Biografia războiului meu | Istoria ucrainenilor din Irpin. „Copilul a venit pe lume peste o săptămână, după ce am fugit din oraș” (VIDEO)

Biografia războiului meu | Istoria ucrainenilor din Irpin. „Copilul a venit pe lume peste o săptămână, după ce am fugit din oraș” (VIDEO)

Rusia poartă un război nedrept împotriva poporului ucrainean. Acest război este împotriva oamenilor, nu împotriva armatei sau a autorităților. Asta o demonstrează numeroasele mărturii ale victimelor acestui război, pe care le adunăm, în cadrul proiectului „Biografia războiului meu”, realizat de jurnaliștii AGORA, în colaborare cu jurnaliștii de la I-VIN.INFO din orașul Vinnitsia și organizația neguvernamentală „Media Center”, în cel de-al treilea reportaj vă povestim cu ce s-au confruntat ucrainenii din orașele Irpin și Bucea, în timpul invaziei și ocupației ruse.

Stela Vdovii

Olesea Karaniuk, este o tânără din Irpin. Pînă la începutul războiului, ea era însărcinată și avea multe planuri pentru viitor. Femeia a evitat, ca printr-o minune, ocupația. La ieșirea din oraș, era cât pe ce să fie împușcată, însă a scăpat cu viață, iar acum ne povestește istoria sa.

„În ultimii cinci ani m-am implicat în activitatea socială de popularizare a unui stil de viață sănătos. În Irpin aveam un proiect social – Teritoriul Sportului. În plus, mai gestionez un alt proiect de caritate și de voluntariat – „Ajută o persoană”, în cadrul căruia am ajutat copiii grav bolnavi. Am lucrat și cu femei, în cadrul unei alte Organizații Obștești „Diia Transirpinnia”. Împreună cu echipa mea, am unit în jurul nostru femei active, iar fiecare dintre ele era responsabilă de propriul domeniu de activitate. Eu m-am focusat pe sport, politici pentru tineret și lucrul cu copiii. În plus, în curând, voi deveni, probabil, cel mai tânăr doctor în științe juridice”, ne povestește Olesea.

Tânăra vorbește cu lacrimi în ochi despre momentul în care a luat decizia să plece din Irpin.

Am stat în Irpin până pe 4 martie, ziua, în care, de fapt, a fost ocupat orașul. Eram în ultima săptămână de sarcină și trebuia să rămân calmă, chiar și în acele condiții. La urma urmei, cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla, era să nasc în subsol, unde știam că nimeni nu-mi va acorda asistență medicală. Eram deja deconectați de la comunicații, nu aveam curent, apă, nu era nicio legătură cu lumea exterioară.

Autor: Olesea Karaniuk, refugiată din Irpin

Publicitate

Drumul spre viață

Când au început luptele în jurul orașului, Olesea a decis să rămână cu prietenii într-o suburbie, în satul Zabuchea, unde se ascundeau împreună într-o casă privată. Cu toate acestea, conștientiza că nici acolo nu era în siguranță, cu atât mai mult, cu cât se apropia ziua în care trenuia să vină pe lume copilul.

„Am decis atunci că trebuie să plecăm de acolo, pentru că nu știam ce va urma. Asta a fost, probabil acea intuiție feminină care m-a ajutat să iau decizia corectă. Mă mai gândeam să trec pe la apartament să mai iau niște lucruri, dar soțul meu și-a sunat prietenii militari, care i-au spus că avem jumătate de oră la dispoziție - ori plecăm acum, ori nu mai plecăm deloc”, își amintește Olesea.

Eram îmbrăcată în hainele soțului meu, pentru că, de fapt, am trăit 9 zile fără apă, fără condiții civilizate. Atunci am ieșit, ne-am urcat în mașină și chiar în acel moment a început atacul. Pentru prima dată, am auzit fluieratul rachetelor în direcția noastră, adică erau obuze inamice, mine. M-au urcat în mașină și am plecat spre Dmitrivka.

Autor: Olesea Karaniuk, refugiată din Irpin

La acea vreme, drumul pe care oamenii se refugiau din oraș nu era ocupat încă, dar nu știau că, de fapt, foarte, foarte aproape se deplasa coloana rușilor. Nici măcar nu și-au putut imagina ce soartă groaznică îi aștepta pe cei care au îndrăznit să le urmeze exemplul peste câteva ore.

„Ne-am pornit prin satul Dmitrivka, dar nimeni nu mai circula pe acel drum. Bucăți de fier ars zăceau în jur, mașinile civililor erau și ele incendiate. Am încercat să conducem repede, pentru că bombardamentele deveneau din ce în ce mai puternice, dar nu prea reușeam pe drumurile stricate. Dacă s-ar fi spart vreo roată, ar fi trebuit să ne oprim. Conduceam cât mai atent posibil și am reușit să ajungem astfel, pe autostrada Jitomir - artera principală a autostrăzii Vinnitsia-Kiev. În satul Stoianka, podul a fost aruncat în aer și a trebuit să ocolim. Am condus pe banda de contrasens. Ne-a luat 6 ore să părăsim regiunea Kiev, deși aceasta nu are mai mult de 100 de km”, âși continuă Olesea amintirile.

Mai târziu, deja la telefon, li s-a spus că o jumătate de oră mai târziu, după ce au plecat, o coloană de tancuri rusești au ocupat complet Irpinul.

O oră mai târziu, armata rusă a intrat în casa în care ne-am ascuns anterior. Proprietarii casei ne-au povestit că rușii i-au pus la pământ pe toți cei care se aflau în interior - chiar și pe copilul prietenilor noștri. I-au dezbrăcat pe toți bărbații, căutând tatuaje care ar putea indica faptul că aceștia ar fi veterani ai operației anti-teroriste sau militari din forțele de apărate teritorială. Au scos toate echipamentele și laptopurile din casă. Din fericire, oamenii au rămas în viață.
Pe atunci, noi nu știam de ce sunt capabili acești călăi. 

Autor: Olesea Karaniuk, refugiată din Irpin

A urmat Bucea, iar despre soarta acelui oraș cunoaște o lume întreagă. Aceste localități sunt învecinate - Irpinul se află chiar alături. 

„Acea stradă - Iablunska, este cunoscută în toată lumea. Acolo, unde rușii au torturat masiv civilii, i-au împușcat în față, unde au murit peste 300 de civili – toate aceste fapte sunt cunoscute drept „masacrul de la Bucea”. Mai multe fotografii au făcut înconjurul lumii. Soțul meu lucra acolo, la un service auto. A fost la fața locului cu o zi înainte. Iar când a început războiul, el a fost tot timpul la postul de apărare teritorială. La acea vreme, nu ne puteam imagina de ce era capabil soldatul rus, pentru că știam despre război din spusele veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Aveam impresia că războiul se desfășoară în tranșee, pe câmpuri, în afara orașelor; dar s-a dovedit că soldații vin la casele oamenilor, ard, violează, tăie, leagă mâinile și pur și simplu ucid – luptă cu populația civilă. Dacă oamenii ar fi știut ce îi așteaptă, desigur că ar fi plecat chiar din primele zile - ar fi făcut tot posibilul”, spune Olesea Karaniuk.

Împreună cu soțul, au reușit să părăsească regiunea Kiev, aflându-se acum într-o siguranță relativă. Cu toate acestea, alți oameni care au încercat să fugă din zonele ocupate nu au mai reușit niciodată să parcurgă acest scurt segment al celei mai lungi călătorii din viața lor.

Spre seară am aflat că vecinul meu pleacă pe același drum, pe care plecam noi. Apoi am auzit că toată familia lor a fost împușcată. Plecau prin Dmitrivka când acolo era deja un punct de control rusesc. Când am plecat noi, ei își instalau pozițiile la intrarea în Irpin și armata rusă era deja prezentă la acel punct de control. Vecinul meu din scara unde locuiam a încercat să plece împreună cu familia. Rușii au deschis focul asupra mașinii lui. El a fost ucis, soția și fiul lui au fost răniți, dar au supraviețuit. Rușii au intrat în oraș în jurul orei 10:30 dimineața, iar seara acești oameni au fost împușcați pe drum.

Autor: Olesea Karaniuk, refugiată din Irpin

Visuri frânte și realitatea departe de casă

Femeia a ajuns în satul de baștină al părinților ei din raionul Șarhorod, la 30 de km de la hotarul cu Moldova, iar peste mai puțin de o săptămână, Olesea a născut un băiat. 

„Primele două luni eram zdrobită emoțional, deși am fost mereu convinsă că sunt o persoană puternică. Am plâns mult și încă nu pot vorbi calm despre toate acele momente, prin care am trecut, pentru că iubesc orașul Irpin, mult timp am lucrat în echipa modernă și progresistă a primarului nostru, care chiar a transformat orașul dintr-o localitate sumbră în una europeană, în doar cinci ani. Sufletul meu s-a atașat de Irpin. Îmi amintesc de timpurile când mă plimbam prin parcurile frumoase, în perioada în care eram însărcinată. Îmi imaginam cât de frumos va fi aici la primăvară”, spune Olesea cu multă tristețe în suflet.

Așteptam atât de mult primăvara aceea ca să ajung să mă plimb cu căruciorul. Uite, aici am băut cafea… pe aici îmi doream să mă plimb cu fiul meu… Apoi, în aceleași locuri, am văzut cadavrele copiilor împușcați. 

Autor: Olesea Karaniuk, refugiată din Irpin

Unii oameni au fugit, au căutat să se salveze. Mulți civili însă au fost împușcați și au rămas să zacă acolo, în Irpin. Blocul în care locuia Olesea a fost bombardat pe 4 martie. Fotografiile cu acea casă în dărâmături, de asemenea, au făcut înconjurul lumii. 

„Acum locuiesc cu copilul meu în raionul Șargorod. Când m-am mai calmat, mi-am reluat serviciul în folosul comunității și am decis să fiu de ajutor așa cum pot. Cu siguranță, susțin armata, Forțele Armate ale Ucrainei. Împreună cu femeile noastre active din Irpin, continuăm să lucrăm și să ajutăm militarii noștri. Și aici, în regiunea Vinnitsia, am început să ajut familiile - cu informații și instrucțiuni. Le ofer sfaturi cum să-și apere drepturile și cum să beneficieze de asistență umanitară legală și adecvată. Vreau să fiu utilă, aici într-un fel sau altul”, explică Olesea.

Soțul ei ajută frontul, din punct de vedere economic - el repară mașini. Majoritatea dintre acestea merg în prima linie, sunt reparate gratuit, sunt puse pe roti și expediate pe front.

După eliberare, orașul revine la viață

După eliberarea orașului Irpin, oamenii au început să se întoarcă acasă. Au început să repare singuri casele distruse, au venit să facă ordine. În ciuda fricii și a incertitudinii din cauza războiului, orașul ruinat revine la viață.

În timpul ocupației, localitatea a fost distrusă în proporție de 70%. La drept-vorbind, aproape tot orașul a fost distrus. Într-un ritm foarte rapid, autoritățile locale au început să reconstruiască orașul. În prima lună, a fost reluată alimentarea cu apă, electricitate și gaz - toate astea au fost restabilite în decurs de o lună. Până în prezent, conform informațiilor pe care le deține Olesea, până la 70% din blocurile de locuit din oraș au fost reparate.

În ciuda tuturor ostilităților, tânăra spune că este convinsă că justiția va fi restabilită și Federația Rusă va fi pedepsită pentru crimele de război comise.

„Tot răul care există în lume este întotdeauna pedepsit, mai devreme sau mai târziu”, spune Olesea Karaniuk.

Avocata Janna Hrușko comentează mărturiile refugiaților

Am rugat-o pe avocata Janna Hrușko să comenteze crimele comise de Federația Rusă, în cazul descris mai sus de eroina proiectului nostru.

„Trebuie subliniat faptul că au fost încălcate o serie de instrumente juridice internaționale care reglementează principiile războiului pe teritoriul oricărui stat. În special, Convențiile de la Geneva, Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, explică avocata.

Principala crimă împotriva umanității este genocidul

„De fapt, confirmarea și furnizarea dovezilor cu privire la numeroase crime și torturi în raport cu ucraineni va oferi o oportunitate de a concluziona, în cele din urmă, că Rusia a comis un act de genocid împotriva poporului ucrainean. Statutul de la Roma nu a fost încă ratificat de justiția ucraineană, dar Ucraina, ca semnatară a acestui Statut, are obligații corespunzătoare; prin urmare, pentru calificarea unor astfel de infracțiuni se poate ține cont de descrierile elementelor de infracțiuni specificate în Statutul de la Roma”, spune Janna Hrușko.

Ele pot fi utilizate pentru a descrie situația și pentru a putea trage la răspundere Rusia, în viitor, în temeiul Statutului de la Roma, dar în acest caz, pentru a califica aceste acțiuni conform legislației naționale.

„Am calificat în mod clar articolul 438 din Codul penal al Ucrainei, care definește nu numai încălcarea regulilor de război, ci și comiterea de crime și torturi atât ale populației militare, cât și ale populației civile. Aceasta implică jefuirea, precum și confiscarea, distrugerea sau deteriorarea proprietăților, atât publice, cât și private. Prin urmare, în acest caz, până la ratificarea Statutului de la Roma, vorbim despre posibilitatea de a atrage la răspundere penală în Ucraina personalul militar individual din Federația Rusă.

La momentul implementării prevederilor Statutului de la Roma pe teritoriul Ucrainei vom putea atrage la răspundere penală conducerea de vârf a Federației Ruse. Astăzi, dacă vorbim de legislația națională, calificăm toate aceste infracțiuni în raport cu articolul 438 din Codul penal al Ucrainei și altele conexe. Adică, dacă este furt, atunci acesta este articolul 185; dacă este o crimă, atunci acesta este articolul 115 și adăugăm elemente suplimentare de infracțiuni care sunt definite în codul nostru penal. Dacă vorbim de declarații la nivel internațional, atunci, desigur, aceste acțiuni ar trebui calificate pentru acele crime care sunt definite în Statutul de la Roma, în special, articolele 6, 7, 9, 10, 11 și 14”, conchide avocata.


Comunitatea juridică internațională trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a restabili dreptatea. Și, cu toate că nu putem da timpul înapoi ca să prevenim dezastrul pe care l-a adus Rusia, întreaga lume, unindu-se, ar putea face ca aceste atrocități să nu se mai repete.

Acest video a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestuia aparține organizației non-guvernamentale din Vinnitsia „Media-Center” și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal