Kremlinul dă vina pe SUA pentru atacul cu drone. Institutul pentru Studiul Războiului nu exclude că e vorba despre o înscenare

Kremlinul dă vina pe SUA pentru atacul cu drone. Institutul pentru Studiul Războiului nu exclude că e vorba despre o înscenare

După ce a acuzat Ucraina de atacul cu drone care a avut loc la Moscova, Kremlinul trimite săgeți și în direcția Statelor Unite ale Americii. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a declarat că decizia de a ataca ar fi fost luată la Washington. Între timp, apar tot mai multe ipoteze privind incidentul care a avut loc în capitala rusă. Potrivit Institutului pentru Studiului Războiului, ar fi putea fi vorba despre o înscenare, transmite BBC. 

Zagnat Elena

Peskov declară că Ucraina este cea care alege mijloacele de atac, dar nu și țintele. Potrivit lui, aceste decizii s-ar lua la Washington. 

Astfel de încercări de a nega acest lucru atât la Kiev, cât și la Washington, sunt desigur absolut ridicole. Știm foarte bine că decizia privind astfel de acțiuni și acte de terorism nu se ia la Kiev, ci la Washington. Iar Kievul face deja ceea ce i se spune să facă. Știm că, de multe ori, nici măcar Kievul nu este cel care decide țintele, ci Washingtonul este cel care le decide, pentru ca Kievul să le pună în aplicare. Și de fiecare dată Kievului i se dă dreptul de a alege mijloacele.

Autor: Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin

Publicitate

În același timp, ministerul rus de Externe a declarat că Moscova își rezervă dreptul de a riposta la „tentativele teroriste”.

Confirmăm că partea rusă își rezervă dreptul de a răspunde la tentativele flagrante de acte teroriste. Rusia va răspunde în conformitate cu evaluările privind amenințarea pe care Kievul a reprezentat-o la adresa conducerii țării noastre.

Autor: ministerul rus de Externe

Pe de altă parte, analiștii Institutului american pentru Studiul Războiului sunt înclinați să creadă că atacul cu drone asupra Kremlinului ar fi o înscenare. Acesta enumeră mai multe argumente.

Potrivit instituției, autoritățile ruse au întărit constant apărarea aeriană din jurul Moscovei în ultimele luni, astfel încât ar fi puțin probabil ca două drone să fi putut penetra mai multe straturi de apărare aeriană. 

„Dacă atacul nu ar fi fost înscenat, ar fi fost o surpriză pentru autoritățile ruse, iar acestea ar fi oferit la început explicații contradictorii. Este exact ceea ce s-a întâmplat după incidente militare precum cele de la Balakleia și Herson” scriu analiștii ISW.

În schimb, Moscova a furnizat imediat un raport detaliat, iar un răspuns atât de rapid, coerent și coordonat sugerează că „atacul a fost pregătit din interior în așa fel încât consecințele politice urmărite au depășit jena”.

Potrivit ISW, prin punerea în scenă a atacului asupra Kremlinului, autoritățile ruse au încercat să arate populației că războiul este aproape și că toată lumea trebuie să ia parte la el. Aceasta ar putea servi, de asemenea, drept pretext pentru anularea sărbătoririi zilei de 9 mai. ISW admite că ar putea urma și alte operațiuni rusești sub steag fals.

Între timp, poziția oficială a Washingtonului a fost exprimată de purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel. Acesta a subliniat că Departamentul de Stat nu poate confirma încă autenticitatea înregistrării video a exploziilor de deasupra Kremlinului și că este foarte sceptic în privința oricăror declarații ale Kremlinului.

Moscova a anunțat atacurile cu drone asupra reședinței lui Putin de la Kremlin în după-amiaza zilei de miercuri, 3 mai, deși incidentul, potrivit lui Dmitri Peskov, a avut loc pe timp de noapte. Videoclipurile care circulă pe internet arată, de asemenea, că atacurile au avut loc când afară era întuneric.

Potrivit Kremlinului, pentru atac au fost folosite două drone, care au fost în cele din urmă scoase din acțiune de către armata rusă și serviciile de securitate. Deși Putin nu se afla la Kremlin în acel moment, autoritățile ruse au descris incidentul ca fiind un „atac terorist planificat” și o „tentativă de asasinat”. Kievul a negat oficial orice implicare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal