Potrivit istoricului, istoria acestei panglici își are rădăcinile încă în perioada țarismului rus, când printr-un ordin al țarinei Ecaterina a II-a, din 1769, are loc instituirea unor distincții militare. Acestea erau însoțite de respectiva panglică, acordată ofițerilor armatei ruse care s-au manifestat în lupte. Culoarea neagră, potrivit lui Petrencu, făcea trimitere la tot ceea ce ține de armată și domeniul militar, iar oranj semnifica focul.
Venirea bolșevicilor la putere a condus la izbucnirea unui război civil. În timp ce noile autorități de la Petrograd au interzis încă din 1918 această panglică bicoloră, în timpul Războiului Civil din Rusia, ea a fost însă purtată de albgardiștii care luptau împotriva celor „roșii”. Înfrângerea albgardiștilor a și dus la dispariția din istorie, pentru o scurtă perioadă de timp, a acestei panglici. Cu toate acestea, ea a fost purtată și în afara Rusiei, în fostele gubernii, cum ar fi cazul mareșalului Finlandei, Karl Gustaf Mannerheim.
Karl Gustaf Mannerheim, mareșal al Finlandei
Wikipedia
Între 1941 - 1945 a avut loc războiul germano-sovietic, iar un episod curios este capturarea lui Andrei Andreevici Vlasov, lângă Leningrad, în 1942. El va crea armata numită „de eliberare a Rusiei” și iată atunci reapare și această panglică. Generalul Vlasov este considerat ca fiind un simbol al trădării în Rusia, ca unul care a luptat împotriva Rusiei, mai exact a celei staliniste, dorind să instaureze o alternativă, dar cu ajutorul unui alt dictator, cu ajutorul lui Hitler, ceea ce iarăși e un paradox. Pe timpul acestuia, și în rândul acestei armate de eliberare a Rusiei, panglica dată reapare, ca un fel de revenire la tradițiile rusești, însă acest lucru a durat până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Autor: Anatol Petrencu, istoric
Generalul Piotr Krasnov
Wikipedia
O altă personalitate din rândurile trupelor ruse care au colaborat cu naziștii pentru a lupta contra URSS a fost și Piotr Krasnov, general și hatman al cazacilor de pe Don încă din vremea țarismului. Deși a fost interzisă în perioada sovietică, panglica a fost prezentă pe decorații sovietice numite Ordinul Gloriei sau medalia pentru victoria asupra Germaniei naziste, fiind redenumită în „gvardeiskaia lenta”.
La scară largă, utilizarea panglicii are loc la inițiativa unor organizații din Federația Rusă, începând cu 2005, aceasta ajungând rapid să fie percepută ca un simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei Naziste, ocazie cu care se inițiau și acțiuni de distribuire a acestor panglici. De altfel, campania a fost susținută și promovată intens de agenția de propagandă afiliată Kremlinului, RIA Novosti.
Ordinul sovietic Victoria asupra Germaniei
Wikipedia
Pentru că Putin personal, împreună cu cei care conduc astăzi Rusia, au transformat această panglică într-un simbol al măreției Rusiei, aceasta a revenirii la fostele teritorii cuprinse în cadrul URSS. Bineînțeles, propaganda rusă și ultranaționaliștii ruși au preluat această inițiativă. Un alt simbol, o altă componentă a acestei idei de revenire la măreție, de transformare, de ridicare a Rusiei din genunchi este așa-numitul Regiment nemuritor, cu participanți care duc portretele unor militari, deși cei care le poartă nu neapărat sunt rude cu cei de pe portrete.
Autor: Anatol Petrencu, istoric
Primul conflict militar în care a fost utilizată această panglică este războiul împotriva Georgiei din anul 2008, când militarii ruși au început să o poarte.
Panglica o vedem utilizată și în anul 2014, când Federația Rusă a anexat Crimeea, iar acest simbol a putut fi văzut și în perioada acestei anexări, când soldații apăruți în regiune, care nu aveau nici un însemn, acei „omuleți verzi”, purtau această panglică. Astfel, panglica această bicoloră a devenit și simbolul agresiunii Federației Ruse față de Ucraina.
Autor: Anatol Petrencu, istoric
Despre intenția mai multor organizații și politicieni de a defila cu panglica Sf. Gheorghe în ziua de 9 mai, istoricul afirmă că asemenea acțiuni nu reprezintă decât un gest de solidaritate cu Rusia „care este un stat agresiv, și cu Putin, care este criminal de război”.
Este o sfidare a bunului simț. E o reprezentare a faptului că cei care manifestă doresc să fie cu lumea rusă, cu ceea ce propagă Kremlinului.
Autor: Anatol Petrencu, istoric
Amintim că la 19 aprilie 2022, președinta Maia Sandu a promulgat legea prin care simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei, printre care „V”, „Z” și lenta bicoloră negru-oranj sunt, oficial, interzise pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Ulterior însă, la 11 aprilie 2023, Curtea Constituțională a emis o hotărâre prin care a stabilit că panglica Sf. Gheorghe poate fi purtată deschis, atât timp cât nu promovează agresiunea militară sau crimele împotriva umanității, obligând agenții constatatori să demonstreze acest fapt.
La 4 mai 2023, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a transmis că purtarea panglicii bicolore rămâne a fi interzisă, iar persoanele care o vor purta riscă să fie sancționate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.