Încă două categorii de vulnerabilitate energetică vor fi adăugate în următoarea perioadă rece a anului
Aproximativ trei miliarde de lei au fost achitate pentru compensații până în prezent în sezonul de încălzire 2022-2023. Pentru anul viitor, autoritățile planifică să introducă încă două categorii de vulnerabilitate energetică. Despre aceasta au anunțat reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, într-o conferință de presă.
・ Diana Latiș
Compensațiile care au fost achitate până în prezent sunt de aproximativ trei miliarde de lei, a comunicat în cadrul conferinței, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
În perioadă rece a acestui an, în sistemul informațional privind vulnerabilitatea energetică, au fost cuprinși aproximativ 800 mii de gospodării. Din totalul de gospodării, în luna noiembrie, circa 82% au fost documentate la categoria de vulnerabilitate foarte ridicată, după care procentajul a scăzut. Acest lucru se datorează filtrelor adiționale care ajută la identificarea mai eficientă a gradului de vulnerabilitate. În prezent, în sistem există cinci grade de vulnerabilitate.
Totodată, în cadrul conferinței a fost abordată tema privind cele mai importante modificări care sunt planificate să intre în vigoare în următoarea perioadă rece a anului. Despre acest subiect a comunicat președintele Comisiei parlamentare a protecției sociale, Dan Perciun, care a afirmat că de cele mai mari compensații beneficiază familiile care au cea mai mare nevoie. O să se acorde o atenție specială familiilor cu copii și familiilor persoanelor cu dizabilități. De asemenea, el a menționat că se planifică introducerea a încă două categorii de vulnerabilitate.
Ne propunem să avem două categorii adiționale de vulnerabilitate, pentru că anul acesta în categoria foarte vulnerabil s-au înscris 80% din toți cei care au aplicat. Respectiv, credem că această categorie se va diviza în mai multe subcategorii adiționale, astfel încât cei mai săraci să beneficieze de compensații mai mari.
Autor: Dan Perciun, Președintele Comisiei parlamentare protecției sociale
Totodată, o bună parte din procesele care erau făcute manual se vor automatiza, iar asta va spori eficiența schimbului de date. Procesul va fi simplificat la maxim ca să fie cât mai ușor pentru cetățeni să semnaleze anumite probleme și să le corecteze.
AGORA amintește că la 12 octombrie a fost lansată platforma compensatii.gov.md unde cetățenii se pot înregistra pentru a beneficia de compensații la consumul de energie în perioada rece a anului. Persoanele care au depus cererea vor fi divizate în anumite categorii de vulnerabilitate conform venitului pe care îl are fiecare familie. Cetățenii care nu sunt mulțumiți cu categoria care i-a fost atribuită, ei se pot adresa organelor responsabile pentru a depune o contestație.