ARBI: Avere de 10 mil de lei, sub ordin de înghețare. Cui ar aparține imobilul și automobilul de lux
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA a emis ordin de înghețare pe un imobil, situat într-o zonă rezidențială din municipiul Chișinău și un automobil de lux. Averea se estimează la 9,755 de milioane de lei. Se întâmplă într-un dosar de spălare a banilor, dosar gestionat de procurorii din cadrul PCCOCS. Potrivit mai multor surse media, averea ar aparține ex-deputatului român Cristian Rizea.
・ Irina Soltan
Ordinul de înghețare a fost dispus în vederea aplicării ulterioare a sechestrului pe bunurile menționate - automobilul și vila.
AGORA a încercat să confirme identitatea proprietarului bunurilor menționate. Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA, ne-a comunicat că la această etapă nu poate confirma și nici infirma informația precum că averea plasată sub îngheț ar aparține lui Cristian Rizea.
De asemenea, ARBI a aplicat sechestru pe mijloace financiare în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei într-un alt dosar de spălare a banilor.
La fel, pe componenta de cooperare internațională, ARBI a recepționat răspunsuri la solicitările de informații, transmise omologilor de peste hotare, din România, Austria și Bolivia. Alte 72 de demersuri au fost expediate diferitor furnizori de informații și de date din țară.
AGORA amintește că Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova. Fostul deputat român a fost declarat indezirabil pe un termen de 15 ani. Acesta a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.
Condamnat în România la 4 ani 8 luni de închisoare, fostul deputat român a făcut în țara noastră o întreagă colecție de dosare. Pe lângă faptul că este învinuit de procurorii moldoveni că a minţit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetăţenia Republicii Moldova, Rizea mai are pe rol în instanţele moldoveneşti cel puţin 20 de dosare civile. În cele mai multe dintre ele, acesta este reclamat pentru lezarea cinstei, onoarei şi reputaţiei profesionale.
În afară de aceste dosare, fostul deputat PSD mai figurează şi ca reclamant în câteva dosare de contencios administrativ. Acesta a contestat decretul prezidenţial privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti şi actele emise de întreprinderea de stat Registru.