O ambulanță, blocată în noroi și mai multe subsoluri inundate, în urma ploilor abundente

O ambulanță, blocată în noroi și mai multe subsoluri inundate, în urma ploilor abundente

În seara zilei de 19 aprilie, salvatorii au intervenit în localitatea Cairaclia, raionul Taraclia, pentru a tracta o ambulanță care a rămas blocată în noroi, în timp ce se deplasa spre pacient. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:09. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori. Ajunși, aceștia au deblocat ambulanța din noroi. După realizarea misiunii echipajul de medici a reușit să ajungă la pacient.

Stela Vdovii

De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Bursuc, raionul Nisporeni pentru a efectua lucrări de pompare a apei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în dimineața zilei de 20 aprilie către ora 07:23. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. Aici, angajații IGSU au pompat apa din beciul și gospodăria unui cetățean.

Tot în această dimineață salvatorii au intervenit în orașul Soroca pe strada Constantin Moruzi nr. 8 pentru a efectuat lucrări de pompare apei din subsolul unui case de locuit. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:20. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri, care a reușit să pompeze din zona afectată 4 m3 de apă.

Amintim, că, conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat în perioada 19-20 aprilie a fost lansată o avertizare meteorologică, cu privire la căderea precipitaților, izolat averse puternice. Conform prognozei există riscul formării scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale. În aceste condiții, în caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 21 situații de risc.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal