Potrivit informațiilor oficiale, viața cotidiană va fi limitată doar pentru perioade scurte. De asemenea, nu va fi permisă parcarea pentru un anumit interval de timp, în perimetrele de securitate maximă. Cetățenii vor fi informați în perioada următoare cu privire la rute alternative de deplasare și posibilitățile de parcare a autoturismelor în spațiul de securitate destinat Summitului CPE.
Totodată, poliția face apel la conducătorii auto să dea dovadă de înțelegere față de eventualele dificultăți din trafic și să își păstreze calmul.
Cetățenilor li se recomandă să își planifice din timp traseul de deplasare în zilele de 31 mai, 1 și 2 iunie, accesând drumurile adiacente Aeroportului Internațional Chișinău, evitând arterele principale ale capitalei, precum și deplasarea în anumite intervale de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și revers.
Poliția ar urma să suplinească numărul angajaților în spațiile publice din Chișinău, pentru a fluidiza traficul rutier și va intensifica patrulările, întrucât în capitală și în localitățile din proximitate sunt așteptați mulți vizitatori. Cetățenilor li se recomandă să aibă asupra lor documentele de identitate, în cazul în care vor fi legitimați de către organele de ocrotire a normelor de drept.
Protecția demnitarilor de rang înalt va fi asigurată de Serviciul Pază și Protecție de Stat (SPPS). Serviciul de Informații și Securitate va realiza măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea acţiunilor care periclitează securitatea de stat, publică şi a cetățenilor.
În același timp, toate zborurile aeronavelor civile vor fi interzise pe întreg spațiul aerian al Republicii Moldova pentru intervalul de timp 1 iunie ora 00.00 (ora locală) până pe 2 iunie ora 07.00 (ora locală), excepție făcând aeronavele oficiale. În cazul aeronavelor fără pilot (drone) civile, interdicția de zbor este pentru perioada 31 mai ora 00.00 (ora locală), până pe 2 iunie ora 07:00 (ora locală).
Potrivit informației oficiale, companiile aeriene au fost informate din timp, pentru ca acestea să decidă cum reprogramează orarul de zbor al curselor aeriene, pentru a nu afecta mobilitatea pasagerilor.
De asemenea, începând cu 15 mai, parcarea auto din preajma Aeroportului Internațional Chișinău va activa în regim special până în data de 25 mai, perioadă în care parcarea transportului auto la etajele inferioare va fi interzisă. Etajul superior va fi disponibil pentru parcare, însă, în perioada 25 mai- 2 iunie (până la 07.00 ora locală) accesul în parcarea Aeroportului va fi interzis pe toate nivelele.
Totodată, GMSS informează că pe parcursul lunii mai vor fi organizate mai multe simulări și antrenamente tactice în vederea asigurării desfășurări la un nivel înalt al Summitului CPE, în Republica Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.