Stanislav Surjenko și Bogdan Hvizdala sunt fondatorii studioului „Kolo Lisu” și ai festivalul cu același nume, din regiunea Harkiv. Totul a pornit de la intenția de a reînvia un sat, o localitate părăsită de vreo 50 de ani. Satul se numește Verhnii Bișkin, este situat în raionul Lozivskii, chiar alături de marele Parc Național „Pădurile Homilșanski”. Aceasta este o imensă zonă de pădure, care aparține Parcului Național. De asta și festivalul pe care-l organizau tinerii se numea „Kolo Lisu” (Lângă pădure). Împrejurimile sunt pitorești - aleargă turme de căprioare, păsările zboară chiar deasupra capului...
De fapt, totul a început cu o istorie. Inițial, acest festival a avut loc în regiunea Harkiv. Mai târziu, am înțeles că vrem să ne extindem. Am găsit ceva care ne-a inspirat să ne continuăm activitățile și pe timp de iarnă. Bogdan tocmai s-a întors pe atunci dintr-un turneu prin Ucraina. În turneu, ei au vizitat mai multe studiouri. El ne-a sugerat că avem nevoie și de propriul nostru spațiu în Harkiv, ca să putem activa. Când s-a întors din turneu, am început să visăm, să ne gândim, să căutăm acest loc în orașul nostru. Și l-am găsit! Am făcut reparație foarte rapid, ne-am deschis, am început să lucrăm, apoi a început războiul.
Autor: Stanislav Surjenko, refugiat
Studioul din centrul orașului Harkiv a devenit, într-un fel, o continuare a festivalului. Oameni de creație veneau aici, organizau evenimente… Dar nu au avut mare posibilitate să-și realizeze planurile - acest centru al culturii ucrainene a fost distrus complet de ruși.
Băieții spun că erau mulțumiți de activitatea lor. Mai ales, erau mândri de festivalul pe care l-au organizat și la care au venit peste 500 de oameni. Totul a început să funcționeze, cu acel centru cultural pentru toți locuitorii din Harkiv.
„În seara de 23 februarie am avut ultimul nostru eveniment aici. Am organizat o ceremonie a ceaiului - am băut ceai, împreună cu 15 oaspeți, am ascultat muzică, am vorbit, apoi ne-am dus acasă să ne culcăm”, își amintește Stanislav. la rândul său, Bogdan spune că a avut un presentiment...
Parcă am avut o presimțire, când eram cu toții acolo, la acel eveniment. Am întâlnit cu toții răsăritul - era o atmosferă atât de plăcută. Atunci am avut un sentiment că aș fi ultima oară acolo, că este atât de bine, încât… ce ar mai putea urma? Că nu am trăit în zadar.
Autor: Bogdan Hvizdala, refugiat
Drumul pribegiei
Odată cu începutul războiului, tinerii s-au refugiat, mai întâi chiar în satul, unde anterior organizau festivalul - e la vreo 70 de kilometri de Harkiv.
În prima zi, la ora 13:00, am urcat în tren și am plecat. Acolo am stat aproximativ o săptămână. Localitatea e destul de aproape de Balakleia, la vreo 40 de kilometri, așa că noi am văzut cum a început totul. Mai târziu, când situația s-a complicat, când podurile au fost aruncate în aer și au început tentativele de a încercui regiunea Harkiv, am înțeles că nu putem rămâne acolo. Până la urmă, e un sătuc mic, fără magazin - eram singuri, fără vreo legătură cu lumea exterioară.
Autor: Stanislav Surjenko, refugiat
Au plecat, luând cu ei doar câte un rucsac mic.
Probabil, toți ucrainenii care au fost nevoiți să-și lase casa, și-au dat seama, în acea zi, că într-o astfel de geantă mică încape toată viața lor și că toate aceste lucruri pe care le acumulezi ani la rând, pur și simplu nu-ți sunt de folos.
Autor: Bogdan Hvizdala, refugiat
Studioul, spulberat de o rachetă rusească
Studioul din Harkiv a fost închis de ceva timp, de acolo a fost scos doar aparatajul muzical. Băieții încă mai sperau că studioul își va păstra atmosfera unică și, într-o zi, vor putea pur și simplu să întoarcă cheile în broască și să revină la ceea ce a fost cândva. Dar, de curând, ei au aflat că nu mai au unde se întoarce. Două rachete Iskander au lovit direct clădirea. Exploziile au fost puternice. Au lovit această clădire chiar înăuntru.
„Nu a mai rămas nimic din întreaga clădire cu două etaje, cu ziduri groase, construită de mai bine de o sută de ani. Noi am înțeles imediat că am pierdut acest local, în care ne-am pus atâtea speranțe și unde am trăit multe amintiri calde în cele două luni, cât am activat acolo. Dar totuși locul nostru principal unde am organizat festivalul rămâne natura - iată acel loc nu poate fi distrus”, spune Stanislav. Iar Bogdan a remarcat că cea mai mare valoare - oamenii au supraviețuit - iar asta e cel mai important!
Dar cea mai importantă valoare sunt oamenii. Echipa noastră a supraviețuit, iar de când am amenajat împreună acel studiou de artă, avem convingerea că împreună putem face orice. Dacă am reușit să facem reparații pe 230 de metri pătrați, timp de o lună și am putut să pornim totul de la zero, acum avem încredere că putem repeta asta oriunde.
Autor: Bogdan Hvizdala, refugiat
Și-au construit familia pe ruine
Deși studioul nu mai poate fi restaurat, el și-a avut rolul său crucial în viața lui Stanislav - acolo el a întâlnit-o pe soția sa, Ana.
Pe 24 februarie, tocmai trecuse o lună de când se cunoșteau. În acel local frumos s-au văzut, acolo s-au cunoscut și au început să comunice. Pe urmă, a început călătoria lor lungă prin Ucraina. Dacă prima lor lună de relații a fost înainte de război, în atmosfera spațiului creativ, cea de-a doua lună a fost complet militară. După două luni, Stanislav și Ana și-au dat seama că erau deja o familie și trebuie să se ne căsătorească. S-au înscris la Șarhorod.
A fost ciudat, am înțeles că vrem să ne căsătorim, dar la început, nu am știam dacă se poate face asta în timpul războiului. Bătrâna, la care locuiam, ne-a ajutat să găsim numărul de telefon al ofițerului de stare civilă.
Autor: Stanislav Surjenko, refugiat
A fost o căsătorie în 15 minute. „Credeam că trebuie să depunem cerere, apoi să așteptăm câteva luni… dar s-a întâmplat repede. Foarte organic”, povestește Ana.
Până și prima întâlnire a părinților lor a avut loc în acel sat - au locuit acolo o săptămână, într-o căsuță foarte mică, se încălzeau cu toții la aragaz - „condițiile de viață erau foarte interesante” își amintesc acum cei doi.
Vinnitsia - noua realitate de viață
„Îmi plac oamenii din Vinnitsia. S-au făcut multe pentru infrastructură și sunt foarte mulți oameni frumoși aici. Poate, pentru că am întâlnit în mare parte artiști și, astfel, avem tangențe cu viața culturală a orașului. Vinnitsia este un oraș plăcut. Din lista locurilor pe care le-am vizitat în Ucraina, Vinnitsia este cel mai plăcut oraș pentru mine. Desigur, după Harkiv”, spun tinerii într-un glas.
Eu și Bogdan încercăm să ne regândim activitățile culturale, pentru că am fost lipsiți de propriul spațiu și de locul în care am activat. De fapt, încercăm să ne transferăm activitățile pe online, pentru lucrăm la distanță și asta ar fi cumva logic. Dar ne gândim și să mergem, să vedem locurile din împrejurimi. Pentru noi este foarte important să fim la natură, pentru că ideea noastră principală a fost să îmbinăm omul, natura și arta. Aceasta era ideea de bază a festivalului. Ana și-a găsit un job bun și lucrează aici în calitate de coafeză.
Autor: Stanislav Surjenko, refugiat
Avocata Janna Hrușko comentează mărturiile refugiaților
Dacă războiul s-ar desfășura conform legilor, ar fi mult mai puține victime și distrugeri ale obiectivelor civile. Avocata Janna Hrushko comentează încălcările comise de Federația Rusă în cazul acestor tineri.
„În acest caz, este necesar să distingem ce obiect a fost deteriorat: proprietate privată, proprietate municipală sau de stat. În cazul nostru, acesta este un obiect imobiliar, destinat activităților comerciale. Aceste acțiuni pot fi calificate, în conformitate cu articolul 438 din Codul penal al Ucrainei, drept „deteriorarea sau distrugerea proprietății în timpul desfășurării războiului”.
Totuși, pentru a aduce făptuitorii în fața justiției, în domeniul juridic internațional, trebuie să calificăm aceste infracțiuni conform celor definite în Statutul de la Roma.
Infracțiunile împotriva proprietății, precum „distrugerea și deteriorarea proprietății”, fie că este vorba despre proprietate privată, sau comunală, vor fi calificate în conformitate cu legislația.
Astăzi, pe teritoriul Ucrainei, este posibil să se compenseze pierderile cauzate de distrugerea proprietății. Dacă vorbim de restabilirea unui caracter compensatoriu și material, statul va asigura acest lucru din contul sancțiunilor care vor fi aplicate Federației Ruse sau cetățenilor ruși.
Pe de altă parte, pentru a-i aduce în fața justiției pe cei vinovați de săvârșirea infracțiunilor împotriva proprietății, care sunt recunoscute drept „deosebit de grave” în dreptul internațional, în speță, nu numai aceste fapte trebuie deschise și înregistrate proceduri penale în temeiul Codului Penal al Ucrainei, dar și ele ar trebui să fie transferate la Curtea Penală Internațională.
În plus, avem diverse comisii pentru protecția drepturilor omului la nivelul ONU, care disting și iau în considerare problema și faptele săvârșirii de infracțiuni contra proprietății, împotriva umanității și împotriva inviolabilității personale.
Prin urmare, în acest caz, aceste fapte ar trebui înregistrate pentru a putea recunoaște comiterea de către Rusia a unor astfel de crime împotriva Ucrainei în viitor, ceea ce va oferi o oportunitate de a aduce în fața justiției conducerea de vârf a statului și, de asemenea, de a furniza separat dovezi justificative, precum și pentru a avea posibilitatea de a aduce în continuare în fața justiției anumite persoane, cadre militare care au executat astfel de ordine penale.
Dacă acest obiect este clasificat drept obiect ale patrimoniului cultural și istoric al Ucrainei, atunci putem vorbi despre comiterea unei infracțiuni împotriva patrimoniului cultural în sfera valorilor istorice sau a altor obiecte care aparțin acestei structuri”, conchide avocata.
Acest video a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestuia aparține organizației non-guvernamentale din Vinnitsia „Media-Center” și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.