„Așa s-a întâmplat că am fost nevoită să plec după ce s-au început acțiunile militare pe teritoriului țării noastre. După începutul agresiunii Federației Ruse noi am luat decizia să nu riscăm. La acea etapă copilul meu avea 6 luni, iar eu eram într-o etapă dificilă emoțional. E atunci când începi să-ți construiești viața, să-ți faci planuri și să începi să te bucuri de maternitate. Eu am devenit mamă destul de târziu - la 35 de ani. Vreau să exprim cât de prețioasă era pentru mine acea stare în care mă aflam”, spune Olga Svertilova din Odesa.

Femeia spune că înainte de declanșarea războiului în Ucraina, erau discuții despre posibile tensiuni, dar nimeni nu credea în asta. „Acum așa cuvinte ca „popoare frățești” sunt judecate. Dar în realitate, până la această dată noi așa și eram”, spune femeia.

„Noi ne-am trezit de la un apel telefonic. Suna mama soțului meu. Ea era într-o panică extremă. Noi nu înțelegeam ce-i de făcut. Am deschis o valiză mare și am început să aruncăm în ea lucruri, chiar și din cele de care nu aveam nevoie. Era panică totală. În magazine se goleau rafturile. Oamenii luau ce apucau. Dacă nu găseau sare alimentară, luau sare de mare, conserve. Oamenii s-au pomenit descurajați”, își amintește Olga.

Cu frica la ce poate fi mai strașnic, familia a gândit să se retragă în casa de vară din suburbie. Au mers acolo - cei doi soți, copilul de 6 luni, mama femeii și trei pisici.

„Noi am mers în casa de vară și acolo alertele se declanșau mai rar. Și când nu funcționau sirenele, răsunau în schimb clopotele de la biserică. Se întâmpla ca la miez de noapte să sune sirenele, să bată clopotele. Eu luam copilul și coboram în subsol. Încercam cumva să ne protejăm”, spune femeia.

Condițiile din casa de vară, care se afla lângă râu, erau departe de confortul necesar unui copil mic. Casa

„Electricitate era, dar nu era prevăzută pentru trai pe o perioadă îndelungată. Conectam încălzire și din cauza aceasta se deconecta lumina practic la fiecare oră. Soțul meu deținea legal o armă. Și el a început să mă învețe cum să o folosesc. Asta pentru că ne era frică și nu știam la ce să ne așteptăm. Era un moment dificil pentru mine. Atunci când eu trebuia să mă bucur de nașterea copilului și să-i acord atenție, eu învățam cum să țin arma în mână și să încarc gloanțe. Noaptea când el ieșea să repornească lumina, eu stăteam cu arma lângă ușă. Iată în așa tensiune. Mă gândeam atunci că dacă va fi așa o situație, eu n-aș putea împușca. Dar era mai curând o metodă ca să sperii”, spune Olga.

Așa au stat refugiați 10 zile. Apoi, tragedia din familia unei prietene i-au determinat să plece din țară.

„Eu nu voiam deloc să plec. Îmi iubesc orașul și țara și nu voiam să plec sub niciun pretext. Dar așa s-a întâmplat că nepotul prietenei mele, care a cresc sub privirea mea, îndeplinea serviciul militar. În barca în care se afla a nimerit o rachetă și aceasta s-a scufundat. Ea ne-a spus ce s-a întâmplat și că e posibil ca băiatul să nu fie în viață. Atunci am avut o stare de isterie și am luat decizia că trebuie să plecăm. Eram convinși că ieșim pentru două săptămâni. Nu știu de ce dar credeam că mergem să fim în siguranță câteva zile și revenim. Am început să-mi fac griji că nu voi mai putea alăpta copilul și nu știam dacă o să avem mâncare pentru fiică. Am mers în țara vecină”, spune Olga.

Femeia încă trăiește cu emoția nedumerii și se întreabă cum a fost posibil atacul Federației Ruse asupra populației pașnice.

„De la rudele care sună din Rusia periodic, până acum auzim de la ei învinuiri de genul „Ce ați vrut?”, „Sunteți națiki”. Și cum să le explici că nu suntem vinovați? Noi ne trăiam viața noastră și nu aveam tangențe cu politica. Suferă vorbitorii de rusă. Noi în Odesa practic toți vorbeam în rusă. Ei spun că protejează pe cineva, dar nu-i așa. Rușii împușcă în oameni pașnici, bombardează case. În Odesa se deconecta electricitatea, căldura. Copii și bătrâni stăteau în frig. Cu cine luptați? Eu îmi iubesc cu toată inima țara. Planific să mă întorc în Ucraina, dar din cauza Rusiei nu pot să o fac. Acum copii din Ucraina se joacă de-a alarma. Ei desenează soldați. Nu e normal ca copii mici să simtă asta și să facă așa lucruri. Ei trebuie să deseneze flori, mama și tata fericiți și trebuie să creadă în viitor fericit”, punctează Olga.

Acum, Olga își dorește cel mai mult un viitor sigur pentru copilul și familia sa. Femeia este marcată de evenimentele prin care a trecut și recunoaște că deși nu se află în Ucraina, încă trăiește cu frică. Olga ar vrea cât mai curând să revadă marea, să-și evadă prietenii. Și mai cu seamă, să-și poată crește copilul în pace la baștină. 

Acest video a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestuia aparține organizației non-guvernamentale din Vinnitsia „Media-Center” și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională.