Viktoria Makarova locuia, împreună cu familia, la Herson. Aveau avea propria afacere și, alături de soț, își creșteau fiul, Mikita. Viktoria încă își mai amintește în detalii prima zi a invaziei ruse din peninsula Crimeea.  

„Un adevărat război, peste tot împușcă, de peste tot zboară, explozii, flăcări. Așa a fost în prima zi - îngrozitor!  După ce invadatorii au intrat în Herson, oamenii erau impuși să se închidă în case și să se miște cât mai puțin prin oraș, pentru a nu-și pune viața în pericol. I-au împușcat pe toți care ieșeau în stradă, în acel moment. Împușcau casele la nimereală, au încercat să spargă magazinele”, povestește Victoria. 

La 1 martie, 80 de persoane care făceau parte din Apărarea Teritorială au fost împușcați de ocupanții ruși. Oamenii nu erau înarmați. Invadatorii aveau tehnică de luptă, iar băieții erau înarmați doar cu cocktailuri „Molotov”, arme pe care le-au putut face singuri, acasă. Au încercat să-i împiedice să intre în oraș. Printre acei apărători erau doar voluntari, care au încercat să oprească atacul cu propriile lor puteri. S-au pregătit și au acceptat această luptă. 

Proteste cu steagul național al Ucrainei, chiar în timpul ocupației, mitinguri aglomerate în primele zile, iar mai târziu mișcarea partizană „Panglica Galbenă” – aceste acțiuni ale locuitorilor din Herson le-au demonstrat invadatorilor ruși că nu sunt bineveniți și că orașul nu va fi cedat prea ușor.

Victoria spune că nu știe nimeni ce s-a întâmplat, de fapt, după aceea cu oamenii pe care i-au luat.

„Au fost și cazuri, când oamenii au fost eliberați. De exemplu, vecinul nostru, un bărbat de 71 de ani, se întorcea acasă un pic mai târziu de ora marțială. Au ieșit, l-au bătut, l-au luat și l-au închis într-un subsol. L-au ținut în subsolul școlii, iar în ziua următoare a fost eliberat. Un bărbat de 71 de ani. Un pensionar”, povestește indignată femeia.

După ce au stabilit regimul de ocupație, rușii au introdus reguli inumane de trai în „ghetoul” din Herson. Oamenii, practic, nu se puteau deplasa, iar să ieși în zona liberă a Ucrainei, în general era un risc extrem pentru viață lor.

Fiul Victoriei, Mikita, povestește și ce a trăit: „Era imposibil să ieșim afară, așa cum făceam de obicei. În primul rând, pentru că sunt băiat și am 16 ani. Cine știe ce puteau să-mi facă sau unde puteau să mă ducă?”

Invadatorii verificau telefoanelor tuturor și dacă, Doamne ferește, vedeau acolo vreun canal ucrainean sau aplicația "Diia", le luat telefonul. Acest lucru era valabil mai ales pentru băieți și bărbați. La început erau vizați doar adolescenții și bărbații.

Doar unele brutării private mai coceau pâine, iar oameni simpli, voluntarii, le aduceau cu mașina și vindeau câte două pâini de persoană. În timpul ocupației, oamenii din Herson puteau fi capturați pur și simplu pentru că nu erau pe placul rușilor, povestesc eroii noștri.

„Când ne verificau obiectele personale, în telefon nu trebuia să fie aplicația „Diia”, fotografii cu vehicule blindate sau ceva de acest fel. Nu trebuiau să fie mesaje negative despre ruși. Nici muzică ucraineană”, spune Mikita.

Invadatorii au adus vehicule blindate, camioane. Aveau reflectoare, pe care le îndreptau spre geamuri. Chiar dacă nu este lumină la geam, ei puteau să îndrepte reflectorul și dacă vedeau că înăuntru este cineva, puteau să tragă în geam. Mitralierele erau îndreptate și puteau trage în orice moment. Aparent, le era frică să nu afle cineva încotro merge echipamentul lor. Deseori căutau prin oraș activiștii care au fost la mitinguri, polițiști și participanții la operațiunea anti-teroristă. În general, persoanele care au vreo legătură cu serviciul public sau cu forțele de ordine.

Familia își amintește fiecare minut din ziua în care au plecat din Herson. Acea zi și următoarele trei au fost cruciale pentru ei.

Pe acela segment de drum, deseori trăgeau în mașinile civililor care plecau, pentru că erau mai mulți ceceni în direcția aceea, spun eroii noștri. 

„De la 1 până la 3 mai 2022 ne-a fost deconectată complet rețeaua de internet. Nu exista conexiune, nici date de internet mobil. Totul era complet blocat. Inițial am vrut să plecăm pe data de 6 mai, dar ei au blocat drumurile. Au blocat drumurile și nu lăsau pe nimeni să iasă nici spre Herson, de pe malul stâng, nici dinspre Herson de pe malul drept, pentru că erau sărbătorile de mai. Aveau paradă cu cârpe rusești, au adus oameni din Crimeea cu muzică și dansuri. Am găsit un șofer care a fost de acord să ne ajute să ieșim. Acest băiat a dus 3 familii. Noi am fost a treia și ultima familie pe care a dus-o pentru îi era frică. Ei îi rețineau pe cei care ajutau oamenii să iasă. Îi suntem foarte recunoscători. Noi nu aveam propriul automobil, iar dacă nu ar fi existat așa oameni, multe persoane ar fi rămas în captivitate. El avea o vilă pe malul stâng și un câine. Mereu mergea acolo pentru a hrăni câinele și pentru a-i da să bea. Deci, ei au blocat drumul pe perioada sărbătorilor. El a venit și a întrebat când va fi deschis drumul, iar ei au sus că pe 10-11 mai. El a încercat să negocieze cu ei, i-a rugat să-i permită să-și hrănească animalele. Respectiv, el știa că drumul va fi deschis pe 10-11 mai și a zis să încercăm să ieșim în aceste zile. Noi am fost de acord. Pe 10 mai am părăsit apartamentul”, povestește Victoria.

La punctul de control, soțul Viktoriei a atras atenția militarilor, pentru că avea un pașaport sub formă de carte de identitate, unde era indicat locul nașterii – regiunea Lviv.

La punctul de control, soțul Viktoriei a atras atenția militarilor, pentru că avea un pașaport sub formă de carte de identitate, unde era indicat locul nașterii – regiunea Lviv. I-au cerut imediat să iasă din mașină, i-au zis să ridice haina și i-au verificat tatuajele. Din start au văzut în el un dușman, doar pentru că se născute în partea de vest a Ucrainei. Ei îi numeau pe acești oameni „banderoviști". 

Pe lângă soldați, detașamente de ceceni și alții, ucrainenii au fost verificați la punctele de control și de angajații Serviciului Federal de Securitate al Rusiei. Era un punct de control unde verificările erau deosebit de riguroase și erau verificați în special bărbații. Verificau gențile, bărbații erau dezbrăcați până la chiloți, apoi erau duși în niște camere unde erau interogați, indiferent dacă le-au plăcut sau nu. 

„Când am pornit din nou, ne-au oprit și ne-au cerut parola. Noi nu o știam. Am aflat apoi că ei au spus parola doar oamenilor care le erau pe plac. Șoferul nu s-a pierdut. A spus doar că avem voie să mergem mai departe. Toți cei care nu treceau, erau dezbrăcați și chiar le erau furate lucrurile, după cum am înțeles. De exemplu, ai un laptop – iar în clipa următoare laptopul tău aparține unui soldat rus. Furau telefoane, tot ce le plăcea, agende, oglinzi, încărcătoare, ciorapi. Tot ce le era pe plac puteau să-ți ia”, povestește Mikita. 

„Când pleci, nu știi dacă vei putea ieși sau nu, pentru că nu există nicio înțelegere. Totul depinde de voia lor: dacă vor te lasă, treci pe teritoriul ucrainean, dacă nu - rămâi sub ocupația lor. În acea zi au spus că nu vor lăsa pe nimeni să treacă. Slavă Domnului că ne-au permis să petrecem noaptea în sat, în Berislav. Ne-am pregătit și am plecat. Ne-au mai rămas două puncte de control și am rămas blocați acolo. Eram o coloană formată din 1.500 de mașini. Am stat o zi aproape până seara, mai aveam foarte puțină apă. În mașină eram cinci oameni: mama mea, soțul, eu, fiul, șoferul și patru motani. Mâncare nu mai aveam, apă era puțină. Ne gândeam că dacă nu ne lasă să trecem, nu știm ce vom face pe acest câmp”, își mai amintește Victoria.

Mai rămânea foarte puțin, până la teritoriul controlat de Ucraina, însă soarta eroilor noștri era în continuare în mâinile ocupanților.

„A venit o mașină. După cum am înțeles, era un ofițer și subalternii lui. Au ieșit de acolo. Au trecut prin tot ambuteiajul cu mitraliere, ne-au numărat și au spus că vor permite trecerea pentru 200 de mașini. Noi eram în primele două sute. Apoi au spus: „Urmează-ne mașina, veți merge după noi”, povestește Mikita.

Victoria a mai povestit că cei care erau în primele mașini din coloană au avut de suferite. O femeie de 70 de ani și un copil au fost duși la spital. Apoi au lăsat alte 200 de mașini să plece, apoi câteva zile nu au mai permis mașinilor să iasă, iar mașinile care au trecut prin Davidiv Brod – erau vreo 30 la număr - de asemenea, au fost împușcate. Rușii lăsau oamenii să plece doar ca să-i împuște mai târziu. După acest incident, nimeni nu a mai mers pe acel drum. 

Toate crimele menționate de eroii reportajului nostru ar trebui, cu siguranță, pedepsite. Am întrebat-o pe avocata Janna Hrushko ce responsabilitate poartă criminalii de război.

În opinia mea, din acest video putem distinge două elemente separate ale crimelor comise de ocupanți pe teritoriul Ucrainei. Prima se referă la coloana împușcată și la persoanele care au încercat să părăsească acest teritoriu.

Acestea sunt crime împotriva umanității care pot fi calificate drept crimă atât în temeiul articolului 115 din Codul penal al Ucrainei, cât și în conformitate cu Statutul de la Roma. Atât militarii care au comis direct aceste acțiuni, cât și conducerea de vârf a statului care a emis ordine în acest sens, pot fi aduși în fața justiției.

Totuși, aș dori să subliniez încă un aspect, pentru că din acest videoclip vedem o încălcare a unui drept garantat de Constituție – dreptul la libertatea de circulație și libera alegere a locului de reședință. 

Privarea ilegală de libertatea de mișcare a unei persoane, adică deținerea sau transportarea persoanei în altă țară și menținerea acestei persoane acolo, este ca și cum ai ține o persoană ostatică. În cazul nostru, conform legislației naționale, astfel de acțiuni sunt calificate drept infracțiuni, care, apropo, prevăd una dintre cele mai stricte pedepse – de la 10 până la 15 ani de închisoare, iar dacă erau mulți oameni acolo, atunci se poate face închisoare pe viață. Iar dacă acțiunile au implicat consecințe suplimentare grave sub forma morții, de exemplu, a acelor persoane care au fost reținute, aceasta înseamnă cu siguranță cea mai mare sancțiune și măsură de pedeapsă.

În acest caz particular, probabil că va fi dificil să aduci o anumită persoană în fața justiției, deoarece este nevoie să se stabilească și să se dovedească vinovăția acelei persoane. Cu toate acestea, astfel de fapte sunt suficiente pentru a-i aduce pe făptuitori în fața justiției în temeiul dreptului internațional.

Prevederile dreptului internațional se referă, în mod specific, la răspunderea penală în legătură cu săvârșirea de crime împotriva umanității.

Una dintre aceste infracțiuni este ținerea de ostatici sau privarea ilegală de circulație a oamenilor de la un teritoriu la altul. În plus, aici are o importanță deosebită faptul că aceștia sunt civili.

Putem remarca o particularitate specifică în această infracțiune - printre ostatici erau copii, ceea ce adaugă severitate pedepsei.

Astăzi, legislația internațională, în special, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și separat Națiunile Unite, în special, Comisia Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, definește protecția specială a drepturilor și intereselor legitime ale unei astfel de categorii de populație precum copiii, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru comiterea a asemenea infracțiuni există sancțiuni și articole pentru aducerea oamenilor la închisoare pe viață.

Toate ororile ocupației și crimele rușilor la punctele de control de lângă Herson trebuie pedepsite. Și lumea trebuie să condamne fără compromisuri acțiunile Rusiei în acest război.

Acest video a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestuia aparține organizației non-guvernamentale din Vinnitsia „Media-Center” și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene și al Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională.