Precizările CNA privind perchezițiile desfășurate la CEC al UTA Găgăuzia. Procurorii afirmă că pe listele electorale s-ar afla și persoane decedate
Centrul Național Anticorupție (CNA) a venit cu mai multe precizări privind perchezițiile desfășurate la sediul Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei dar și la Judecătoria Comrat. Acțiunile de urmărire penală au loc într-un dosar penal deschis pe marginea coruperii alegătorilor.
・ Cristian Bolotnicov
Centrul Național Anticorupție împreună cu Inspectoratul Național de Investigație, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, efectuează ridicarea listelor alegătorilor de la Judecătoria Comrat. Temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.
Autor: Comunicat CNA - 16 mai 2023
Potrivit CNA, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în cauza penală privind finanțarea ilegală a campaniei electorale și coruperea alegătorilor, a apărut o bănuială rezonabilă că o parte din alegători au fost aduși organizat din alte raioane în scopul votării candidatului din partea Partidului Politic „Șor”. La fel, potrivit informației apărute, printre alegătorii care și-au manifestat votul în favoarea candidatului Guțul Evghenia, se numără persoane care se află peste hotarele Republicii Moldova și persoane decedate.
Președinta CEC a Găgăuziei, Iana Kovalenko a declarat în fața mulțimii că sunt ridicate listele electorale din turul doi, iar după ce vor prelua documentele, responsabilii vor pleca. De asemenea, actele privind validarea turului 2 al alegerilor din Găgăuzia au fost expediate Curții de Apel Comrat.
Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, câștigătoare a alegerilor din Găgăuzia pentru funcția de bașcan, a venit cu o reacție în care a condamnat acțiunilor organelor de drept.
În calitate de bașcan ales al Găgăuziei, pentru care a votat majoritatea cetățenilor, condamn cu fermitate abuzurile instituțiilor centrale de la Chișinău, care au trimis polițiști înarmați împotriva membrilor Comisiei Electorale Centrale din Comrat. Este o acțiune fără precedent în istoria Republicii Moldova să vrei să anulezi rezultatele votului popular sub presiunea mitralierelor. Aceste acțiuni împotriva democrației și a liberei alegeri a cetățenilor pot duce la tensiuni sociale grave. Îi îndemn pe lideri să respecte libera alegere a poporului din Găgăuzia și să oprească anarhia și amenințările cu arme împotriva cetățenilor noștri. Sunt în drum spre Comrat. Fac apel la toți cetățenii să vină la clădirea CEC din Comrat pentru a ne apăra împreună prezentul și viitorul, pentru a ne apăra alegerea.
Autor: Evghenia Guțul, bașcan ales
Bașcana în exercițiu, Irina Vlah a venit cu o declarație în care a criticat perchezițiile derulate de CNA și procurori și i-a acuzat că încalcă Legea „privind statutul juridic special al Găgăuziei” și că ar tratat CEC-ul local cu „lipsă de respect”.
Rezolvându-și provocările politice actuale, ei calcă în picioare Legea R. Moldova „Despre statutul juridic special al Găgăuziei” și subminează încrederea locuitorilor autonomiei în autoritățile moldovenești. Această atitudine față de Găgăuzia și organismele electorale de autonomie este inacceptabilă. Îndemn deputații Adunării Naționale să facă o evaluare corespunzătoare încercării de a presa CEC-ul autonomiei. Fac apel și la partenerii externi să intervină în această situație. Îl îndemn pe președinte să urmeze litera legii și să oprească presiunea asupra Găgăuziei.
Autor: Irina Vlah, bașcana în exercițiu a Găgăuziei
Recent, ofițeri ai Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, la scurt timp după ce instituția a transmis documentele privind alegerile la funcția de bașcan, spre validare la Curtea de Apel Comrat. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini care surprind ofițeri ai CNA intrând în sediul instituției.
Amintim că recent, Comisia Electorală Centrală a inițiat opt procese contravenționale care vizează finanțarea ilegală a concurenților electorali, care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Găgăuzia.
Precizăm că, potrivit datelor anunțate de Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia, Evghenia Guțul a acumulat 27.376 de voturi, iar contracandidatul ei, Grigori Uzun, candidatul independent susținut de Partidului Socialiștilor - 24.913 voturi. Rata de participare la turul doi al scrutinului a fost de 54,46 la sută. Au votat circa 47,9 mii de alegători pe listele de bază și 5.477 de alegători, pe listele suplimentare.
AGORA amintește că o zi înaintea alegerilor, sâmbătă, 13 mai, la orele dimineții, au avut loc acțiuni de urmărire penală pe dosarul de corupere a alegătorilor în contextul alegerilor din UTA Găgăuzia. Perchezițiile au vizat reprezentanții Partidului Șor. Partidul vizat a venit cu o reacție în care învinuiește guvernarea de acțiunile întreprinse de oamenii legii.
În primul tur, Evghenia Guțul, a obținut 14.890 de voturi, adică 26,5 % din numărul total al alegătorilor, iar după anunțarea rezultatelor, structurile de drept au informat că asupra membrilor partidului Șor, dar și a celor din stafful electoral al candidatei planează suspiciuni de corupere a alegătorilor, în vederea determinării acestora de a vota pentru Evghenia Guțul la scrutin. De asemenea, aceștia ar fi transportat organizat alegătorii la procesul de vot.
Cazul este investigat penal de angajații Centrului Național Anticorupție (CNA), cei ai Procuraturii Anticorupție (PAS) și ai Inspectoratului General al Poliției (IGP), fiind desfășurate mai multe percheziții până acum. Descinderile s-au soldat cu ridicarea mai multor obiecte, dar nu și cu rețineri. De cealaltă parte, reprezentanții Șor neagă acuzațiile, calificându-le drept abuzuri și intimidări.