eldagsen își argumentează gestul prin intenția de a testa cât de pregătit este juriul unui concurs fotografic pentru a face diferența dintre geniul uman și cel artificial, dar și pentru a crea o discuție despre viitorul fotografiei.

La rândul lor, reprezentanții Sony World Photography Award au declarat că Eldagsen i-a indus în eroare cu privire la amploarea implicării inteligenței artificiale în producerea lucrării sale fotografice. Ca urmare, relațiile dintre ei s-au înrăutățit. Organizația Mondială a Fotografiei a emis o declarație în care spune: „Nu mai simțim că suntem capabili să ne angajăm într-un dialog semnificativ și constructiv cu el”.

Incidentul se întâmplă pe fundalul discuțiilor tot mai dese despre măsura în care AI ne va putea înlocui în domeniile pe care până acum nu le-am cedat mașinilor. Devine tot mai limpede că aceste discuții nu mai sunt doar pentru a ne amuza despre cât de mult și cât de repede vor începe viețile noastre să semene a Science-Fiction. Suntem deja acolo. Și odată cu asta, inteligența artificială devine o nouă sursă de anxietate pentru o generație de angajați, care și așa au pășit în viața profesională macinați de dubii și întrebări existențiale.

În acest sens, sunt câteva date interesante. De exemplu, cele publicate în martie de Goldman Sachs, potrivit cărora AI ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă. Anul trecut, sondajul anual efectuat de PricewaterhouseCoopers asupra forței de muncă la nivel mondial a arătat că aproape o treime dintre respondenți au declarat că sunt îngrijorați de perspectiva că rolul lor ar putea fi înlocuit de tehnologie în trei ani.

Chiar dacă ne place să repetăm că ceea ce generează AI este fără suflet, lipsit de profunzime, fără nuanțe și subtilități, iar noi, oamenii rămânem cununa creației, inteligența artificială se dezvoltă după modelu lui Făt-Frumos: într-o zi cât într-un an. Premiul oferit de Sony World Photography lui Boris Eldagsen vine s-o confirme. Fotografia creată de AI a fost suficient de profundă pentru a impresiona un juriu versat, cu un ochi antrenat să vadă suflet și nuanțe în imagini, și a-i atribui origine umană.

Trebuie să ne stresăm? Nu, pentru că nu ajută. Trebuie doar să acceptăm că lumea se schimbă. 

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal