De altfel, pădurile nu au fost remarcate doar de localnici, în special din motive militare, ci și de călătorii străini care au trecut prin zona dintre Prut și Nistru și au vorbit uneori cu frică despre codri, cât și despre locuitorii războinici ai acestor zone.

Cu toate acestea, în doar două secole, țara noastră a ajuns de la un teritoriu împădurit în proporție de 30% la nici 12% în prezent.

Fostul domnitor afirma că lemnul din pădurile Moldovei, în special stejarul și fagul, era căutat și lăudat de „lucrătorii de corăbii” întrucât era „mai tare împotriva cariului (....) iară curățindu-i bine peița aceasta, acest lemn nici peste o sută de ani nu-l vatămă nici vremile, nici aerul, nici apa”.

În plus, cei mai cunoscuți Codri în acea perioadă erau ai Cotnariului și Tigheciului. Astfel, primul era situat în apropierea târgului cu același nume, fiind făcut potrivit lui Cantemir prin „sârguința locuitorilor”, încă din vremea lui Ștefan cel Mare, pe locul unde fusese tabăra polonezilor, înfrânți în bătălia de la Codrii Cosminului. Fostul domnitor își continuă povestea afirmând că Ștefan prinse 20.000 de ostași, în mare parte boieri.

În ce privește Codrii Tigheciului, aceștia se află „la hotarul Basarabiei”, care la acea vreme însemna regiunea actuală a Bugeacului și erau în special pentru apărarea Moldovei de „sciți” sau tătari.

Unul dintre primii călători străini medievali care ne oferă ceva mai multe informații despre pădurile Basarabiei este francezul Francois de Pavie, senior de Foursuevaulx. În 1585, acesta străbate Moldova dintre Prut și Nistru, venind de la Cetatea Albă și mergând spre Iași, trecând Prutul pe la Tutora.

O altă mărturie din aceeași perioadă, vine din partea unei solii maghiare, care la 1587 trece pe la Suceava, aflându-se în drum spre Rusia.

De altfel, solii au cerut și primit o gardă de cinci localnici bine înarmați, cu ajutorul cărora au străbătut pădurea și au ajuns cu bine peste Nistru.

Un alt călător străin este suedezul Erasm Henrich Schneider de Weismantel care s-a aflat în Țara Moldovei prin anii 1713 - 1714. Acesta vorbește cu multă admirație de pădurile de fagi „care străbat țara în lung și în lat”, menționând și prezența stejarilor, teilor și a „celor mai frumoși meri, peri, pruni, cirești, vișini, aluni, corni și alți pomi de felul acesta purtători de fructe”.

La 1798, un raport al consului francez de la Iași notează că lemnul pentru realizarea unei construcții a provenit din „patru codri imenși”, fiind vorba de Codrul Bîcului, dintre Prut și Nistru, al Iașilor, Herței și din împrejurimile Pietrei-Neamț. De altfel, din aceste zone se exportau mari cantități de cherestea, folosite în special de otomani la construcția caselor din Constantinopol și în special a flotei turcești. 

În opinia mai multor istorici, finele sec. XVIII, reprezintă începutul istoriei contemporane a pădurii, perioadă în care apar și primele reglementări oficiale, dar și începutul unei lungi perioade de declin și mari defrișări.

Relativa stabilitate politică și procesul de industrializare, de rând cu liberalizarea comerțului pe Dunăre, au făcut din sec. XVIII un început al perioadei de declin a pădurilor, urmare a defrișărilor, realizare din diverse motive. Spre exemplu, tratatul de la Adrianopol din 1829, instituia și garanta libertatea navigației pe Dunăre și Marea Neagră, ceea ce a creat o cerere majoră pentru grânele românești, de bună calitate și ieftine. Cum pentru transportarea lor erau necesare multe nave, cererea de lemn a accentuat defrișările, care nu s-au făcut doar pentru lemn, ci și pentru lărgirea suprafeței terenurilor arabile.

Deja în 1849, botanistul francez Charles Guebhard constata „distrugerea progresivă a pădurilor care altădată acopereau aproape totalitatea solului în Moldova de Jos și care nu mai ocupă azi decât o minimă parte”.

Situația nu a fost mai bună peste Prut, în Basarabia anexată de la 1812 de către Rusia. Potrivit materialelor de arhivă, în perioada respectivă, teritoriul dintre Prut și Nistru avea o suprafață totală împădurită de cca. 600 mii de hectare. Spre deosebire de alte zone, în Basarabia procesul de reducere a suprafeței a fost unul mai intens.

Silvicultorii afirmă că între anii 1848 și 1918 suprafața pădurilor s-a redus cu cca. 136 mii de hectare, despădurirea manifestându-se prin intensificarea proceselor de eroziune, îndesirea secetelor, scăderea nivelului râurilor etc. 

O mică comparație relevă faptul că în 1850 Basarabia avea deja 365.150 de hectare, iar în 1929 suprafața scăzuse la 219.193 de hectare.

În acest sens, prima reglementare privind situația pădurilor din Basarabia a apărut în anul 1861, când a fost promulgat primul aranjament la pădurilor de stat. Acest document a instituit instrucțiuni precum practicarea tăierilor rase pe parchete înguste, regenerarea naturală vegetativă și împădurirea.

Istoricul Constantin C. Giurescu, susține că în anii 1920, Basarabia mai avea 219.193 de hectare de pădure, deși menționează că datele s-ar putea să nu fie tocmai corecte. În aceeași perioadă, a fost adoptată și o lege care a contribuit la un mai mare ritm al defrișărilor, fiind vorba de „Legea pentru satisfacerea trebuințelor normale în lemn de foc și de construcție ale populației rurale din Vechiul Regat, Basarabia și Bucovina”.

Cel de-al doilea Război Mondial și-a lăsat amprenta și asupra pădurilor, or conform datelor aranjamentului silvic din 1 mai 1941, suprafața totală acoperită cu păduri era de 177.200 de hectare. Două decenii mai târziu, indicau că în perioada respectivă, suprafața împădurită a RSS Moldovenești era de 6%, ținta autorităților fiind de a o crește la 13 - 14%, ceea ce presupune cel puțin 450 de mii de hectare.

În perioada sovietică situația pădurilor era recunoscută ca fiind mai puțin satisfăcătoare. Astfel, în lucrarea „Pădurile Moldovei. Studiu scurt”, Mokrițkii S., nota în 1963 că „în prezent, după cum s-a menționat mai sus, din pădurile de odinioară ale Moldovei s-au păstrat suprafețe mici”. 

În prezent, suprafața totală a pădurilor din țara noastră, cunoscută și sub denumirea de fond forestier național constituie cca. 11% din teritoriul țării. Majoritatea terenurilor acoperite cu păduri, adică cca. 84% se află în proprietatea statului, iar alte 16% sunt deținute de primării, în timp ce 0,3% aparține proprietarilor privați.

Specialiștii estimează că este necesar ca minim 25% din teritoriul țării să fie reprezentant de suprafețele împădurite, pentru a putea face față provocărilor de adaptare la schimbările climatice și asigurarea subzistenței comunităților.

Potrivit Moldsilva, volumul total al masei lemnoase pe picior din pădurile R. Moldova constituie circa 45,4 milioane metri cubi/an, la un hectar revenind în medie 118 metri cubi realizat la vârsta medie de 45 de ani. Creșterea medie a pădurilor constituie 3,8 metri cubi/an/hectar, iar creşterea medie totală constituie circa 1236 mii metri cubi/an. Clasa medie de producţie constituie 2,3. Structura pe vârste la toate speciile forestiere este dezechilibrată, îndeosebi cele de productivitate inferioară.

La 17 februarie 2023, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat aprobarea de către Guvern a Programului Național de Împădurire, care prevede extinderea în următorii 10 ani a suprafeței de păduri din țară, cu cel puțin 145 mii de hectare. Proiectul urmează a fi finanțat din bugetul de stat și fondurile partenerilor de dezvoltare.