Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: marți dimineața am auzit la radioul public francez, FranceInfo, că o nouă rescriere a anumitor lucrări de Agatha Christie a stârnit polemici  în rândurile cititorilor francezi. După o scurtă cercetare, am aflat că mai multe lucrări ale celei care rămâne regina romanului criminal au fost editate (și nu doar în Franța) sau urmează a fi editate pentru a elimina limbajul potențial ofensator, inclusiv insultele și referirile la etnie. În același șir de acțiuni, pasaje întregi din cărțile cu Poirot și Miss Marple, scrise între 1920 și 1976, au fost înlăturate sau rescrise în noile ediții publicate de HarperCollins, editura care deține drepturile globale pentru edițiile în limbă engleză a lucrărilor Agathei Christie.

Ceea ce e scris cu penița, contrar la ceea ce ni s-a repetat de-a lungul vieții, poate fi tăiat cu bărdița, lucru care se întâmplă nu doar cu opera Agathei Christie. 

Roald Dahl, scriitor britanic pentru copii, pe care cu siguranță îl cunoașteți după „Fabrica de ciocolată a lui Charlie”, ecranizată de Tim Burton în 2005, e trecut și el sub lupa „cititorilor de sensibilitate”, cum sunt numite persoanele angajate să verifice lucrările, noi și vechi, pentru a depista limbaj ce poate ofensa și, în același timp, pentru a recomanda redactări cu respect pentru diversitatea umană. Ca urmare, din lucrările lui Dahl au fost eliminate fragmentele cu descrieri jignitoare ale aspectului fizic al personajelor, cum ar fi „gras” și „urât”, sau referirile la gen. Cu toate acestea, editura Puffin Books, care deține drepturile pentru lucrările lui Dahl, va continua să imprime și edițiile originale, pentru că ouăle, potrivit altei învățături din tată-n-fiu, trebuie, totuși, păstrate în mai multe coșuri.

Nici Bond, James Bond, nu a scăpat de sub examinarea minuțioasă a timpurilor în care trăim. Pentru a celebra cei 70 de ani de la publicarea primei cărți din seria cu agentul 007, „Casino Royale”, va fi editată o serie aniversară a lucrărilor lui Ian Fleming. Toate cu mențiunea: „Această carte a fost scrisă într-o perioadă în care termenii și atitudinile care ar putea fi considerate jignitoare de către cititorii moderni erau obișnuite”. Dar și așa, editorii nu se opresc la această notă elegantă. În cărțile cu Bond vor fi redactate pasajele cu limbaj rasist sau sexist.

Apoi a venit ziua de joi, când, deja la noi, a fost lansată o carte ce ar putea sfida toate sensibilitățile acute. 

„Așa erau timpurile” de Viorel Mardare, despre care încă nu m-am obișnuit să scriu la trecut, e ca un flashback a vremurilor (atât de ireale azi) în care, de cum ne venea inspirația sau furia, puteam scrie orice pe rețelele de socializare sau chiar în publicații diverse, fără a ne pune întrebări despre cât de interpretabile sau jignitoare pot fi cuvintele noastre în ochii unor oameni care ne citesc.

E inutil să mă întreb acum, dacă Viorel și-ar fi dorit adunate într-o carte tot ceea ce a scris atunci. Deși, dacă internetul nu uită nimic, care ar fi diferența dintre ceea ce e imortalizat pe hârtie sau în adâncurile nu atât de adânci ale world wide web-ului? Timpurile întotdeauna sunt „așa”. Sau altfel. În pătrățelul nostru de lumină, vedem doar ceea ce putem înțelege sau vrem să depunem efort ca să înțelegem.

Cuvintele dor. Dar, dacă m-ați întreba, n-aș ști să vă răspund, despre cum să ne protejăm de această durere. 

Ei bine, cărțile pot fi rescrise. Pare o soluție pentru sensibilitățile zilei de azi și nu o spun cu ironie. Însă, aceasta e o realitate pentru care, probabil, în naivitatea noastră, nu eram pregătiți, indiferent de durerea pe care ne-o pot pricinui unele cuvinte. Așa am fost învățați: dacă e scris în carte, înseamnă că acolo rămâne până la sfârșitul veacurilor, în forma sa originală, imposibil de rescris.

Oare cartea lui Viorel Mardare va fi rescrisă vreodată?