Dădaca trece printre rânduri și verifică cine e cu ochii deschiși. Noi cunoaștem regula și urmările nesupunerii.
Eu țin ochii strâns închiși. În jurul lor se formează pliuri. Îi strâng până simt presiune în globuri. În cap îmi sună. Vecinul meu, Costea, face la fel. Când nu mai auzim pașii dadacei deasupra noastră, îi deschidem pe furiș și schimbăm câte o privire. Ambii știm că această teroare se va termina, trebuie doar să răbdăm. Cât anume, nu știm. În copilărie noțiunea timpului e prea abstractă.
Tudor nu știe de răbdare. Tudor e obraznic, zic cei mari. Și foarte curajos (de aceea că e obraznic, adaugă cei mari). Tudor nu ține ochii închiși. El face scamatorii și, din cauza lui, ochii noștri se deschid în râsete largi, iar odată cu ei și gurile noastre. Cu toții știm cât e de riscant să dormi lângă Tudor. Dacă nu ții ochii închiși și te prinde dădaca, o pățești, așa cum o pățește Tudor de fiecare dată.
Azi Tudor iar a fost dezbrăcat până la piele și plimbat într-o procesiune a rușinii prin tot dormitorul. Apoi, scos pe balcon. Va fi lăsat acolo un timp. E mai mult o lecție pentru noi, cei care strângem ochii până amețim. Să știm de frică. Uneori, Tudor are companie. De fiecare dată o pățesc doar băieții. Înseamnă asta oare că noi, fetele, suntem mai cuminți? Nu știu… Poate ne temem mai tare?
Să nu deranjăm. Asta am învățat cel mai bine la grădiniță. Să nu punem întrebări, să nu răspundem înapoi, să mâncăm terciul care nu ne plăcea. Cornel nu-l mânca. Am văzut cum dădaca îl ținea, iar educatoarea îl hrănea cu forța. Cornel plângea, dar cine să- l audă?
Să nu fim. Asta ni se cerea, de fapt. Să nu fim copii cu temperamente și caractere diferite, cu particularități, cu nevoi, cu gusturi, cu zile proaste sau zile foarte bune. Soldăței de plumb pentru imperiu, așa ne creșteau.
Așa și am crescut… Fără încredere în oameni, incapabili să formulăm care sunt nevoile noastre, lipsiți de sentimentul adânc și solid că avem dreptul, roși de frici și incertitudini, înghițiți de golul din interiorul nostru, acolo unde ar trebui să crească rădăcinile propriei noastre valori. Am crescut în ființe care nu întotdeauna înțeleg că sunt umilite și deposedate de ceva. Bunăoară, de demnitatea lor umană.
Anul 2023, prin Moldova
Copiii continuă să fie dezbrăcați pâna la piele în grădinițele noastre. Ei sunt în continuare înjosiți, numiți, bătuți. De cei care cândva au trecut prin același tratament abuziv și dezumanizant. Pentru că violența naște violență. Ignoranța naște ignoranță. Sărăcia cu duhul naște sărăcie de tot felul.
Citește și: GÂNDUL ZILEI | Oameni mici. Despre cum ne temen să cerem o viață mai demnă pentru copiii noștri
Chiar nimic nu se schimbă?Azi unele cazuri de abuz ajung în mass-media și mii de oameni au ocazia să se indigneze. E o transformare și asta. Dar oare suficientă pentru trei decenii în care am fi putut fi liberi?
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.