Ce presupune procedura  de restructurare accelerată, metoda prin care Air Moldova încearcă să-și rezolve problemele

Ce presupune procedura de restructurare accelerată, metoda prin care Air Moldova încearcă să-și rezolve problemele

Air Moldova a anunțat că suspendă din nou zborurile și vânzarea de bilete începând cu data de 2 mai 2023, dar și a solicitat în instanță aprobarea restructurării accelerate a companiei. Conform Air Moldova, acesta este un plan de acțiuni ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor, scrie Mold-Street.

Baciu Ana

Ce prevede procedura accelerată de restructurare

Legea insolvabilităţii prevede că o astfel de procedură se aplică debitorilor în dificultate financiară, iar scopul ei este „salvgardarea debitorului în dificultate financiară pentru ca acesta să îşi continue activitatea, să păstreze locurile de muncă şi să stingă datoriile prin aplicarea unui plan”.

Potrivit art 219 alin. 1 din Lege, „debitorul în dificultate financiară este în drept să depună în instanţa de insolvabilitate o notificare privind iniţierea negocierilor cu creditorii a unui plan al procedurii accelerate de restructurare extrajudiciară şi să ceară instanţei de insolvabilitate suspendarea executărilor silite ale bunurilor debitorului pe durata negocierilor pentru o perioadă care nu va depăşi două luni”.

În cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii notificării, instanţa de insolvabilitate verifică dacă sunt respectate cerinţele de la alin.(1) din articolul 219 şi adoptă din oficiu o încheiere privind suspendarea executărilor silite şi, după caz, privind desemnarea administratorului provizoriu.

În cadrul procedurii accelerate de restructurare debitorul poate preveni intrarea în insolvabilitate prin negocierea extra judiciară a planului cu clasele de creditori afectați, iar pentru perioada negocierilor (care durează maximum 2 luni), se poate cere suspendarea executărilor silite individuale.

Legea prevede că în cazul de reușită a negocierilor planul va fi supus aprobării instanței de insolvabilitate și implementat.

Publicitate

Air Moldova: Am găsit investitori

„Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova, reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei. Procedura de restructurare este soluția identificată de companie, iar aceasta ar permite investiții externe. Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii", se arată în comunicatul companiei.

Potrivit Air Moldova, investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți.

„Restructurarea accelerată va permite companiei să primească aceste investiții strict pentru dezvoltarea ei, iar ulterior, în timp, ar urma să fie achitate și datoriile existente. Astfel, până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintată de Air Moldova, compania aeriană va suspenda operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai 2023", se precizează în comunicat.

Air Moldova mai susţine că reluarea activității va fi posibilă în termen de trei zile de la pronunțarea deciziei de către instanță, însă un termen nu a fost înaintat.

„Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor. Toate acțiunile întreprinse de conducerea Air Moldova au scopul de a salva compania aeriană de la faliment, susține aceasta, iar restructurarea accelerată este o șansă unică pentru Air Moldova, fiind o practică internațională", mai afirmă compania.

Administraţia Air Moldova mai promite că va publica în mod transparent condițiile și cauzele care au determinat compania aeriană să recurgă la procedura de restructurare accelerată şi susţine că de fapt pentru situaţia creată ar fi vinovată fosta administraţie de până la privatizare, metodă deja utilizată şi în trecut.

AGORA precizează că, compania Air Moldova a emis un comunicat de presă în care anunță că a declanșat procedura de restructurarea accelerată a companiei „în scopul salvării acesteia” cu scopul de a evita falimentul. Reprezentanții operatorului aerian susțin că până la pronunțarea unei decizii a instanței cu privire la cererea de restructurare, toate zborurile și vânzările de bilete vor fi suspendate.

Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a emis un comunicat prin care îndemna pasagerii să își revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor. În cazul în care întâmpină dificultăți sau li se refuză rambursarea costului biletelor de avion, pasagerii pot solicita suport Autorității Aeronautice Civile.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal