ANI: Procurorul Denis Cebotari din cadrul procuraturii Chișinău, depistat cu jumătate de milion de lei, avere nejustificată
Inspectorii din cadrul Autorității Naționale de integritate au demarat control al averii pe numele procurorul Denis Cebotari de la Procuratura Chișinău. Aceasta în baza unei sesizări din oficiu. În rezultatul contalului a fost depistat jumătate de milion de lei - avere nejustificată.
・ Irina Soltan
Inspectorul de integritate a verificat averea procurorului și a familiei acestuia pentru perioada octombrie 2012 – octombrie 2021. S-a constatat că aceștia au efectuat tranzacții cu bunuri mobile și imobile, operând cu resurse financiare a căror proveniența nu a fost identificată în totalitate de către inspectorul de integritate.
Astfel, s-a constatat că între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte, și averea dobândită de familie, pe de altă parte, este o diferență vădită de peste jumătate de milion de lei.
Actul emis de ANI poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere la Curtea de Apel Chișinău.
În octombrie 2012, Denis Cebotari а fost numit in funcția de procuror în procuratura sectorului Botanica, municipiului Chișinău. Prin decizia din 28 decembrie 2016 Cebotari а fost transferat în funcția de procuror în Procuratura mun. Chișinău începând cu 1 ianuarie 201 7.
Prin ordinul 10 iunie 2020 procurorului i-a fost acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani, din iulie 2020 până în aprilie 2023.
În iulie 2020 Cebotari а fost reîncadrat în funcția de procuror în Procuratura municipiului Chișinău.