Air Moldova, sancționată de AAC: Ar fi încălcat normele de rambursare a mijloacelor bănești și asistență a pasagerilor în contextul curselor anulate

Air Moldova, sancționată de AAC: Ar fi încălcat normele de rambursare a mijloacelor bănești și asistență a pasagerilor în contextul curselor anulate

După mai multe zboruri anulate, Autoritatea Aeronautică Civilă a efectuat controale inopinate la operatorul Air Moldova. În rezultat, au fost constatate încălcări privind rambursarea mijloacelor bănești și asistența pasagerilor care au avut de suferit de pe urma anulării curselor avia.

Irina Soltan

AAC constată că au fost încălcate mai multe prevederi ale Regulamentului privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anularea sau întârzierea prelungită a zborurilor. Mai exact, Air Moldova ar fi depășit termenul de rambursare. Potrivit Regulamentului, întregul cost al biletului la prețul de achiziție se restituie în termen de 7 zile. Însă, operatorul ar fi extins acest termen la 30 de zile.

La fel, AAC constată că pasagerilor afectați nu le-a fost prezentată o comunicare scrisă sau prin poștă electronică în care să li se comunice normele de compensare și asistență conform Regulamentului.

„Au fost admise încălcări și la capitolul respectării dreptului la deservire a pasagerilor și anume: mese și băuturi direct proporționale cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, transport dintre aeroport și locul cazării, statuate în pct.25 al Regulamentului aprobat prin HG nr.836 din 08.11.2012”, notează Autoritatea.

Drept urmare, Air Moldova a fost sancționată pentru „utilizarea de practici comerciale înșelătoare” în baza art. 344 alin. (3) lit. d) din Cod Contravențional.

În plus, AAC a emis următoarea prescripție: „Air Moldova S.R.L. va rambursa în termen de 7 zile întregul cost al biletelor, tuturor pasagerilor solicitanți, afectați de anularea zborurilor în perioada 21-25 aprilie 2023 - până la data limită de 02 mai 2023;

Subsecvent, operatorul aerian vizat va prezenta tuturor pasagerilor afectați de anularea a 46 de zboruri în perioada 21-25 aprilie 2023 o comunicare scrisă (inclusiv în format electronic) în care vor fi precizate normele de compensare și asistență conform Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din 08.11.2012 și coordonatele Autorității Aeronautice Civile în termen de 24 de ore”.

 Autoritatea Aeronautică Civilă reiterează că pasagerii își pot revendica drepturile, solicitând contravaloarea biletelor și pot beneficia și de o compensație care variază între 250-400 euro, în funcție de destinație.

 Toți pasagerii afectați de anularea zborurilor pot depune o solicitare în adresa companiei aeriene (prin intermediul poștei electronice, telefon, sediul unității comerciale din bd. Negruzzi 10), iar în cazul nesoluționării situației, consumatorii pot depune o reclamație în adresa Autorității Aeronautice Civile electronic - [email protected] și [email protected], scris, sau la telefon - (022)823583.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal