Sentința cazului Marcela Paladi: Doi ani de închisoare și o plată de două milioane de lei pentru prejudiciul cauzat în urma accidentului rutier

Sentința cazului Marcela Paladi: Doi ani de închisoare și o plată de două milioane de lei pentru prejudiciul cauzat în urma accidentului rutier

Pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare reală și peste două milioane de lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral și biologic, pentru șoferul care a tamponat-o pe Marcela Paladi pe viaduct, lăsând-o fără ambele picioare. Informația a fost confirmată pentru AGORA de către ofițera de presă a Procuraturii Generale.

Baciu Ana

Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrității corporale.

Instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de doi ani în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de trei ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii.

Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de un milion de lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, un milion de lei cu titlu de prejudiciu biologic cauzat prin infracțiune, 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. 

La fel, s-a decis menținerea sechestrului aplicat prin încheierea din 30 martie 2023 în privința tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv conturile și depozitele bancare pentru asigurarea executării hotărârii.

Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 6 februarie 2023, pe timp de noapte, deplasându-se pe bulevardul Dacia al capitalei, cu partea din față a automobilului a tamponat în partea din spate a unui alt automobil, care era oprit pe banda nr.2 din motiv că era avariat, strivind-o pe Marcela Paladi între automobile în momentul în care ultima dorea să instaleze ,,Triunghiul de siguranță”.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal