Se decide soarta Partidului Șor: Ziua V. Curtea Constituțională continuă examinarea demersului Guvernului privind scoaterea în afara legii a Partidului Șor (LIVE)
La Curtea Constituțională continuă și astăzi examinarea demersului Guvernului referitor la constituționalitatea Partidului „Șor”. Ședința de astăzi este a cincea. Precizăm că Înalta Curte a anunțat că demersul Executivului va fi examinat în perioada 10-17 mai 2023.
・ Redactia Agora, Stela Vdovii
UPDATE 17:50: Curtea Constituțională a anunțat pauză până miercuri, 17 mai, ora 10:00.
UPDATE 16:20: A început vizionarea probelor video anexate la dosar.
UPDATE 16:15: Magistrații au respins demersurile reprezentanților partidului politic Șor privind: audierea unor persoane indicate în demersuri; numirea unei expertize judiciare independente, audierea în regim online a lui Ilan Șor; excluderea actelor dintr-o cauză penală prezentate de reprezentantul guvernului și a opiniilor prezentate de autorități.
Totodată, Curtea Constituțională a respins și demersul reprezentanților Guvernului cu privire la anexarea și examinarea în ședință publică aa investigațiilor jurnalistice realizate de Rise Moldova și portalul deschide md.
De cealaltă parte, Curtea a admis demersul reprezentanților Guvernului cu privire la vizionarea a partu materiale video; a comunicatelor publicate pe pagina web oficială a partidului politic Șor cu titlul: „Președintele Comitetului pentru relații externe din Duma de Stat a Rusiei, către Ilan Șor” și „Rusia vede în partidul Șor un partener de încredere” și „Deputații partidului Șor și PCRM s-au întâlnit cu președintele Comitetului pentru relații externe din Duma de Stat a Rusiei și au discutat despre aprovizionarea Moldovei și reluarea exportului produselor agricole. De asemenea, a sentinței motivate a Judecătoriei Buiucani privind condamnarea lui Ilan Șor; precum și anexarea documentului SIS-ului.
UPDATE: 14:14: Curtea Constituțională s-a retras în deliberare pentru examinarea tuturor demersurilor.
UPDATE: 14:12: Ședința a fost reluată, iar reprezentanții partidului Șor au solicitat respingerea ca fiind tardive a probelor pe care avocații Guvernului au propus să fie anexate la dosar. „Îmi pare foarte rușinos că Guvernul, în cadrul Curții Constituționale se apără cu niște probe din ziare și informații suspecte și așa mai departe”, a spus reprezentantul partidului Șor, Aureliu Colenco.
UPDATE 11:40 A fost anunțată o pauză până la ora 14:00
UPDATE 11:39: Reprezentanții partidului Șor au solicitat să fie amânată ședința pentru ziua de mâine, pentru a examina materialele.
UPDATE: 11:35 Reprezentantul Guvernului a solicitat Înaltei Curți să anexeze la dosar, în calitate de probe, mai multe materiale video, care se referă la declarațiile conducătorului partidului Șor, Ilan Șor. „Unele ele, din punctul nostru de vedere, sunt legate de sesizare și din ele se desprind careva elemente de incitare la violență și, totodată, amenințați la adresa unor jurnaliști și altor persoane”, a precizat avocatul Eduard Digore.
Totodată, acesta a mai solicitat anexarea la dosar a unor investigații jurnalistice, realizate de Ziarul de Gardă, Rise Moldova și portalul Deschide. md, precum și a unor comunicate ale partidului Șor, din care ar putea reieși legăturile formațiunii cu Federația Rusă.
De asemenea, reprezentanții Guvernului, au mai solicitat anexarea la dosar a sentinței motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani cu privire la condamnarea lui Ilan Șor. „Aceasta este relevantă, este legată de obiectul sesizării, face trimitere la condamnarea lui Ilan Sor și considerăm necesar de a fi cercetată de Curtea Constituțională”, a precizat avocatul.
Totodată, reprezentantul Guvernului a anunțat că solicită și anexarea unui document al SIS-ului, cu privire la indicatorii și bănuielile rezonabile privind acționarea partidului Șor în coordonare cu/și în interesele unui actor străin pentru realizarea unei rebeliuni, în scopul răsturnării sau schimbării prin violență a orânduirii constituționale a R. Moldova.
UPDATE 11:00: Susținătorii partidului Șor au venit și astăzi în fața clădirii CC, unde se examinează demersul Guvernului referitor la constituționalitatea Partidului Șor.
Amintim că luni, 15 mai, la solicitarea avocaților reprezentanții Șor, admisă parțial de Curtea Constituțională, au fost vizionate mai multe materiale video anexate la dosar în calitate de probe. Ședința de luni a fost întreruptă la etapa întrebărilor din partea reprezentanților Guvernului adresate avocaților și reprezentanților Partidului Șor.
AGORA amintește că, la data de 9 noiembrie, Guvernul a aprobat sesizarea înaintată de Ministerul Justiției în adresa Curții Constituționale, prin care se cere scoaterea Partidului Politic Șor în afara legii. În solicitarea Cabinetului de Miniștri au fost invocate mai multe motive care ar permite declararea neconstituționalității formațiunii, fiind vorba de finanțarea ilegală și excluderea repetată din mai multe curse electorale din cauza acestui motiv.
Guvernul este reprezentat de avocații Eduard Digore, Ina Bostan și Andrei Digori.
Partidul Șor este reprezentat de avocații Aureliu Colenco și Denis Calaida, Vadim Bănaru, Victor Mazniuc.
DESPRE CE S-A DISCUTAT LA ȘEDINȚA DIN DATA DE 15 MAI, VEDEȚI AICI: Se decide soarta partidului Șor: Ziua IV. Sesizarea Guvernului, privind constituționalitatea formațiunii, în continuare, pe masa magistraților de la Curtea Constituțională
IAR AICI PUTEȚI GĂSIȚI INFORMAȚIILE DE LA CEA DE-A TREIA ȘEDINȚĂ CC, DIN DATA DE 12 MAI: Se decide soarta Partidului Șor: Ziua III. Curtea Constituțională examinează sesizarea Guvernului, privind constituționalitatea formațiunii
VEDEȚI ȘI REZUMATUL ȘEDINȚEI CC DE JOI, 11 MAI: Se decide soarta Partidului Șor: Ziua II. Magistrații CC continuă examinarea sesizării Guvernului privind verificarea constituționalității formațiunii politice
DAR ȘI INFORMAȚII DE LA ȘEDINȚA CC DE MIERCURI, 10 MAI: Se decide soarta Partidului Șor: La sesizarea Guvernului, Curtea Constituțională examinează constituționalitatea formațiunii