Air Moldova, la un pas de faliment și cu mâna întinsă către stat. Cum a ajuns aici, ce ar putea urma și cum trebuie să procedeze călătorii

Air Moldova, la un pas de faliment și cu mâna întinsă către stat. Cum a ajuns aici, ce ar putea urma și cum trebuie să procedeze călătorii

La cinci ani de la privatizarea controversată, compania Air Moldova a ajuns la un pas de faliment. Acest fapt este recunoscut, inclusiv de angajații operatorului aerian, care cer ajutorul statului și implicarea președintei Maia Sandu. Începută cu un val de anulări a zeci de curse la finele lui februarie, astăzi Air Moldova se află în punctul care riscă să dispară de pe piață.

Cristian Bolotnicov

Mai mult, situația a căpătat un caracter inedit atunci când, la 21 aprilie, Air Moldova a anunțat anularea tuturor curselor pentru 22 - 25 aprilie. Ulterior, după anunțul Autorității Aeronautice Civile (AAC) privind controlul inopinat, a fost emis un alt anunț, în care se menționa că, de fapt, o parte din curse vor fi totuși realizate.

Echipa noastră, în continuare depune  străduinţă pentru a gestiona situația, fiecare zbor operat sau restabilit se datorează unui efort colosal. Săptămâna viitoare, administrația companiei Air Moldova va negocia cu potențialii investitori un plan de acțiuni, pentru a depăși dificultățile companiei. 

Autor: Comunicat Air Moldova - 21.04.2023

Publicitate

Cum s-a ajuns aici

AGORA a discutat cu expertul Institutului pentru Politici și Reforme Eeuropene (IPRE) Stanislav Ghilețchi, pentru a afla mai multe despre situația în care se găsește compania aeriană, aflată într-un domeniu în care inovarea și adaptarea la noile realități contează mult. Potrivit expertului, situația din prezent, s-ar datora în special crizei provocate de COVID-19, deși starea de lucruri s-a mai ameliorat, iar domeniu, în general, paradoxal, se află într-o puternică creștere.

Situația la compania Air Moldova este dificilă și îngrijorătoare. Pandemia COVID-19 a avut un impact puternic asupra întregii lumi, iar industria aeronautică nu a fost o excepție. Industria aeronautică din Moldova a fost afectată în proporție și mai mare decât media globală. Dacă numărul total de pasageri transportați pe plan global s-a prăbușit cu peste 60% în 2020 față de 2019, în Moldova căderea a fost și mai semnificativă - de 69%.

Autor: Stanislav Ghilețchi, expert IPRE Moldova

Ghilețchi afirmă că, în opinia sa, plecarea Wizz Air din Chișinău a dus la scăderea concurenței pe Aeroportul Internațional Chișinău, ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să ducă la consolidarea poziției Air Moldova.

Prin urmare, capacitatea și calitatea managementului instituțional este vitală pentru succesul pe termen lung. La moment, nu observăm acțiuni care ar confirma că există o conducere pregătită pentru a redresa situația.

Autor: Stanislav Ghilețchi, expert IPRE Moldova

Apelul angajaților - justificat?

În ce privește petiția inițiată de angajații companiei Air Moldova și apelul acestora către președinta Maia Sandu, expertul Stanislav Ghilețchi declară pentru AGORA, că un asemenea gest ar fi fost justificat, dacă situația financiară dificilă a companiei era din cauza unor factori externi sau din cauza unor obstacole impuse de către stat.

Cu toate acestea, compania Air Moldova este privatizată, operează într-o industrie liberă, și ar trebui să își asume responsabilitatea financiară în mod independent. Statul a privatizat compania anume din considerentul dificultăților cu care se confrunta aceasta - acum ar fi o greșeală enormă pentru stat să preia compania înapoi în gestiunea sa.

Autor: Stanislav Ghilețchi, expert IPRE Moldova

Totodată, Ghilețchi susține că, deși un suport financiar din partea Guvernului ar putea ajuta uneori companiile să treacă peste momentele dificile, soluția dată ar trebui tratată ca una de ultimă instanță. În cazul Air Moldova, în care problemele sunt generate mai mult de factori interni, decât externi, infuzia de capital din partea bugetului de stat nu va duce la soluționarea problemelor cu care se confruntă compania.

Compania, în prag de faliment

Potrivit petiției înaintate de angajații companiei, compania se află în situație de criză financiară profundă. Potrivit acestora, banca a condiționat compania să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Astfel, s-a format un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei. Acest blocaj abuziv din partea băncii constrânge financiar compania.

Contactată de AGORA, avocata Augustina Prisăcari, directoarea executivă a companiei juridice myAVVO, specializate și pe litigii de transport, afirmă că potrivit informațiilor publice, situația companiei Air Moldova este una complexă. Jurista a citat un raport al Autorității Aeronautice Civile (AAC) care menționează că Air Moldova se confruntă cu probleme juridice majore, cum ar fi litigiile cu acționarii și întârzierile în achitarea datoriilor, inclusiv, putem evidenția că are restanțe și față de bugetul de stat în mărime 300.000 MDL. 

Reieșind din legislația în vigoare întârzierea cu 60 de zile pentru achitarea cel puțin a unei obligații scadente deja constituie temei pentru intentarea procedurii de insolvabilitate. Fapt care poate fi imputat și Companiei Aeriene AIR MOLDOVA SRL.

Autor: Augustina Prisăcari, avocată licențiată

Cu toate acestea, compania încă nu se află propriu-zis în proces de insolvabilitate, confruntându-se la nivel oficial, cu dificultăți financiare, potrivit propriilor comunicate. 

Stimați pasageri, cu regret, suntem nevoiți să oprim operarea zborurilor în perioada 21-25 aprilie 2023 din cauza deficitului de resurse financiare necesare pentru activitatea companiei.  Din păcate constatăm că, tot efortul și acțiunile întreprinse de Echipa Air Moldova pentru a gestiona situația în care se află compania, la moment nu au dat rezultate. 

Autor: Comunciat Air Moldova - 21.04.2023

Ce soluții ar putea exista

Potrivit unei note analitice publicate în martie de IPRE, una dintre soluții ar fi ca autoritățile să se concentreze pe dezvoltarea aeroportului internațional Chișinău, evaluarea politicii de taxe aeroportuare și oferirea de noi instrumente pentru atragerea companiilor aeriene.

Indicatorii sugerează că Moldova reprezintă un potențial pentru companiile din industria aeronautică. Prin urmare eforturile autorităților de a atrage operatori noi anume pe aeroportul internațional Chișinău trebuie continuate, iar eforturile de a dezvolta alte aeroporturi din țară - oprite.

Autor: Stanislav Ghilețchi, expert IPRE Moldova

Expertul oferă exemplul Aeroportului din Budapesta, care a pierdut 40% din traficul de pasageri și 50% din venituri, după falimentul companiei aeriene Malev, care s-a aflat timp de 66 ani pe piață.

Dar accentul conducerii aeroportului pe dezvoltarea și atragerea rutelor a permis ca în doar 3 ani, numărul pasagerilor care traversează aeroportul să depășească numărul maxim înregistrat în perioada Malev. Astfel, autoritățile ar trebui să fie interesate mai mult de accesul cetățenilor la cursele aeriene decât dacă aceștia zboară cu Air Moldova sau nu. Autoritățile nu trebuie să favorizeze o companie în defavoarea altora.

Autor: Stanislav Ghilețchi, expert IPRE Moldova

În același timp, autoritățile ar trebui să pregătească un plan cu acțiuni concrete pentru eventualitatea în care compania ar putea intra în insolvabilitate sau Autoritatea Aeronautică Civilă i-ar suspenda certificatul de operator aerian.  

Cum ar trebui să procedeze pasagerii

Prin urmare, pasagerii care au procurat un bilet de zbor sunt protejați prin Regulamentul privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 836 din 08 noiembrie 2012 (Regulament). Acest Regulament permite pasagerilor aerieni să recupereze, pe lângă costul biletului de avion, compensații de până la 600 Euro din partea companiei aeriene în caz de anulare, întârziere a zborului sau refuz la îmbarcare.

Autor: Augustina Prisăcari, avocată licențiată

Excepție o reprezintă situația în care operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensaţii dacă poate face dovada că anularea este cauzată de circumstanţe extraordinare, care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. Sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului de transport aerian.

În aceste condiții, pasagerul trebuie să depună o notificare în formă scrisă în adresa companiei Aeriene, Autorității Aeronautice Civile și după caz altor autorități sau companii, precum operatorul turistic. În cazul unui refuz, persoana se poate adresa în instanța de judecată.

Situația s-ar putea complica în cazul în care compania ar declara falimentul, potrivit avocatei, ceea ce ar presupune un proces mult mai complex. Caz în care pasagerii care vor dori să-și recupereze banii vor trebui să se înarmeze cu răbdare, căci procesul este unul îndelungat și complex.

Dacă Compania Aeriană AIR MOLDOVA SRL va intra în proces de insolvabilitate, pasagerii care doresc să-și recupereze banii trebuie să obțină statutul de creditor în raport cu compania, astfel încât să-și valideze creanța și să aibă o șansă de recuperare a banilor. Totuși, procesul de insolvabilitate poate fi complicat și poate duce la pierderea oricărei posibilități de recuperare a banilor pe viitor, de aceea recomandăm pasagerilor să se consulte cu un specialist care să-i asiste pe pasageri pe parcursul acestui proces.

Autor: Augustina Prisăcari, avocată licențiată

Precizăm că, începând cu 28 februarie, compania AirMoldova a început să anunțe aproape zilnic, o serie de anulări a curselor. În toate comunicatele, decizia este explicată prin „dificultăți operaționale” și aeronave indisponibile.

Privatizare cu grave abateri de la normă

Fostul președinte al Comisiei parlamentare de anchetă, care a examinat legalitatea privatizării companiei de stat „Air Moldova”, Igor Munteanu, afirma că procesul a avut loc cu grave abateri de la normă. În cadrul unei emisiuni televizate, acesta a afirmat că o lună înainte de privatizare, compania obținuse un ajutor de la stat în sumă de 90 milioane lei.

Afirmațiile au fost susținute și de fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, care, în cadrul aceleași emisiuni, a declarat că privatizarea s-a făcut printr-o schemă care are la bază datorii artificiale, o procedură viciată de concurs și mai multe tranzacții financiare dubioase

Mai mult, la 13 decembrie 2021, Procuratura Anticorupție anunța că a trimis în instanța de judecată un dosar penal privind delapidările de la Air Moldova, fiind vizate două persoane care au deținut anterior funcții în cadrul companiei. AGORA a solicitat mai multe informații privind statutul acestei cauze în prezent, însă instituția nu a răspuns până la ora publicării acestui material.

Precedentul Blue Air din România

Un precedent similar s-a produs anul trecut, în România, când operatorul aerian privat Blue Air, a anunțat la 6 septembrie 2022, sistarea tuturor zborurilor din motive financiare. Mai exact, conturile erau blocate de autoritățile fiscale, deși compania susținea că se afla într-un proces de negociere privind eșalonarea plății amenzilor, nota HotNews.ro.

În cele din urmă, la 17 noiembrie 222, statul român a acceptat să procure 75% dintre acțiunile companiei Blue Air, în contul datoriilor uriașe ale operatorului pentru neplata impozitelor, anunțau Știrile ProTV.

În cele din urmă, în decembrie 2022, Blue Air a fost naționalizată, statul român anunțând că ar urma să vândă cota de 75% către un investitor. Mai mult, Comisia Europeană a anunțat că a declanșat o investigație privind decizia statului român. Totodată, compania raporta datorii de până la 250 de milioane de euro.

Mai mult, presa română scrie că situația complicată a companiei nu a fost soluționată prin această decizie a autorităților.

Precizăm că, la 20 aprilie curent, angajații operatorului avia Air Moldova au lansat o petiție publică în care cer președintei Maia Sandu să intervină pentru deblocarea situației financiare precare a companiei. Aceștia constată că compania nu poate achita salarii și servicii de aeroport și riscă să intre în faliment în câteva zile.

În același timp, mai multe curse ale companiei avia Air Moldova au fost anulate la 19 și 20 aprilie. E vorba de destinații dinspre și spre Irlanda, Turcia, Georgia și Italia. Contactați de AGORA, reprezentanții companiei spun că motivele anulărilor sunt aceleași care au fost invocate anterior.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal