Biografia războiului meu | Istoria ucrainencei din Ciornobaivka. Despre civilii care și-au apărat satul, pierderile care nu pot fi măsurate și ce înseamnă libertatea (VIDEO)

„Credeam că mi-au secat toate lacrimile, dar eu tot mai vreau să plâng. După ce am scăpat din ocupație, de fiecare dată când auzeam cântecul „Ciornobaivka” în vreun magazin, ieșeam afară, plângeam și mă întorceam înapoi”, își începe povestea eroina noastră.

Ciornobaivca este in sat mare și era frumos. Cu două școli, o școală de muzică, o bibliotecă, o Casă de Cultură, un atelier șichiar hotel. De asemen ea, în sat este dezvoltată agricultura. Se cultivă, în special, grâu, cereale, lecume și, desigur, pepeni verzi.

Satul nu a fost capturat chiar din prima zi. Invadatorii au intrat în unitatea militară din Ciornobaivka, în cea de-a 26-a zi a războiului. Însă luptele se duceau la o distanță foarte mică de localitate. Unitatea fusese părăsită, iar inamicul și-a adus acolo echipamentele, tancurile, elicopterele. Trupele ruse au ocupat aerodromul din Ciornobaivka din start.

Femeia povestește cu groază că invadatorii au dus oamenii în acea cameră. Unii dintre ei încă sunt dați dispăruți. Ea își mai amintește cum militari ruși, aflați într-o mașină blindată, au împușcat doi tineri din sat, chiar în prima zi de ocupație, în văzul tuturor. Se pare că băieții le-ar fi zis ceva și pentru asta au fost împușcați, iar fetele care erau cu dânșii au fost luate în mașinile lor.

Femeia mai spune că nu poate uita cum invadatorii au început imediat să terorizeze localnicii, au intrat cu un tanc într-un supermarket din localitate, au jefuit magazine, au luat alcool și țigări. Câțiva bărbați din sat au încercat să-i împiedice. 

„Ocupanți s-au îmbătat și le-au ordonat bărbaților să se întindă la pământ. Apoi au coborât țeava tancului și le-au cerut să se dezbrace. I-au umilit cum au putut, căutând „banderoviști”, povestește eroine reportajului.

Lucrând în Consiliul local din Ciornobaivka, Vera a avut acces la documentele pe care invadatorii ulterior le-au căutat pentru a identifica cetățenii devotați, patrioți, din sat. Prin urmare, toate dovezile trebuiau ascunse. Asta a și făcut, pentru că, spune femeia, erau pregătiți pentru așa ceva - și-au dat seama ce poate urma. Pe 24 februarie, lucrătorii Consiliului local au venit la lucru și, înțelegând că trebuie să facă ceva, au îngropat tot ce putea fi ascuns - steaguri, documente și liste cu participanții la operațiunile militare antiteroriste și la luptele din Afganistan.

Când trupele ucrainene au atacat vehiculele inamice în apropiere de Ciornobaivka, rușii, la rândul lor, au început să bombardeze satul pentru a da vina pe Forțele Armate ale Ucrainei. Iar când armata ucraineană i-a luat cu asalt, rușii au atacat localitatea. În realitate, ei au folosit localnicii pentru a-și crea un scut uman în timpul retragerii.

În timpul ocupației, invadatorii au reușit să organizeze un pseudo-referendum în Ciornobaivka și chiar au declarat satul drept teritoriu al Rusiei, deși această acțiune nu a avut nimic de-a face cu exprimarea legitimă a voinței.

„În septembrie, au organizat un „referendum” și ne-au anexat la Rusia, dar în noiembrie, Ciornobaivka a fost eliberată. Mergeau din casă în casă. Să știți că erau dintre cei care îi credeau pe acești invadatori. Nu știu dacă în timpul așa-zisului referendum s-au făcut presiuni asupra oamenilor să voteze. Invadatorii au mers din casă în casă și nu știm cine și cum a votat”, povestește Vera Antonova. 

Femeia a stat doar o lună sub ocupație, iar soțul ei - două luni. În general, oamenii nu au părăsit satul chiar din primele zile de ocupație. Mai târziu însă oamenii au început să plece treptat. Era totuși foarte periculos, pentru că invadatorii trăgeau în mașinile care treceau pe acolo. 

Oamenii plecau, la început îngroziți, pentru că nu înțelegeau ce se întâmplă. Era panică, fiindcă numeni nu știa ce să facă mai departe. Nu era televiziune, iar internetul era foarte slab.

Vera povestește că oamenii fugeau noaptea, pe câmpuri și era important să ajungă dincolo de autostradă. Mașinile erau ținta împușcăturilor. Familia Verei a plecat la sfârșitul lunii mvără sfârșit. 

„La unul dintre punctele de control ne-au spus să nu fugim, că totul va fi bine, odată cu venirea rușilor. Ne-au înconjurat, ne-au amenințat cu armele și ne-au luat mașina. Eu am văzut pistolul îndreptat spre mine, spre fiica mea, spre nepoata mea. Cel mai grav e că nu poți înțelege care va fi reacția lor, nu știi ce poate face în următoare clipă”, mai povestește Vera.

Riscându-și viața, eroina noastră, fiica sa și nepoata au trecut punct de control după punct de control, dar ajunse la doar un pas de teritoriul ucrainean neocupat, rușii le-au ordonat să se întoarcă înapoi. 

Mișcarea partizană din Ciornobaivka s-a format încă din prima zi a ofensivei ruse: oamenii transmiteau date despre mișcarea echipamentelor inamice, făceau de serviciu în păduri și de-a lungul drumurilor, riscându-și viața.

„Bărbații noștri s-au organizat singuri. Ciornobaivka a fost împărțită regiunea de sud, vest și est. Am avut chiar și un caz curios. Autostrada noastră care duce spre Crimeea intersectează fâșia forestieră. Băieții noștri stăteau acolo și numărau câte tancuri și echipamente treceau și fiecare avea propriile contacte, sunau undeva, pe cineva, și transmiteau coordonatele, numerele. Aveam sentimentul că toată Ciornobaivka transmitea informații”, relatează eroina noastră

Chiar și în timpul ocupației, partizanii au fot activi, spune Vera Antonova. Iar aceste acțiuni nu au fost în zadar. Rușii, în ciuda dotărilor serioase cu echipamente, au fost învinși aici de 26 de ori. Acest lucru a făcut din Ciornobaivka unul dintre simbolurile stoicismului ucrainenilor. Când Ciornobaivka a fost eliberată, pentru localnici a fost o adevărată sărbătoare.

Dar, cât timp războiul continuă, iar rușii ocupă malul stâng al râului Niprului, Ciornobaivka, la fel ca Hersonul, este în permanență sub amenințarea bombardamentelor inamicului.

Una dintre cele mai mari pierderi ale ucrainenilor în acest război este cultura și monumentele istorice. Arta, festivalurile, bibliotecile și moștenirea istorică — în Ciornobaivka și satele învecinate, toate acestea trebuie reînviate de la zero Oare cum să măsurăm câte cântece nu am ascultat, de câte ori am ratat corul, câte cărți nu am citit?

Din 1998, Ciornobaivka găzduiește festivalul regional de canto coral „Чорнобаївка співає”. Era un festival, la care participau mulți oaspeți cu cântece populare ucrainene.

Bbibliotecile sunt închise de un an. O bibliotecă a fost complet distrusă, 13 mii de cărți s-au pierdut.

„Pe teritoriul Consiliului local Ciornobaivka avem movile funerare scitice, dar ele sunt pe câmpurile sunt minate. Nu avem acces la ele și nu știm în ce stare sunt. Vorbesc de monumente istorice și sunt trecute în registru, avem certificate care atestă că aceste movile sunt din secolul al patrulea”, spune Vera.

Ocupația este o infracțiune care cuprinde o serie de alte crime. Avocata Janna Hrushko ne spune pentru ce poate fi judecată Federația Rusă în acest caz.

„Având în vedere subiectul prezentat mai sus, putem împărți crimele comise de ocupanții ruși în mai multe grupuri, în funcție de ce obiecte și lucruri au fost invadate de criminali. În cazul nostru, primul grup îl constituie crimele împotriva umanității, care pot include uciderea ucrainenilor, a civililor, rularea tancurilor peste mașini sau alte vehicule. Pot fi, de asemenea, orice alte acțiuni legate de viața sau sănătatea unui civil. În cazul nostru, astfel de infracțiuni por fi calificate ca omor, dar pot fi calificate și drept omor în circumstanțe agravante, în funcție de forma comiterii unei astfel de crime – privarea intenționată de viață a altei persoane (articolul 115 din Codul Penal al Ucrainei)”, menționează avocata.

„De asemenea, putem califica aceste crime împotriva umanității, și anume împotriva vieții și sănătății populației civile, conform Statutului de la Roma a Curții Penale Internaționale. În acest caz, acestea vor fi infracțiuni pe care le putem califica drept omor, pentru că și Statutul de la Roma operează cu astfel de categorii. În plus, trebuie menționat că hărțuirea, încarcerarea persoanelor, adică menținerea acestora în anumite teritorii, subsoluri, vor fi calificate conform Statutului de la Roma drept o crimă împotriva umanității”, precizează Janna Hrușko.

Acum, cine va fi tras la răspundere?

„Dacă vorbim de personalul militar rus, acesta va fi tras la răspundere conform articolului 115 din legislația națională a Ucrainei. Dacă vorbim de conducerea de vârf a statului care a dat ordin să se comită astfel de acțiuni, atunci Curtea Penală Internațională va fi cea care va decide punerea sub acuzare a persoanelor responsabile de emiterea unor astfel de ordine, și bineînțeles, despre alte categorii de infracțiuni care au fost comise în conformitate cu acest plan. Cea mai mare atenție sau accent ar trebui acordată crimelor împotriva patrimoniului istoric și cultural al Ucrainei”, spune jurista.

„Dacă vorbim în mod specific de biblioteci, aceasta este o moștenire culturală și astăzi evaluarea acestor pierderi va fi efectuată direct de comisia statului nostru, adică de cel puțin trei reprezentanți ai autorităților statului, administrațiilor locale, care trebuie să meargă la fața locului, să întocmească actele corespunzătoare cu privire la distrugerea unor astfel de bunuri, să ridice date din arhivă cu privire la ceea ce era exact la balanța biroului de cultură relevant sau al departamentului de cultură al administrației militare regionale, dacă existau cărți specifice sau copii ale acestor cărți sau reviste antice și care era valoarea lor.

Cu alte cuvinte, aceste documente vor fi verificate în raport cu ceea ce a rămas, cât trebuie restaurat și cum să primească direct despăgubiri pentru restaurarea spațiilor, precum și pentru recuperarea copiilor sau achiziționarea de cărți relevante, literature specific necesară pentru o nouă bibliotecă.

Prin urmare, astăzi este destul de dificil să evaluăm pierderile, deoarece anumite evenimente, festivaluri, concerte ar putea fi organizate în aceleași clădiri culturale, ar putea fi una din caracteristicile specifice ale unei anumite localități, care ar dezvolta o astfel de direcție precum turismul și care ar aduce suplimentar fonduri la bugetul local”, conchide Janna Hrușco.

Locuitorii curajoși din Ciornobaivka și-au apărat pământul alături de Forțele Armate ale Ucrainei. Crimele Rusiei trebuie pedepsite!

Acest video a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestuia aparține organizației non-guvernamentale din Vinnitsia „Media-Center” și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională.